Agenda politică - PNL contestă bugetul CJ
Consilierul judeţean Călin Gal a anunţat că PNL va contesta în instanţă atât modul în care a fost întocmit bugetul Consiliului Judeţean Bihor, cât şi procedura de vot. Potrivit lui Gal, în proiectul de buget supus aprobării în şedinţa CJ de săptămâna trecută nu era inclusă Anexa 1, respectiv Anexa 10, care prezintă defalcat alocările de fonduri. De asemenea, liberalul susţine că proiectul a fost aprobat cu votul a doi consilieri PSD aflaţi în conflict de interese.
Potrivit lui Călin Gal, în şedinţa CJ Bihor din 16 aprilie, în care a fost votat bugetul judeţului, a văzut „apogeul ilegalităţilor” comise de actuala conducere a administraţiei judeţene. Într-o conferinţă de presă, consilierul liberal a acuzat conducerea CJ că nu a pus la dispoziţia consilierilor documentele din care să reiasă exact cheltuielile defalcate pentru fiecare instituţie din subordinea Consiliului. „Cât de legal este bugetul care nu are ataşată anexa 10?”, susţine Gal, adăugând că, în plus, sumele supuse aprobării în şedinţa din 16 aprilie difereau de cele postate iniţial pe site-ul instituţiei. Pe de altă parte, Călin Gal a acuzat şi faptul că procedura de vot nu a fost respectată la votarea proiectului de buget. Potrivit lui Gal, social-democraţii Stela Babău şi Bujor Chirilă ar fi trebuit să se abţină deoarece în buget se prevede şi alocarea cotizaţiei pe care CJ o plăteşte asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară pe care cei doi le conduc – Ecoland şi Ecolect. „Sumele bugetate pentru celel două ADI-uri apar în proiectul de buget la capitolul Protecţia Mediului”, a afirmat liberalul, adăugând că la şedinţa din 16 aprilie „s-a repetat reţeta de anul trecut”. Reamintim că în 2018 PNL a obţinut suspendarea bugetului la finalul anului pe motiv că fusese votat de patru consilieri aflaţi în conflict de interese, printre aceştia figurând şi Babău, şi Chirilă. În şedinţa din 16 aprilie, vicepreşedintele Ioan Mang a afirmat că cei doi nu sunt în conflict de interese, deoarece se votează doar cotizaţia anuală a CJ la cele două ADI-uri, nu bugetul efectiv al celor două asociaţii. Consilierul PNL a precizat că PNL va depune atât cu plângere prealabilă modalitatea de constituire a bugetului cât şi procedura de vot, după care se vor adresa instanţei de contencios. Călin Gal s-a referit şi la acuzaţiile pe care le-a adus conducerii judeţului cu privire la intenţia de achiziţionare a două hoteluri: Contele Dracula (Şuncuiuş) şi Miramonte (Vârtop), despre care vicepreşedinţii CJ au spus că sunt invenţii. Gal a prezentat documentul prin care Agenţia de Management al Destinaţiei a solicitat finanţare pentru anul în curs pentru achiziţia celor două imobile. „Să înţeleg că asemenea proiecţii de buget nu sunt cunoscute de cei doi vicepreşedinţi?”, a insistat Gal, adăugând că Traian Bodea are în subordine Direcţia Economică, cea care a întocmit bugetul pentru 2019. „De aceea nu a fost publicată Anexa 1, pentru a putea fi achiziţionate (aceste imobile - n.r.) ulterior. Iar când am fi aflat, mai târziu, ni s-ar fi spus: „păi, aţi votat bugetul!”. Tocmai de aceea nu am votat bugetul”, a declarat Călin Gal. El a mai atras atenţia că AMD a solicitat 5 milioane lei, dar a primit 6,7 milioane lei, ceea ce înseamnă o creştere de trei ori faţă de bugetul de anul trecut. Gal a mai adăugat că, în timp ce conducerea Consiliului Judeţean cheltuieşte sume enorme „nu se ştie pe ce”, în proprietatea judeţului sunt clădiri în ruină, cum ar fi fosta Policlinică mare „aflată în stare deplorabilă”, „drumurile judeţene sunt praf”, aeroportul este pustiu, iar Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor nu funcţionează.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.