Degeaba câştigi alegerile dacă nu iei şi puterea
Coaliţia locală formată din PSD şi PD-L nu a reuşit după aproape trei luni de la învestirea noului guvern să-şi nominalizeze oamenii în fruntea tuturor serviciilor deconcentrate bihorene. Până acum, din cele peste 40 de instituţii ale căror conduceri au fost negociate între cele două partide, doar cinci au directori noi.
Deşi social-democraţii şi democrat-liberalii au stabilit care servicii deconcentrate le revin încă din luna ianuarie a acestui an, impunerea oamenilor lor în fruntea acestor instituţii nu pare atât de simplă. Astfel, până acum, au fost numiţi Florian Pavel (PSD), în fruntea Direcţiei Agricole, Ioan Mihaiu (PSD), la Direcţia Finanţelor Publice Bihor, Marius Pîrcioagă (PD-L) - la Direcţia de Sănătate Publică, Viorel Iuhas (PSD) - la Direcţia Apelor Crişuri, respectiv Mircea Gelu Budău (PD-L) - la Direcţia Sanitar-Veterinară. De asemenea, directorul executiv al AJOFM Bihor, Doru Drăghici, îşi va păstra funcţia, având în vedere că PC, căruia "i-a revenit" serviciul, a anunţat că nu intenţionează să-l înlocuiască pe soţul deputatei PSD Sonia Drăghici. Cu toate că înlocuirile pe criterii politice au avut loc şi după alegerile parlamentare din 2004, liberalii ajunşi în fruntea instituţiilor nu vor să renunţe la scaune. De schimbare vor fi afectaţi şi câţiva dintre directorii PD-L rămaşi în funcţii chiar şi după ruperea Alianţei D.A. Aceştia s-au trezit în neplăcuta situaţie de a fi puşi pe drumuri tocmai de colegii lor de partid, în timp ce liberalii i-au tolerat la conducerea instituţiilor. Un astfel de caz este cel al actualului subprefect Traian Abrudan. Locul său în Instituţia Prefectului va fi luat de unul dintre cei doi social-democraţi propuşi pentru fotoliile de subprefect, lui Abrudan promiţându-i-se, în schimb, un post de conducere la APIA.
Până la înlocuirea actualilor şefi cu cei propuşi de PSD şi PD-L pare să nu mai fie mult, în condiţiile în care chiar actualii guvernanţi le dau o mână de ajutor colegilor din teritoriu. Mai exact, deputaţi din cele două partide au propus ca directorii serviciilor deconcentrate să fie numiţi politic, contractul lor de management urmând să se încheie odată cu schimbarea puterii. După ce săptămâna trecută Senatul a dat undă verde înlocuirilor pe criterii politice a şefilor de instituţii, marţi a fost rândul deputaţilor să aprobe modificările aduse de PSD şi PD-L la Statutul funcţionarilor publici, în sensul numirii politice a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi înfiinţarea funcţiei de director coordonator la nivelul instituţiilor judeţene deconcentrate. Imediat, liberalii, susţinuţi de UDMR, au anunţat că vor contesta actul normativ la Curtea Constituţională, atât în ceea ce priveşte procedura de adoptare a legii, cât şi pe fond. Cele două partide consideră că această lege este un uriaş pas înapoi, care anulează ce s-a făcut pozitiv în reforma administraţiei publice şi a funcţiei publice, dând start, totodată, epurărilor politice în instituţiile publice.
Propunerea legislativă prevedea, în forma iniţială, ca şi prefecţii să fie numiţi politic, pentru un mandat de patru ani, însă această propunere a fost eliminată de cele două comisii de specialitate din Senat, comisia juridică şi cea de administraţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.