Sondajul INSOMAR a stârnit comentarii mai ales cu privire la procentele partidelor şi ale liderilor politici şi mai puţin referitoare la starea de spirit a românilor, aşa cum reiese ea din cifrele prezentate şi care explică foarte precis poziţionarea peste pragul electoral al unor candidaţi iniţial cotaţi cu şanse infime şi căderea în gol a unor politicieni la capitolul încredere.


53% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, circa 85% cred că situaţia de pe piaţa muncii e mai rea faţă de acum un an şi cam tot acelaşi procent apreciază că situaţia economică a României s-a degradat în cursul ultimului an. 55% constată că familiile lor au o situaţie financiară mai proastă în comparaţie cu cea din urmă cu un an şi aproximativ în aceeaşi pondere românii privesc cu pesimism următoarele trei luni.
În aceste conditii, nu e de mirare că PRM era cotat cu 5% încă înaintea arestării lui Becali şi a anunţării tandemului Vadim-Gigi drept locomotivă PRM la europarlamentare. Având în vedere modul în care a decurs întregul circ al încarcerării lui Gigi Becali şi motivele ridicole ce stau, oficial, la originea întregului scandal, e de aşteptat ca fiecare zi petrecută în arest de Becali să îmbogăţească zestrea electorală cu care acesta a intrat în PRM.
A devenit un clişeu că unificarea PD şi PLD şi rezultatele ulterioare ale PD-L demonstrează că 1+1 nu fac întotdeauna 2 în politică. În acest caz, însă, nici nu mai contează cele două procente cu care era creditat PNG, pentru că subiectul în propoziţie este strict Gigi Becali, nu ceata de anonimi încolonaţi în urma sa. În plus, iată că PRM, în ciuda lunilor de zile în care a fost tratat ba cu indiferenţă, ba cu ironie, începuse deja, încă înaintea cazului Becali, să capitalizeze intenţii de vot de pe urma efectelor crizei. În 2000, PRM a obţinut o cincime din voturi şi Vadim a intrat în turul doi al prezidenţialelor, avantajaţi de situaţia critică de la finalul mandatului Constantinescu şi al guvernării ce avea Convenţia Democrată la timonă. Precedentul, nemulţumirea populaţiei, scandalul arestării lui Gigi Becali şi vocalele prezente din capul listei PRM pentru europarlamentare sunt tot atâtea argumente pentru care estimarea lui Becali privind cele 10 procente ale PRM la europarlamentare nu e deloc de luat în râs.
Daca PRM muşcă, după părerea mea, atât din voturile PSD, cât şi din ale PD-L, Elena Băsescu e clar că rupe doar din electoratul PD-L. Cu 6% în acest sondaj, faţă de 2,5% cât ar avea nevoie pentru a intra în Parlamentul European ca independent, fiica preşedintelui are mandatul asigurat, cu atât mai mult cu cât maşinăria de partid lucrează în parte pentru ea, mai pe dos sau, precum Elena Udrea, mai pe faţă, iar presa şi-a mutat reflectoarele dinspre ea. Un scor dublu faţă de necesar al Elenei Basescu, de una singură, ar reprezenta confirmarea faptului că numele Băsescu în sine atrage înca îndeajuns de multe voturi, indiferent de purtător.
În rest, celelalte rezultate indicate pentru partidele parlamentare sunt previzibile: PD-L ar urma să obţină la europarlamentare 33% din voturi, PSD+PC 31%, PNL - 15%, iar UDMR 7%. De observat doar că liberalii au scăzut de când au trecut în opoziţie şi spectaculoasa creştere a încrederii în Crin Antonescu nu se resimte, încă, în eventualul scor al partidului.
Liderul liberal este singurul politician în ascensiune, dublându-şi încrederea populaţiei faţă de luna ianuarie, în urma alegerii sale în fruntea PNL şi a manifestării explicite a intenţiei de a candida la prezidenţiale în toamnă.
Primul pe toboganul încrederii cetăţenilor este premierul Emil Boc, care a pierdut de la începutul anului aproape 20%, ajungând la 28%. Următorul în clasamentul declinului este Traian Băsescu, care a coborât cu 14,3%, dar se află încă în fruntea clasamentului încrederii în politicieni cu 43 de procente. Sorin Oprescu a pierdut 13,8%, bucurându-se încă de încrederea a 36% din români, Mircea Geoană a scăzut de la 41% la 31%, iar Theodor Stolojan de la 29% la 21%.

Morala acestor cifre e clară: guvernarea într-o alianţă împotriva naturii, în vreme de criză, erodează galopant, creând teren propice unor proiecte politice inedite. Este un lucru pe care l-au înţeles rapid şi personaje ca principele Duda şi Ioan Talpeş, gata să intre în cursa prezidenţială nu visând la victoria finală, ci încercând să-şi consolideze poziţiile şi gradul de utilitate în faţa centrelor de putere aflate în competiţie.