În premieră, un ministru îşi asumă disfuncţionalitatea intervenită în activitatea instituţiei pe care o conduce. Un alt vinovat de proasta gestionare a crizei românilor arestaţi în Irak, preşedintele Traian Băsescu, după ce şi-a recunoscut gafa, a preferat să urce în creierii munţilor, lăsând mizeriile politice pentru albul zăpezii. Acceptă senin preşedintele pierderea unui om pe care putea conta şi, implicit, a controlului asupra Externelor, sau rolul lui Ungureanu e mai complex decât pare? După câteva zile de speculaţii pe marginea eventualului său refuz de a părăsi Ministerul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu şi-a dat demisia de onoare, e drept, in extremis. La prima vedere, naivii ar putea zice: în sfârşit, un băiat de toată isprava! Se vede că-i din altă generaţie, ce mai, altă stofă de politician! Să fim realişti! Specificul politicii româneşti şi cariera fostului, de pe acum, şef al diplomaţiei, ar trebui să ne ţină cu ochii-n patru. Să nu uităm că, în ’89, student fiind, Mihai Răzvan Ungureanu era membru supleant în Comitetul Central al UTC şi că, peste ani, o dată numit şef la Externe, a cotit-o la dreapta şi s-a reangajat politic, devenind membru al PNL. La final de activitate ministerială, bilanţul său nu este unul din cele mai roze. Dacă pe relaţia cu Europa, lucrurile au mers de la sine - şi e clar că ar fi mers cel puţin la fel de bine, vrând - nevrând, şi dacă altcineva s-ar fi aflat în fruntea Externelor - într-o serie de alte chestiuni punctuale, Ungureanu a acumulat bile negre. Cedarea Moştenirii Gojdu este pata cea mai întunecată a carierei sale şi una din cele mai grave din istoria diplomaţiei româneşti. Prin Acordul din octombrie 2005, dintre guvernele român şi maghiar, Ungureanu a semnat cedarea averii Gojdu de la Budapesta, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române şi a laturii patriotice a societăţii civile, care au cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Strângerea relaţiilor cu românii din diaspora şi intensificarea cooperării la Marea Neagră - două din direcţiile de politică externă trasate de preşedintele Băsescu, de altfel - au rămas vorbe goale, pe care formele fără fond create nu le pot suplini, oricât de costisitoare ar fi. La acestea se adaugă câteva gafe personale care au lăsat lumea cu gura căscată, cum au fost îndemnul adresat austriecilor: "Trebuie să priviţi România aproape ca şi pe un nou land federal" şi afirmaţia că peste Prut se vorbeşte "o variantă a limbii române", un fel de "light Romanian" ("româna uşoară"). Nici în cariera politică, Ungureanu nu a fost lipsit de surprize neplăcute, fiindu-i taxată obedienţa faţă de Băsescu. Cel mai recent eşec l-a înregistrat la Congresul PNL din luna trecută, când a pierdut postul de vicepreşedinte, în favoarea unui alt istoric de modă nouă, Adrian Cioroianu, mai deprins într-ale politicii dâmboviţene. Acum, e posibil să fie urmat la Externe exact de rivalul din partid, europarlamentarul figurând printre favoriţii la succesiune. Renunţarea de bună voie la portofoliul ministerial i-a umplut de bucurie pe liberali şi i-a dezamăgit pe oamenii lui Stolojan, cele două tabere bătându-se să-l atragă de partea lor pe tânărul politician, care a reuşit, prin gestul demisiei, să mai dreagă din imaginea sa şifonată, de jucător la două capete. Opoziţia la proiectul liberal de retragere a trupelor din Irak, materializată prin votul împotrivă exprimat în CSAT, vot pentru care a şi fost, la acea vreme, sancţionat cu avertisment de către partid, şi felul în care i-a mai făcut jocul, încă o dată, preşedintelui Băsescu, de Revelion, când i-a dus pe oaspeţii europeni la sărbătoarea prezidenţială - iată două fapte concrete care ar trebui să-i ţină în gardă pe liberalii care exultă acum, propunându-i prima poziţie pe listă pentru alegerile europarlamentare. O cotire bruscă a lui Ungureanu la PLD, unde este momit cu alte promisiuni de mărire, i-ar lăsa cu buza umflată pe peneliştii ce-l copleşesc cu laude. Iată cum poate deveni tânărul Ungureanu, din victimă, un beneficiar al războiului dintre palate, dar şi unul din pionii ce pot înclina raportul de forţe, tocmai în faza contraofensivei fără precedent a liberalilor împotriva lui Băsescu.