România - imaginea unei ţări imature

Mi-a lăsat, de pildă, o puternică impresie Miguel Angel Martinez, vicepreşedintele Parlamentului European, prin discursul său natural, deschis şi bine argumentat. Reprezentantul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol mărturisea că este un prieten al României, ţară în care s-a şi îndrăgostit în tinereţe, dar şi că, în această calitate de apropiat al României, este extrem de îngrijorat de situaţia actuală din ţara noastră. „Ceea ce se întâmplă pe scena politică nu este la nivelul calităţii oamenilor din România şi suntem foarte îngrijoraţi din această cauză. Lupta dintre partide, dintre preşedinte şi guvern şi referendumul pentru suspendare sunt lucruri care creează o imagine pe care noi, ca prieteni ai României, nu o aşteptam. În loc să aveţi o imagine a ceea ce sunteţi, oameni maturi, care ştiu ceea ce vor, conducerea României oferă o imagine a unei ţări imature", a diagnosticat Martinez, care a avut, în schimb, cuvinte de laudă la adresa europarlamentarilor români, a căror activitate contrabalansează imaginea proastă ce vine de la Bucureşti.
Iar „când o ţară devine membră a UE, problemele sale devin problemele Uniunii", mai ales dacă e vorba de o ţară de dimensiunile României, a ţinut să avertizeze Miguel Angel Martinez, care a atras atenţia asupra faptului că „numai un comportament responsabil poate să dea dreptul la a pretinde solidaritatea altor ţări". Insistând asupra nevoii de stabilitate politică, europarlamentarul spaniol a declarat că „populaţia României trebuie să devină cu adevărat o populaţie europeană", întrucât nu există o cale spre progres pentru o ţară ca România în absenţa progresului Uniunii.

Un crez de om politic

Cel care se defineşte europenist pentru că „singura mea raţiune de a fi în politică este progresul poporului meu", a subliniat că „suntem condamnaţi să cântăm în cor dacă vrem să mergem înainte". Liderul socialist a insistat, în discuţia avută, şi asupra necesităţii ratificării Tratatului Constituţional pentru ca Uniunea Europeană să poată funcţiona şi să-şi joace rolul meritat pe scena internaţională. Lăudând „modelul de responsabilitate" impus de preşedinţia germană a UE, în condiţiile în care Germania e singura ţară membră suficient de puternică pentru a trăi singură, Martinez şi-a exprimat speranţa că Tratatul va fi ratificat până la finele anului de toate statele Uniunii, pentru a putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2009.
Mi-a plăcut, de asemenea, comparaţia pe care a făcut-o între europenii diverselor ţări: dacă un german sau un englez întârzie, toată lumea spune că e un accident, iar dacă i se întâmplă unui român sau spaniol, toţi se grăbesc să găsească explicaţia: ei, fireşte, sunteţi latini. Morala: „să nu întârziaţi. Nu e corect, dar asta e situaţia".

Punerea în comun a suveranităţilor

Foarte interesantă şi utilă s-a dovedit a fi pentru mine prezentarea instituţiilor europene, aşa cum a fost făcută de ecologistul german Frank Schwalba-Hoth. „UE este împotriva tradiţiei umane şi, în mod normal, n-ar trebui să funcţioneze", a spus reprezentantul Verzilor în PE, dar suferinţa celui de-al doilea război mondial a determinat apariţia eşafodajului instituţional european. „Există trei posibilităţi: fie să continuăm să ne omorâm, fie să apară un nou Hitler sau Stalin care să încerce unificarea prin forţă a Europei sau, ceea ce facem acum, să încercăm acest exerciţiu de punere în comun a suveranităţilor", a rezumat plastic Frank Schwalba-Hoth.
Ecologistul neamţ, un prieten al României la rândul său, dar şi organizatorul unor „Seri internaţionale" foarte apreciate la Bruxelles, a fost, zilele trecute, amfitrionul unei astfel de manifestări al cărei invitat de onoare a fost Lester Brown, reputat specialist în problematica dezvoltării durabile, fondator şi coordonator al unor instituţii de cercetare prestigioase: "World Wach Institute", pe care l-a creat în 1974, şi "Earth Policy Institute", fondat în 2001. O bună parte din cele peste 50 de lucrări ale sale au văzut lumina tiparului şi în limba română, prin grija preşedintelui Iliescu, al cărui apropiat prieten este. Adept al unui stil de viaţă sănătos - este campion de cros la categoria sa de vârstă, 74 de ani -, Lester Brown se dovedeşte a fi un fin analist al vieţii politice. Şi cum la ordinea zilei sunt alegerile americane, părerea lui în privinţa cursei dintre democraţi pentru Casa Albă mi se pare relevantă: de regulă, banii sunt decisivi în astfel de competiţii, nu însă şi de această dată, Barack Obama reuşind să câştige, în opinia sa, prin modul în care şi-a promovat campania, sprijinul multor americani. Inclusiv al lui Lester Brown.


Excepţii româneşti
Nu lipsesc, fireşte, nici românii ce ne reprezintă în acest for şi care dovedesc că sunt mai apropiaţi de modelul occidental de a face politică, decât de hărmălaia găunoasă de acasă. Aşa este Corina Creţu, europarlamentar socialist, care mi-a confirmat, prin energia, inteligenţa şi modestia ei, că n-am greşit cu nimic când am numit-o, înainte de a schimba vreo vorbă, că e prima femeie cu aptitudini de lider politic din România. Cum se vede România de la Bruxelles, după un an de la aderarea la UE, absenţa subiectelor europene din peisajul românesc, relaţia dintre europarlamentarii români şi autorităţile de la Bucureşti, situaţia actuală a PSD şi şansele femeilor în politica românească - au fost câteva din temele interviului pe care mi l-a acordat pentru ziarul „Crişana", dialog ce dă seama despre preocupările unui om politic preocupat de soarta celor pe care-i reprezintă şi nu de disputele egoiste ce constituie substanţa şubredă a vieţii politice româneşti.
50 de ani de parlamentarism
Revenind la Parlamentul European, dincolo de profesionalismul şi decenţa asumate şi afişate de reprezentanţii multora din naţiunile europene, e de remarcat rigoarea organizatorică existentă în această instituţie. Reuniunile în plen ale legislativului continental sunt lecţii de eficienţă, civilitate şi asumare responsabilă a rolului de om politic, prin întregul mod de desfăşurare, de la timpul alocat cu stricteţe vorbitorilor, până la intervenţiile bine argumentate ale acestora.
Parlamentul European aniversează, în această perioadă, jumătate de secol de existenţă. Începuturile sale se regăsesc în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, semnat de şase state europene, care a intrat în vigoare pe 25 iulie 1952. Acest document a pus bazele Comunităţii şi a creat embrionul instituţional european: „Înalta Autoritate", Adunarea Comună, Consiliul de Miniştri, Curtea de Justiţie şi Comitetul Consultativ. Un alt tratat, semnat la Roma, a intrat în vigoare în 1958 şi a instituit Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) şi Comunitatea Economică Europeană. Forul legislativ, pe atunci comun celor trei comunităţi, a primit denumirea de Adunare Parlamentară Europeană, iar numele de Parlament European a devenit oficial abia prin Actul Unic European din 1986. În cei 50 de ani de existenţă, Parlamentul European a evoluat de la cei 142 de deputaţi iniţiali, desemnaţi de parlamentele naţionale, la un parlament ales direct, cu începere din 1979, o dată la cinci ani, ajungând acum la 785 de membri.
Parlamentul European are puteri legislative, bugetare şi de control asupra Comisiei Europene şi funcţionează în trei trei sedii. Sediul central se află la Strasbourg, capitala alsaciană fiind aleasă pentru că este un simbol al reconcilierii franco-germane postbelice. La Strasbourg au loc cele 12 şedinţe anuale în plen, a câte patru zile fiecare. Comisiile de lucru, grupurile politice şi uneori şi mini-sesiunile de plen îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles, pentru că acolo se află şi sediul Comisiei Europene, iar la Luxembourg se află sediul Secretariatului General al Parlamentului European.