Alegerile pentru Primăria Capitalei au spart monotonia politică a ultimilor ani, în care tot ce se putea vedea pe scena politică era o înfruntare a maşinăriilor de partid, iar în cazuri deosebite, puteam vorbi de liderii tip locomotivă, gen Traian Băsescu sau Corneliu Vadim Tudor. Un astfel de lider este şi Sorin Oprescu, doar că el nu trage un partid după el, dimpotrivă, fiind o locomotivă care s-a desprins de partidul marfar, pentru a putea merge mai repede.

Mişcarea aceasta a adus şi ea voturi, pe lângă charisma şi stilul populist, de tip şmechero-glumeţ. Sorin Oprescu pare a fi din acelaşi aluat cu Traian Băsescu, ceea ce-i conferă şanse mari în bătălia pentru turul doi şi, de ce nu, într-o posibilă ascensiune politică pe mai departe. Oprescu joacă, deocamdată, rolul haiducului, de aici şi succesul său la popor, care vede mereu în orice sistem un mecanism de opresiune şi de nedreptăţire a sa. Haiducismul lui Oprescu este, evident, unul de operetă, ştim bine că viaţa haiducului sau a rebelului de tip Che Guevara este una scurtă, atunci când acesta îşi asumă până la capăt acest rol. Nu e cazul dâmboviţeanului Oprescu, care aduce mai degrabă a haiduc de petrecere. Rebeliunea sa e mai mult o caterincă la adresa sistemului. De fapt, singurul mod în care pot românii să sfideze sistemul e acela de-a face mişto şi de-a le zice pe bune prin tot felul de show-uri de televiziune. Chiar dacă va ajunge primar, pentru a-şi conserva puterea sau pentru a şi-o amplifica, doctorul rebel va trebui să se întoarcă la sistemul ticăloşit, din care, de fapt, n-a plecat niciodată. Sau, dacă a plecat, a plecat pentru o scurtă vacanţă, pe care până şi un sistem ticăloşit o mai îngăduie uneori, pentru că ştie el de ce. Ca şi Che Guevara şi miticul rebel Oprescu este medic de meserie, în rest nicio asemănare. E şi normal pe undeva, un revoluţionar serios ca Guevara, ar fi fost desfiinţat în mai puţin de-o săptămână de glumeţii audiovizualului de pe la noi. În România, n-ai şanse să te impui ca personaj serios, indiferent că eşti un om de sistem sau că eşti un revoluţionar. Soluţia e să joci tot felul de comedii, pentru că la asta românii sunt hipersensibili. După comedia lui Băsescu din 2004, iată că tiparul acesta, al unui Mitică demagog, care după o baie de mulţime şi-o bere băută cu poporul se simte un fel de Ţepeş de Obor, se încetăţeneşte ca fiind cheia potrivită pentru a deschide seifurile puterii. În ceea ce priveşte susţinerea pe care i-o oferă PSD acum lui Oprescu, majoritatea analiştilor consideră că asta ar putea să dăuneze independenţei sale clamate. E posibil să fie aşa, dar atunci Sorin Oprescu, cel care şi-a început campania electorală luptându-se cu PSD şi câştigând voturi bune din această luptă, de ce nu refuză acum sprijinul partidului din care a plecat? Dacă ar fi un independent autentic, Sorin Oprescu ar lupta până la capăt împotriva tuturor, mai ales împotriva celor care au vrut să-i boicoteze candidatura.

Una peste alta, extrapolând la nivel de ţară, rezultatele acestor alegeri au confirmat previziunile privind ineficienţa votului uninominal, bun doar ca demagogie electorală, iar baroniada, de orice culoare ar fi ea, a demonstrat că orice încercare de reformare a clasei politice nu va merge niciodată până la rădăcina acesteia. Explicaţia este una simplă: cei care mimează reforma clasei politice reprezintă ei înşişi rădăcina mafiotă a sistemului politico-economic.