„De ce studenții din străinătate sunt discriminați de CNAS?” - Întrebări pentru două ministere
Senatorul PNL Adrian Hatos a trimis întrebări miniștrilor Educației și Sănătății, dar și președintei CNAS, pentru a-i întreba de ce studenții care învață în străinătate nu au dreptul la asigurare de sănătate.
Deși legea nu distinge între categoriile de tineri care beneficiază de asigurare în sistemul național de sănătate, atâta timp cât ei sunt elevi, studenți sau încadrați într-o formă de ucenicie, o interpretare abuzivă a legii determina CNAS să nu asigure studenții din diaspora. Astfel, studenții care învață în străinătate pierd un drept și sunt discriminați în raport cu colegii lor. Statul român a pierdut în instanță pe această speță, fiind chemat în judecată de către o mamă ale cărei fiice studiază în străinătate.
,,Îi mulțumesc unei mame curajoase, ale cărei fiice studiază în Marea Britanie și Franța, care m-a informat cu privire la o nedreptate a studenților români din străinătate. Nu există vreun motiv logic sau legal ca studenților români care învață în străinătate să le fie refuzat dreptul de a fi asigurați în sistemul de sănătate românesc fără plata contribuțiilor sociale. O interpretare abuzivă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a impus aplicarea unui așa-zis principiu al teritorialității care îi discrimina pe studenții români care învață în străinătate, lăsându-i pe aceștia fără asigurare. CNAS a pierdut un proces în instanță pe această speță, fapt pentru care consider că este nevoie ca Guvernul să se asigure că legea este respectată în litera și spiritul ei, pentru ca dezideratul de susținere a studenților români care fac parte din diaspora să fie onorat. Am adresat astăzi (n.r. - miercuri, 12 octombrie) întrebări ministrului Educației, Ligia Deca, ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și președintei CNAS, Adela Cojan, pentru a vedea care este poziția acestor instituții cu privire la această interpretare abuzivă a legii”, a declarat senatorul Adrian Hatos.
Domnul acesta ar face bine sa mai tacă. E compromis și moral, și politic prin modalitatea ilegala în care si-a făcut băiatul elev la Gojdu. Domnule Hatos, nu meritați a fi băgat în seama nu aveți ce cauta în Parlament. Unde ați fost trimis aiurea de Bolojan.