În urmă cu 85 de ani, ziua de 4 iunie a marcat oficializarea voinţei poporului român de la 1 Decembrie 1918 şi reîntregirea României prin tratate internaţionale. Această zi are o cu totul altă semnificaţie pentru maghiarii de pretutindeni, care de altfel nici măcar nu folosesc termenul de "tratat de pace" ci pe cel de "dictat". Nostalgia unor vremuri demult apuse Dorinţa avidă de a stăpâni, de a reface Ungaria mare a Sfântului Ştefan - lucruri imposibil de realizat în zilele noastre - îi face pe unii din vecinii noştri să conteste prevederile unui tratat internaţional semnat şi recunoscut de Ungaria. De altfel, acest Tratat a adus o serie de dezavantaje României, fapt pe care maghiarii contestatari ai Tratatului îl omit sau nu-l ştiu? Astfel, deşi România a participat activ de partea Antantei la câştigarea războiului, a primit doar 1% din despăgubirile datorate de Germania (care nici măcar nu au fost încasate în întregime), totodată ţara noastră a trebuit să preia o mare parte a despăgubirilor de război datorate de Ungaria, în condiţiile în care efortul României în război a costat viaţa a 800.000 de oameni (aproximativ 10% din populaţia României înainte de Unire), iar jafurile pe care le-au făcut armatele germane şi austro-ungare nici nu pot fi evaluate exact. Ce mai uită contestatarii Tratatului de Pace? Să mulţumească armatei române, care a eliberat Ungaria la 4 august 1919 de sub influenţa comunistă, asta după ce trupele bolşevice ale lui Bela Kun au atacat România. După ce au restabilit ordinea în Budapesta, desfiinţând "republica sfaturilor", armata română s-a retras fără a se deda la abuzuri. 30 de state la conferinţa de pace Conferinţa de Pace ce a urmat primului război mondial s-a întins pe durata a aproximativ doi ani, la ea participând 30 de state. Delegaţia română la Paris era compusă din aproximativ 50 de persoane, cuprinzând crema vieţii politice româneşti a vremii, reprezentând cele patru mari provincii româneşti. Manevrele delegaţiei ungare, condusă de contele Albert Apponyi (autorul durelor legi şcolare de maghiarizare din 1907 şi 1917, care creeau "zona culturală" la graniţa cu România, n.n.), au fost zădărnicite de eforturile comune ale celor trei state succesorale (România, Cehoslovacia, Iugoslavia) care au demontat intrigile, falsurile diplomatice şi propagandistice ale regimului hortyst recent venit la putere. Printre acuzele formulate de delegaţia ungară se regăseau intoleranţa şi persecuţiile religioase practicate de statul român împotriva minorităţilor! Nu vi se par cunoscute? Actul care reda Transilvania României Astfel, la 4 iunie 1920, la Trianon, Franţa, Anglia, SUA, Italia, Japonia, România (reprezentată de Ion Cantacuzino şi Nicolae Titulescu n.n.), Regatul Sârbo-Croato-Sloven, Cehoslovacia, pe de o parte, şi Ungaria (reprezentată de G. de Benard şi A. de Torda, n.n.) au semnat Tratatul de Pace. Ungaria, declara, prin Tratat, că recunoaşte independenţa şi primeşte fruntariile statelor constituite sau întregite la 1918 în graniţele stabilite. Trebuie să acordăm puţină atenţie şi strategiei politice ungare, imediat după 1920, care a fost orientată de către contele Bethlen Istvan (fost prim ministru) în funcţie de conjunctura politică europenă. Acesta a reuşit prin intermediul Ligii Naţiunilor obţinerea unor despăgubiri enorme pentru oligarhia maghiară din România, deposedată de proprietăţile ei datorită faptului că optase pentru cetăţenia ungară, renunţând la cea română. Bethlen Istvan a început o campanie agresivă împotriva Tratatului de la Trianon prin organizarea, în Anglia, a unor conferinţe în care se prezenta "nedreptatea" făcută maghiarilor, ţară în care beneficia de sprijinul unui important trust de presă controlat de Lordul Rothermer. Contestatari "vechi" şi "noi" ai Tratatului de Pace Continuându-şi activitatea de contestare a Tratatului de Pace de la Trianon, Bethlen Istvan a reuşit să înfiinţeze la Budapesta un institut pentru cercetarea istoriei ţărilor din sud estul Europei, care, cu preţul unor costuri enorme a publicat 40 de volume, în limbi de circulaţie internaţională, despre istoria statelor din Europa Centrală (bineînţeles că era prezentată varianta convenabilă statului ungar, n.n.). Acest institut a funcţionat pănâ în anul 1940, când, prin Dictatul de la Viena, regatul ungar a recuperat o serie de teritorii, printre care şi o mare parte din Transilvania. Din păcate şi politicienii ungari de azi încurajează amplasarea unor monumente sau vestigii în memoria Trianonului, astfel la Nagykanizsa s-a restaurat monumentul ridicat în 1934 pentru "evocarea tragediei de la Trianon", iar la Zebegeny bate zilnic, la ora 16.30 (ora semnării Trataului, n.n.) "clopotul memoriei naţionale". Difuzarea documentarului "Trianon" în România conţine foarte multe inexactităţi, la fel ca cele ale delegaţiei ungare la Congresul de Pace, iar faptul că nu a fost prezentat punctul de vedere al niciunui istoric român ne demonstrează încă o dată că nu se doreşte detensionarea relaţiilor dintre cele două naţiuni. Tolerarea de către autorităţile ungare a unor partide extremiste precum "Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate" (HVIM), "Partidul Vieţii şi Dreptăţii Maghiare" (MIEP), "Partidul pentru o Ungarie mai Bună" (Jobbik Magyarorszagert), al căror scop declarat este refacerea Ungariei Mari, nu este o atitudine care corepunde cerinţelor Uniunii Europene, unde forţele extremiste de dreapta nu sunt privite cu simpatie. Tratatul de Pace de la Trianon, semnat la 10 luni după încheierea aventurii bolşevice din Ungaria, are o dublă semnificaţie: victoria asupra Ungariei habsburgice şi în subsidiar, asupra Ungariei comuniste. Referitor la recuperarea Transilvaniei, Bucovinei şi în parte a Banatului de către România, aceasta s-a datorat oamenilor politici români ai vremii şi sprijinului popular, respectivul Tratat nefăcând altceva decât să constate şi să consfinţească, de voie, de nevoie, victoria naţiunii române animate de principiul "prin noi înşine" lansat la Budapesta în 1918 de studentul român Ion Chinezu, principiul îmbrăţişat dealtfel şi de elita politică româească a vremii. Şi apropo de tragedii, trebuie să ne amintim şi de cele de la Ip şi Trăznea, care sunt ceva mai recente şi pe care politicienii ungari ori le omit, ori nu le ştiu!