Ieri, cu o zi mai târziu decât trebuia, PNŢCD Bihor a comemorat opt ani de la moartea fostului lider ţărănist, Corneliu Coposu. Acesta a fost personalitatea politică cea mai marcantă şi respectată din PNŢCD de după revoluţie, mulţi dintre actualii membri ai partidului considerând că, dacă "seniorul" ar mai fi fost în viaţă, alta ar fi fost soarta formaţiunii lor politice. "Ziua de 11 noiembrie este o zi a rezistenţei naţionale împotriva regimului totalitar al comuniştilor. Perioada 1947-1957 a fost o perioadă tristă în istoria românilor, între 300.000 şi un milion dintre cei mai reprezentativi oameni ai naţiunii române pierzându-şi viaţa. PNŢ a avut cel mai mult de suferit. Aproape 300.000 de lideri ţărănişti au fost încarceraţi în închisorile comuniste, printre aceştia aflându-se şi Corneliu Coposu", a declarat preşedintele creştin-democrat bihorean, Aurel Toie. Corneliu Coposu a fost deţinut politic între 1947 şi 1962, iar la ieşirea din închisoare a avut domiciliul forţat în localitatea Rubla, timp de 24 de luni. După revoluţie, a devenit liderul de necontestat al ţărăniştilor, încercând să transforme PNŢCD într-o forţă pe eşichierul politic românesc.