Consiliul Judeţean Bihor a răspuns acuzaţiilor care i-au fost aduse de consilierii liberali Călin Gal şi Ionel Avrigeanu, cu privire la cheltuirea banilor administraţiei judeţene pe chirii şi „fundaţii prietene”. CJ Bihor le răspunde acuzându-i pe liberali de ipocrizie şi lipsă de profesionalism.

 

Vicepreşedintele Ioan Mang a declarat că, potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Economică, în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2012, când CJ era condus de PNL, s-au plătit chirii în valoare de 1.098.812,48 euro către Episcopia Romano-Catolică. „Din iulie 2016, când s-a schimbat conducerea Consiliului Județean, și de când PNL, spre norocul bihorenilor, nu mai conduce județul Bihor, am început să lucrăm la noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor. Și am reușit ca în august 2018 să mutăm muzeul și să nu mai plătim chirie”, susţine Mang. Tot el a precizat că, la preluarea puterii de către PNL, valoarea chiriei plătite pentru Muzeu era de 6.100 euro/lună, iar în perioada în care Cornel Pop a condus instituţia, chiria a ajuns la 15.000 euro/lună. „Să nu faci nimic opt ani cu clădirea Muzeului, să îngheți lucrările în 2010, să plătești chirie și după aceea tot tu să acuzi noua conducere, când nu mai plătim deja chirie, că a cheltuit banii pe chirii mi se pare ipocrizie dusă la extrem”, a afirmat vicepreşedintele CJ Bihor, adăugând că chiar dacă preşedintele CJ Bihor este de la UDMR s-a reuşit reducerea sumei plătite pentru chirie prin eliberarea treptată a spaţiului, lucru care putea fi făcut şi în timpul conducerii liberale.

Tot în urma acuzaţiilor lansate de liberali, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon, a trimis un comunicat în care a prezentat situaţia chiriilor plătite acum de administraţia judeţeană, comparativ cu cele plătite în timpul conducerii PNL. Simon menţionează că, la finalul mandatului lui Cornel Popa, instituția avea de achitat aproximativ 22.000 euro pentru şapte obiective, iar în prezent se plăteşte aproximativ 10.000 euro pentru 11 obiective. Potrivit lui Simon, două dintre cele patru spaţii noi pentru care se plăteşte chirie sunt cele din Bdul Decebal și Bdul Dacia unde funcţionează secţii ale Bibliotecii Judeţene. Aici, în 28 septembrie 2017, municipalitatea orădeană a decis, după aproape 17 ani de folosinţă gratuită, să ceară administraţiei judeţene să plătească chirie pentru celel două spaţii. „Astfel, unul din surplusurile de chirie față de 2016 derivă tocmai din faptul că aleșii locali ai PNL Oradea au considerat necesar anul trecut ca instituțiile de cultură ale județului să fie „sprijinite” cu împovărarea unei chirii”, a afirmat Adrian Simon. Un alt spaţiu pentru care se plăteşte chirie în plus faţă de 2016 este sediul Instituției Arhitectului-Șef, unde funcţionează şi Asociația Intercomunitară Ecolect și Parcuri Industriale Bihor. Tot în plus se plăteşte chirie pentru Centrul de prim-ajutor de la Stâna de Vale, care face parte din proiectul strategic pe sănătate, „element indispensabil al reușitei acesteia”. În privința Centrului de la Cighid, terenul identificat de CJ Bihor împreună cu Primăria Ciumeghiu pentru construirea unei noi clădiri are o suprafață totală de 29.528 mp și este situat în extravilanul Comunei Ciumeghiu, localitatea Ghiorac. „În acest moment, terenul are acordul Ministerului Agriculturii pentru ieșirea din circuitul agricol, unitatea administrativ teritorială va proceda la adoptarea actelor administrative pentru introducerea terenului identificat în intravilanul localității, declarându-l din bun de interes public local în bun de interes public județean, cu destinația construcție centru destinat unui serviciu social”, precizează Adrian Simon.