Sindromul Trianonului Fantoma nostalgiilor imperiale maghiare După ce a bântuit prin câteva localităţi din Ardeal, fantoma nostalgiilor imperiale maghiare, a poposit săptămâna trecută pe Antena 1. Emisiunea Tucă Show a prezentat miercuri seara, 9 februarie, contestatul film Trianon, urmat de o dezbatere cu regizorul G?bor Koltay, istoricul maghiar Ern? Raffay, un istoric român Florin Constantiniu, redactorul şef al ziarului Adevărul, Cristian Tudor Popescu, şi doi analişti politici: Emil Hurezeanu şi Ion Cristoiu. Precizăm de la început că documentul a fost interzis atât la televiziunea publică din Ungaria, cât şi de canalul Duna TV. În faţa acestei situaţii, ministrul Culturii şi Cultelor, Mona Muscă, s-a bâlbâit în loc să-l vizioneze în prealabil şi să-l respingă, nu din considerente formale, de procedură, ci cu argumente ştiinţifice, istorice şi de conţinut. Autorităţile publice din Ungaria vecină şi prietenă au menajat mai mult sensibilităţile istorice româneşti decât postul de televiziune al pretinsului "umanist" român Dan Voiculescu. Nostalgii desuete de esenţă pur naţionalistă Regizorul maghiar G?bor Koltay toarnă un hibrid de film, document, spectacol despre Trianon de 14 ore, din care pe noi ne-a agasat două ore cu nostalgii desuete de esenţă pur naţionalistă, revizionistă, iredentistă şi revanşardă. Pentru a-şi ascunde intenţiile, recurge la un procedeu parşiv al croşetului narativ, al decupajului sau al punerii între paranteze a adevărului istoric. Trianonul îi apare astfel ca o tragedie politică cu consecinţe dezastruoase pentru evoluţia ulterioară a continentului european. Adevărul despre Trianon este că el n-a făcut răni, decât în orgolii de rasă şi n-are de ce să fie lecuit. Tratatul de la Trianon, care a dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar, cu toate consecinţele, chiar psihologice ale naţiunilor perdante, n-a fost o tragedie politică, ci o reparaţie istorică, un triumf al principiului naţionalităţilor asupra principiului sabiei. Încă din 1848, la o întrunire a naţionalităţilor oprimate de Imperiul habsburgic, între zidurile unui palat din Boemia de la Kromeriz, a răsunat pentru prima oară în istorie un principiu de drept fundamental al popoarelor: "Toată puterea aparţine naţionalităţilor". Cei care cunosc bine evenimentele de la 1848, inclusiv eforturile românilor de a se elibera de sub habsburgi, ştiu că ungurii doreau libertatea, dar nu şi pentru căţei. Încă din 1437, după răscoala ţăranilor de la Bobâlna, s-a încheiat acea înţelegere cunoscută în istorie sub numele de Unio Trium Nationum între nobilii maghiari, fruntaşii secui şi patriciatul săsesc, care, până în 1848, n-a încetat să considere naţiunea română din Ardeal tolerată şi inferioară. Imperiul Austro-Ungar s-a format în 1867, în condiţiile crizei provocate de victoria prusacilor în războiul austro-prusian din 1866, când împăratul austriac îl saltă pe calul puterii şi pe regele ungur. Esenţa regimului birocratic, de tip feudal, nobiliar şi împilator a rămas aceeaşi. După cum se ştie, Tratatul de la Trianon, după numele unui palat cochet din spatele complexului Versailles, semnat la 4 iunie 1920, între puterile Antantei şi Ţările Aliate, a consacrat, printre altele, o stare de fapt a voinţei reprezentanţilor tuturor provinciilor româneşti, întruniţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, de a se uni cu Ţara. A fost un triumf al dreptului naţionalităţilor la autodeterminare. A face răspunzător Trianonul de fascismul care a urmat, de naţional-socialismul interbelic, de declanşarea celui de-al II-lea război mondial şi de ocupaţia sovietică înseamnă a fantaza tendenţios pe marginea istoriei, a concepe viitorul pe relicve perimate, de care omenirea nu-şi mai lega nici o speranţă. Filmul jigneşte sentimentul nostru naţional Destrămarea, dispariţia sau moartea Imperiului Austro-Ungar nu a fost deloc tragică, fiindcă nu mai purta nici o valoare. Tragică în ordine estetică şi istorică a lucrurilor este numai dispariţia unor valori. Filmul jigneşte sentimentul nostru naţional, nu recunoaşte existenţa pe teritoriul Ungariei a unui fascism horthyst, vinovat de crime abominabile, vorbeşte apăsat despre pretinsa exterminare sau genocid paşnic al ungurilor înainte de 1989, este antieuropean prin mesaj şi preconizează soluţii în spaţiul sud-est european de regionalizare şi autonomie teritorială. Edificator pentru aceasta este un interviu pe care l-a dat Ern? Raffay, prezent la dezbatere, în publicaţia Erdely Naplo, din Oradea, unde cere răspicat revizuirea graniţelor şi autonomie teritorială. De altfel, istoricul maghiar este autorul unei recente cărţi de reabilitare a criminalului de război Albert Vass, lansată de aceeaşi Asociaţie a Tinerilor Maghiari, care s-a ocupat şi de turneul peliculei Trianon prin Transilvania. Filmul, din păcate, nu vindecă, ci deschide răni, alimentează nostalgii imperiale desuete, revanşarde, iredentism, dacă nu chiar şovinism şi rasism, face deservicii regretabile bunelor relaţii statornice deja între români şi maghiari. Făcătura dăunează inclusiv procesului de aşezare politică guvernamentală a trei partide politice alături de UDMR. Laszlo Tőkes, falsul erou al Revoluţiei Poziţia UDMR în această privinţă este duplicitară. Pe faţă, de ochii lumii, susţine politica naţională a guvernului, pe de altă parte, promovează în mod insidios, deci viclean, parşiv, ca de altfel întregul film, iniţiativele de autonomie şi de separatism etnic. Miercuri seara, în loc de obişnuitul show, Tucă s-a dat într-un spectacol penibil, sub limita suportabilităţii şi decenţei politice. Adevărul îl scoate la suprafaţă spre sfârşitul filmului episcopul Laszlo Tőkes, falsul erou al Revoluţiei, cunoscut şi dezavuat pentru opiniile sale politice chiar şi de către majoritatea populaţiei ungureşti. Apariţia episcopului extremist pune sub semnul îndoielii şi ipocriziei pretinsul mesaj inofensiv, documentar istoric şi artistic al peliculei despre Trianon, care nu este deloc dezinteresat sau pur nostalgic, după cum susţin realizatorii, susţinătorii şi propagatorii lui. Tőkes şi întreg filmul lasă impresia unui diavol sub sutană. Drumul spre iadul iredentist este pavat cu declaraţii, mesaje şi intenţii bune, dar pe cât de insinuante şi insidioase, pe atât de periculoase. Regretăm că într-un secol al solidarităţii popoarelor, sub deviza UE "Uniţi în diversitate" sunt posibile asemenea producţii subversive şi duşmănoase. Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să menajeze sensibilităţile cetăţenilor lor, să cultive bunele relaţii, date ca model al românilor cu toate naţionalităţile conlocuitoare. Declaraţie politică rostită în plenul Camerei Deputaţilor, marţi, 15 februarie 2005