Administraţia Bolojan a reuşit performanţa ca, în mai puţin de un an de la preluarea mandatului, să predea toate lucrările de asfaltare din Oradea firmelor omului de afaceri Beniamin Rus. Chiar dacă în ultimii ani lucrările executate de aceste firme pe drumuri judeţene nu s-au bucurat de o apreciere pozitivă din partea inspectorilor Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor şi nici a conducerii judeţului, conducerea Primăriei Oradea a închis ochii la toate aceste nereguli, sperând într-o relaţie mai bună. Astfel, toate promisiunile din campania electorală privind eliminarea "firmelor de casă" au fost date repede uitării...

Firma Selina, în asociere cu Drumuri Bihor, având subcontractant Proiesco SRL, a câştigat şi cea de-a doua mare licitaţie a anului organizată de municipalitatea orădeană. Patru firme au depus ofertele pentru această procedură: Selina şi Drumuri Bihor, Drumuri Orăşeneşti, SC Colas Drumuri, respectiv Strabag, aceasta din urmă fiind descalificată pentru "lipsa angajamentului de susţinere tehnică şi profesională". În urma evaluării ofertelor, comisia de evaluare de la Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Oradea a hotărât ca ofertantul câştigător al lucrărilor de proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare parcări şi alei în municipiul Oradea să fie tot firma omului de afaceri Beniamin Rus. În urmă cu două săptămâni, Primăria a mai atribuit aceloraşi firme lucrările de întreţineri, reparaţii străzi, poduri şi trafic rutier în municipiul Oradea. Astfel, timp de patru ani, spre vistieria lui Beniamin Rus vor curge 78.993.667,71 lei. Iar acum, prin noua licitaţie privind aleile şi parcările, alte 18 milioane de lei vor lua aceeaşi cale.
Conducerea administraţiei locale se apără, declarând că alegerea firmei câştigătoare se face în baza aplicării criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut", chiar dacă firma în cauză vine cu preţuri disproporţionat de mici, faţă de valoarea dată de proiectant. În aceste condiţii, pe parcursul derulării contractului, executantul lucrării are două soluţii: ori vine cu lucrări suplimentare pentru decontare, care pot merge până la 50% din valoarea iniţială a contractului, ori pentru a se încadra în suma alocată face rabat de la calitate.

Toate aceste riscuri pare să şi le asume conducerea Primăriei Oradea, care a decis ca tot ce înseamnă asfaltări în Oradea, de la drumuri, la parcări şi alei, să fie lăsat pe mâna unei singure firme.