Bineînţeles că există şi excepţii. Bunăoară, ne poate veni în minte cazul unui bun creştin, unul din primii întreprinzători privaţi orădeni, care, după un eşec lamentabil pe una din marile platforme industriale ale oraşului (era în 1990, când, într-o noapte, i s-a spart baraca cu scule, zădărnicindu-i-se astfel prima afacere de anvergură), a iniţiat o afacere în domeniul turismului (în vremea de maximă înflorire a comerţului cu rulmenţi şi scule aşchietoare exportate în Turcia, respectiv a importurilor de haine, bijuterii şi elctrocasnice de pe aceeaşi piaţă), ajungând ca astăzi să poarte negocieri directe cu Guvernul American pentru edificarea de locuinţe şi construcţii auxiliare pentru trupele NATO dislocate în ţara noastră. Mai sunt şi alţii pe care Marea Schimbare din 1989 i-a găsit fie cu şublerul de cetecist sau pistolul de lipit în mână, poate pe unii cu familie cu tot în cămine de nefamilişti, iar astăzi învârt după degete bugete de zeci de milioane de EURO, mută primarii de la un partid la altul pentru a asigura «vad de finanţare» pentru anumite comunităţi locale. Ne mai vine în minte şi un tânăr cu fizionomie (doar pilozitatea facială) de preot ortodox, care, în 2004 şi-a investit banii de nuntă în campani electorală şi a ajuns astăzi eminenţa cenuşie a administraţiei publice judeţene care primeşte de la Guvernul României cei mai mulţi bani. Şi când te gândeşt că, de-a lungul a mai bine de 15 ani, judeţul nostru a fost între codaşe, în ceea ce priveşte fondurile repartizate de Guvern pentru echilibrarea bugetului? Dacă punem la socoteală «pădurile de vile şi reşedinţe de lux» care au răsărit în noile cartiere ale Oradiei sau în zonele de agrement de la Arieşeni, Boga sau Coada Lacului, cu greu am putea crede că judeţul nostru este unul de năpăstuiţi ai soartei. Totuşi, chiar dacă la noi sunt puţini «lipiţi pământului», iar cei «putred de bogaţi» sunt destul de numeroşi (raportat la media pe judeţele din România), cei mai mulţi dintre bihoreni trăiesc sub standardul cetăţeanului european de condiţie medie. Viaţa ne-a învăţat să ne mulţumim şi cu mai puţin. Putem trăi... bine chiar fără să deţinem 2-3 case, 3-4 maşini, chiar fără sejururile exotice şi răsfăţul aristocratic cu care se etalează unii «semeni de-ai noştri» care s-au dovedit mai deştepţi cu ... cinci minute.

Dureros este însă că într-o lume a sărăciei, micii şi berea - în chip de oferte electorale - ţin loc de programe pe termen mediu şi lung, iar perspectiva generaţilor viitoare este întunecată de speculanţi precum Sechelariu, Becali şi alţi asemenea care ştiu că politica trece prin stomac. Bine ar fi însă ca, în faţa exprimării unei opţiuni prin vot, fiecare să ne gândim şi la ziua de poimâine!