Primarii - instruiţi pentru alegeri În cadrul şedinţei Comisiei Judeţene Consultative, care a avut loc ieri în Sala Mare a Primăriei Oradea, edilii celor 100 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului Bihor au fost "instruiţi" cu privire la pregătirea în bune condiţii a alegerilor generale de la sfârşitul acestei luni. Cu această ocazie, primarii au primit publicaţiile pentru delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare, precum şi plicuri conţinând modul în care se va face decontarea cheltuielilor cu personalul şi a celor materiale. Primarii trebuie să comunice, până în data de 25 noiembrie, numărul membrilor fiecărei secţii de votare, pentru a se putea acorda sumele necesare pentru protocol. Pentru judeţul Bihor au fost acordate 19 miliarde de lei, din care 12 miliarde sunt destinate cheltuielilor cu personalul. Trebuie precizat că membrii secţiilor de votare vor primi câte 60.000 de lei pentru protocol în ziua alegerilor şi câte o indemnizaţie de 270.000 de lei pentru fiecare zi de activitate, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire. Primarilor li s-a comunicat că, până în data de 17 noiembrie, trebuie să prezinte numele persoanelor care doresc să fie preşedinţi sau locţiitori ai birourilor secţiilor de votare, prioritate având magistraţii şi juriştii, abia apoi cei care nu au urmat cursuri juridice. Tragerea la sorţi pentru stabilirea preşedinţilor şi locţiitorilor va avea loc în data de 22 noiembrie. Cu trei zile înainte de data alegerilor, primarii trebuie să predea preşedinţilor secţiilor de votare din unitatea administrativ-teritorială pe care o conduc copii după listele electorale permanente, urmând ca în 26 noiembrie fiecare secţie să primească buletinele de vot. "Aveţi grijă să asiguraţi amenajarea secţiilor de votare, acesta fiind un atribut al primarilor", i-a atenţionat Traian Bogdan, şeful Direcţiei Juridice din cadrul Prefecturii Bihor, pe aleşii locali. Acesta a mai adăugat: "Trebuie să asiguraţi cabine, urne, lumină şi, inclusiv, pavajul, pentru că este sărbătoare". "Nu am intrat în panică" Vicepreşedinta PSD, Floare Chipea, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că, deşi reprezentanţii Alianţei PNL-PD au anunţat că vor duce o campanie electorală curată şi pozitivă, bazată pe dezbateri şi pe idei, aceştia nu-şi respectă promisiunile şi dezvoltă o campanie negativă. Chipea a mai spus că membrii Alianţei nu fac altceva decât să conteste realizările Guvernului Năstase, "care sunt evidente în comparaţie cu cele ale guvernului CDR, din care a făcut parte şi cele două partide". Liderii filialei judeţene a partidului de guvernământ le transmit contracandidaţilor lor că nu sunt speriaţi de creşterea în sondaje a Alianţei şi că nu au intrat în panică. Vicepreşedinta PSD este de părere că cei panicaţi ar trebui să fie membrii Alianţei D.A., care nu au alte argumente pentru a face campanie electorală decât dacă să atace Guvernul. "Vrem să creştem salariile din învăţământ" Directorul de campanie al Uniunii PSD+PUR Bihor, Ioan Chelemen, a ţinut să răspundă afirmaţiilor făcute de reprezentanţii Alianţei D.A. cu privire la situaţia învăţământului românesc şi cu oportunitatea candidaturii ministrului Alexandru Athanasiu în judeţul nostru. "Ministerul asigură finanţarea salariilor profesorilor şi nu e în urmă cu nici un leu. Este problema comunităţii locale, a Primăriei Oradea, nu a Ministerului Educaţiei, dacă nu sunt fonduri pentru plata salariilor. Fiecare trebuie să ştie cum să-şi gestioneze bugetele. Nu am nici un semnal că profesorii nu îşi vor primii banii pe luna decembrie", a declarat Chelemen, subliniind că ar trebui să fie o mândrie pentru bihoreni să îl aibă drept candidat pe Alexandru Athanasiu. "Liderii Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ nu au luptat împotriva lui Athanasiu. Ei şi-au exercitat un drept constituţional: au cerut salarii mai mari. Şi noi vrem să creştem salariile în învăţământ", a mai adăugat inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. "Partea dreaptă a eşichierului politic nu există" Candidatul PNŢCD pentru Senat, Cornel Durgheu, a declarat că a venit timpul ca creştin-democraţia să-şi reintre în drepturi. "Am o nelinişte totală faţă de ceea ce se întâmplă la ora actuală pe eşichierul politic. Nu este normal ca românii să nu voteze cu urmaşii Partidului Naţional Român, cel care a făcut Unirea de la 1918. Sancţiunea aspră primită de PNŢCD acum patru ani trebuie să înceteze. Sper că în 28 noiembrie românii vor da girul lor PNŢCD-ului", a precizat Durgheu, acesta adăugând că anul 2004 este "mai sărac şi mai neajutorat decât anii `90". De asemenea, Cornel Durgheu a ţinut să precizeze că nu candidează pentru că ţine neapărat să ajungă în Parlament, ci o face "pentru bihoreni".