La două zile de la semnarea acordului de colaborare - Liberalii acuză „ciopârţirea” bugetului de investiţii
Contrele între putere şi opoziţie în Consiliul Judeţean Bihor au continuat şi în şedinţa de ieri, la două zile după semnarea acordului de colaborare între PSD, UDMR, ALDE şi PNL.
De această dată, discuţiile au pornit de la rectificarea bugetară, liberalii reclamând tăierea de fonduri de la investiţii. În replică, conducerea CJ susţine că banii vor fi folosiţi pentru covoare asfaltice pe drumurile din judeţ, dar şi pentru drumuri comunale.
„La mai puţin de trei luni de la aprobarea bugetului, vedem o rectificare negativă de 9 milioane lei”, a afirmat liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu. Acesta a remarcat faptul că de la investiţii au fost tăiate 17 milioane lei, bani care, susţine Avrigeanu, ar fi mutaţi la cheltuieli de funcţionare pentru a fi folosiţi inclusiv pentru plata salariilor. El a exemplificat cu tăierea a 400.000 lei din cei 500.000 lei prevăzuţi pentru realizarea documentaţiei necesare reabilitării clădirii fostei Policlinici Mari, dar şi cu diminuarea cu 4 milioane lei de la investiţiile în drumuri judeţene.
„Dacă la două luni de la aprobarea bugetului ciopârţim investiţiile cu 17 milioane lei, mă întreb ce-o să fie până la sfârşitul anului”, a insistat Avrigeanu, adăugând că pentru drumurile comunale au fost alocate 11,7 milioane lei. „Vreau să ştiu dacă s-a făcut o analiză la nivelul tuturor drumurilor comunale din judeţ”, a întrebat liberalul, adăugând că primăriile PNL primesc sub 5% din această sumă. „Drumurile judeţene merită mult mai mult aceşti bani (decât drumurile comunale – n.r.). Noi nu vom vota această rectificare bugetară”, a încheiat Ionel Avrigeanu. Vicepreşedintele CJ Ioan Mang a replicat că „niciun leu de la investiţii nu se dă pe salarii”. El a menţionat că la rectificare se alocă mai mulţi bani pentru repararea drumurilor judeţene care nu sunt cuprinse în programul de investiţii, intenţia fiind de turnare a 130 km de covor asfaltic în acest an. În aceste condiţii, Mang susţine că vor mai rămâne de reparat în jur de 30 km. „Dacă trebuie, mai facem o rectificare şi luna viitoare, când mai vin nişte bani de la Guvern, nu e o problemă să facem rectificare de buget în fiecare lună”, a afirmat Ioan Mang, adăugând că intenţia CJ este ca „toate drumurile judeţene să fie bune de circulat, mai puţin cele aflate în investiţie”, unde lucrările fie nu au început, fie mai durează până la finalizare. Mang a mai anunţat că, într-o şedinţă viitoare, va fi supusă aprobării transformarea unor drumuri comunale în drumuri judeţene, în special în zona de graniţă, care fac legătura cu drumuri similare din Ungaria.
Un alt proiect cu probleme a fost cel privind reabilitarea şi modernizarea DJ 795 Salonta-Tinca. Odată cu modificarea codului administrativ, nu a mai fost nevoie de votul a două treimi dintre consilieri pentru trecerea în administrarea judeţului a unor terenuri necesare pentru realizarea investiţiei, astfel că proiectul a trecut fără probleme după numeroase respingeri în şedinţele din ultimii trei ani. De asemenea, a fost aprobată documentația tehnico-economică, faza DALI, aferentă acestui obiectiv. Liberalii, cu o singură excepţie – Constantin Neniu –, au votat împotrivă, Ionel Avrigeanu explicând decizia astfel: „Nu suntem de acord ca din banii Consiliului Județean Bihor să se realizeze piste de biciclete, trotuare, canalizare, sensuri giratorii, poduri, trotuare și alte obiective din municipiul Salonta, care nu sunt pe traseul drumului judeţean”. El a mai acuzat faptul că jumătate din suma alocată pentru reabilitarea acestui drum este folosită tocmai pentru investiţiile în municipiul Salonta. „Dacă aţi fi fost corecţi, aţi fi făcut la fel pentru toate localităţile de pe traseul drumului”, a insistat liberalul. Pasztor susţine că „nu facem niciun pod”, iar în privinţa sensului giratoriu, acesta există şi are legătură cu drumul, aici urmând să fie refăcut stratul de asfalt. În privinţa canalizării, preşedintele CJ susţine că e vorba de canalizare pluvială. O situaţie specială e în cazul pistelor de biciclete, conducerea CJ încercând, în compensaţie, să realizeze o investiţie similară şi în Tinca, însă nu au primit încă răspuns de la administraţia locală.
Reabilitarea Filarmonicii
În şedinţa de ieri s-au mai aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului de reabilitare și modernizare a DJ 767 Dobrești – Vârciorog, în lungime de 16,5 kilometri, documentația privind studiul de fezabilitate realizat pentru modernizarea DJ 768 A Șoimi – Suplacu de Tinca – Căpâlna, repartizarea pe unități administativ-teritoariale a sumei de 28,49 milioane lei, reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean, dar şi un acord încheiat cu Episcopia Romano-Catolică, document necesar pentru a putea fi reabilitată faţada Filarmonicii de Stat. În prezent, situația juridică a clădirii este incertă, imobilul fiind disputat în instanță de Consiliul Județean, pe de o parte, și de Episcopia Romano-Catolică de Oradea, de cealaltă parte. În 2012, dosarul a fost soluționat parțial, fiind dispusă acordarea de măsuri compensatorii reprezentanților bisericii pentru 466 mp care nu mai puteau fi restituiți în natură. Potrivit acordului, „Episcopia se obligă să restituie județului întreaga investiție în cazul în care clădirea îi va fi retrocedată. Dacă situația o va impune, părțile vor conveni să încheie un contract de locațiune prin care Episcopia Romano-Catolică va permite Filarmonicii de Stat Oradea să folosească clădirea până la compensarea integrală, însă nu pe o perioadă mai scurtă de 10 ani”. Consilierii au aprobat şi devizul general al obiectivului de investiții – etapa I, în valoare de 2.243.486,82 lei, cu TVA. Lucrările vor cuprinde reparații învelitoare, șarpantă, refacerea tencuielilor parietale, restaurare, refacerea, recondiționarea elementelor decorative originale, înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale, reparații, înlocuire tâmplărie, acoperiș.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.