Ziua eliberării Europei, 9 Mai, a fost sărbătorită de armata roşie şi de ţarul Putin cu mare fast. Dincolo de rutina momentului şi de limba de lemn care celebrează astfel de momente, dacă ridicăm vălul, putem sesiza că aceasta e o zi cu o falsă semnificaţie. Imaginea soldatului rus înfigând steagul pe clădirea Reichstagului din Berlin e una dintre marile secvenţe de manipulare istorică de-a lungul deceniilor. Imagine simbol sugerând maica Rusie eliberatoarea Europei de sub jugul hitlerist.

Orice om de bun simţ ştie că Americii i se datorează, în primul rând, aportul decisiv în înfrângerea duşmanilor aliaţilor. Însă modul hoţesc al bolşevismului rus le-a marcat toată istoria, de la tăinuirea masacrului de la Katyn, aruncând vina pe nazişti, până la crimele bolşevismului ce cu greu s-au lăsat dezvelite. Prin urmare, dacă vrea Occidentul dimpreună cu Rusia să sărbătorească eliberarea sa în 9 Mai e liber şi îndreptăţit să o facă. Dar estul Europei nu are ce sărbători decât terminarea războiului care n-a adus nicio eliberare, ci doar o schimbare de jug. Rusia n-a eliberat pe nimeni, nici măcar pe sine, ci a impus jugul său şi crimele sale care întrec toate grozăviile lui Hitler şi pentru care nici astăzi nu există o condamnare definitivă la nivelul opiniei publice la fel cum există în celălalt caz. Dar, dincolo de toate acestea, când marele urs vrea să danseze, el dansează. Putin, care încearcă să răzbune neşansa de-a nu fi urmat după Stalin sau Brejnev la putere şi asta numai pentru că a existat un Mihail Gorbaciov, care a stricat tradiţia stalinistă, a făcut şi face tot posibilul cu mijloacele de azi să repună în drepturi bolşevismul. De la declaraţii de apreciere la adresa lui Stalin la fapte identice cu cele ale precursorului n-a mai fost decât un pas. Iată doar câteva dintre faptele de vitejie ale regimului Putin. În octombrie 2006 Anna Politkovskaya, unul dintre jurnaliştii critici la adresa Kremlinului, intenţiona să publice o serie de articole care criticau politica guvernului în Cecenia. Pe cale de consecinţă a fost împuşcată în cap în apartamentul său. Asasinarea lui Alexander Litvinenko, fost agent KGB, care a defectat în Marea Britanie, unde a căutat să demaşte, prin publicarea unor cărţi, activităţi dubioase ale lui Putin în reţeaua KGB, luând, totodată, şi o poziţie critică faţă de politica statului rus. Finalul a fost pe măsură, a fost otrăvit cu substanţa radioactivă poloniu 210. Un alt jurnalist, Ivan Safronov, care şi-a permis să critice sistemul militar rus, a fost eliminat în 2007. În cazul lui căderea de la etajul cinci a fost făcută să pară o sinucidere. Un alt caz notoriu este cel al şahistului de geniu Gari Kasparov, Fondator al Frontului Civil Unit şi lider al coaliţiei de opoziţie "O altă Rusie", care a fost arestat în 2007, cu o săptămână înaintea alegerilor legislative şi închis pentru cinci zile, el fiind nevoit în urma boicotării activităţii sale politice să renunţe la a mai candida la preşedinţie contra lui Medvedev. Cunoscut ca un mare contestatar al lui Putin, cel mai mare şahist din lume a declarat că-i este frică să nu aibă soarta altor incomozi ai regimului, de aceea e păzit de o gardă de corp 24 de ore din 24, ajungând să mănânce doar alimente care ştie cum au fost preparate.
În tot acest context nebun nu poate fi decât salutară decizia preşedintelui Moldovei, Mihai Ghimpu, de-a nu fi participat la fastuoasa paradă din Piaţa Roşie. "Pe mine nu mă leagă nimic de Moscova. Acolo merg doar învingătorii, ce să caute învinşii. Sunt de acord că se împlinesc 65 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, dar nu pot să uit toate nenorocirile, deportările, foametea prin care au trecut cetăţenii Republicii Moldova pe timpul Uniunii Sovietice". Un răspuns demn de un şef de stat democratic ce are în faţă orizontul integrării europene şi care, deşi îşi afirmă convingerile unioniste, are realismul şi echilibrul de-a vedea ca oportunitate pentru prezent integrarea Moldovei ca stat în UE.

Prin urmare, e limpede că acest 9 Mai nu poate fi sărbătorit decât de o jumătate de Europă, marea sărbătoare a Europei întregi libere ar trebui să fie ziua căderii Zidului Berlinului ori o altă zi a acelor ani în care Europa de Est a ieşit de sub umbra marelui urs(s). Tocmai pentru că e bine să existe o sărbătoare comună, cea mai potrivită ar fi una care să marcheze momentul de eliberare a întregii Europe şi nu începutul cortinei de fier.