Agenda politică
UDMR la un an de mandat
La un an de la alegerile locale, consilierii UDMR, în frunte cu viceprimarul Biro Rozalia, declară că, din punctul lor de vedere, a fost un an bun. Echipa UDMR şi-a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, rezultatele obţinute în ultimul an, dar şi proiectele pe care le vor susţine până la finalul mandatului asumat. Viceprimarul Biro Rozalia şi-a asumat ca obiective aprobarea unui proiect prin care elevilor din clasa a II-a sau a III-a să li se asigure cofinanţarea de cursuri de înot. "Mai dorim ca pentru fiecare elev de 17 sau 18 ani să se asigure cofinanţarea cursului de obţinere a permisului de conducere. În plus, dorim introducerea unor curse speciale pentru transportul elevilor de acasă la şcoală şi înapoi, în condiţii de siguranţă maximă", a precizat Biro Rozalia. O prioritate pentru consilierul Iulius Delorean este demararea lucrărilor de reabilitare de la Teatrul de Stat Oradea, precum şi amenajarea Casei de Cultură dincartierul Podgoria, unde să funcţioneze o bibliotecă, dar şi un cabinet de medicină generală pentru cei 700 de locuitori. Consilierul Sarkozi Zoltan s-a arătat nemulţumit de faptul că la licitaţii primează criteriul "celui mai mic preţ" în detrimentul calităţii materialelor şi a lucrărilor. De asemenea, a încercat să reducă numărul subcontractorilor care vin cu lipsa lor de experienţă. Acesta a venit şi cu unele solicitări de reducere a cheltuielilor la Poliţia Comunitară şi Electrocentrale. Un alt consilier local, Pasztor Sandor, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care este asigurată salubrizarea stradală în cartierul Episcopia Bihor, dar şi asfaltarea unor străzi din acest cartier. "Până acum Episcopia Bihor era la pământ, acum e cu 2 cm deasupra pământului. Totodată, nu poţi să ieşi de la supermarket direct pe arătură şi am solicitat în repetate rânduri să se amenajeze un trotuar în zonă", a declarat Pasztor Sandor.
Popa condamnă marginalizarea Bihorului
Senatorul bihorean Cornel Popa acuză actualul Guvern de marginalizarea judeţului Bihor, precum şi de lipsa de reacţie a politicienilor noştri faţă de o serie de probleme care privesc acest judeţ. Popa se arată nemulţumit de faptul că, pentru acest an, proiectele de alimentare cu apă şi canalizare din 22 de localităţi bihorene nu au asigurată continuarea finanţării. Senatorul bihorean a recunoscut că nu are veşti bune pentru bihoreni şi nici pentru firmele de construcţii care au câştigat lucrările de canalizare şi care pierd bani importanţi neştiind ce să facă. Un alt aspect care riscă să ducă la izolarea judeţului este şi mutarea Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor, dar şi a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare. "Nu am primit nicio explicaţie privind raţiunile mutării Inspectoratului în Construcţii la Cluj. Acest lucru înseamnă construirea unei noi clădiri şi lăsarea în paragină a sediului actual. Aceeaşi situaţie vizează şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare. Ar fi păcat să pierdem aceste instituţii doar din lipsa de reacţie a politicienilor", a declarat Cornel Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.