Filiala judeţeană a PNL şi deputatul Cornel Popa s-au mutat, luni, din spaţiul din Piaţa Unirii în care şi-au desfăşurat activitatea până acum. Deocamdată, aceştia au rămas fără sediu, cu toate că au depus, în urmă cu trei luni, o cerere la Primăria municipiului Oradea prin care solicitau alocarea unui alt spaţiu în care să-şi desfăşoare activitatea. PNL Bihor şi deputatul Cornel Popa se află în aceeaşi situaţie cu PC Bihor şi parlamentarii Alexandru Athanasiu (PSD), Claudiu Pop (PSD), Eduard Hellvig (PC) şi Gheorghe Sârb (PD), care au rămas fără sedii în urma retrocedării, în toamnă, a clădirii în care aceştia îşi aveau sediile. Însă, cu toate că Primăria municipiului Oradea a reuşit să găsească spaţii pentru cabinetele celor patru parlamentari, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul lui Cornel Popa, care a fost ignorat de municipalitate. De altfel, această atitudine nu surprinde, având în vedere relaţiile încordate existente între primarul Petru Filip şi deputatul liberal, odată copreşedinţi ai Alianţei D.A. Bihor. Singurii care au optat să rămână în vechiul spaţiu au fost conservatorii care au acceptat să plătească chiria cerută de proprietari. Considerând că o chirie de 30 de euro/mp, la un spaţiu de 200 mp, este prea mare, liberalii au trebuit să evacueze spaţiul, la fel cum au făcut-o şi ceilalţi patru parlamentari bihoreni. "Ieri (n.r. - luni) am predat sediul gol, lucrurile fiind transportate la un depozit. Cu cererea depusă la Primărie, probabil, nu se va întâmpla nimic, pentru că Oradea are un primar fie incompetent, fie răuvoitor. Altfel nu se explică faptul că, de trei luni, subordonaţii săi nu au fost în stare să ne spună măcar dacă au o soluţie în cazul nostru", a declarat Cristian Bodea, şeful de cabinet al deputatului Cornel Popa şi, totodată, purtător de cuvânt al PNL Bihor. Acesta a mai precizat că parlamentarul liberal îşi va susţine, în continuare, audienţele la cabinetele deschise în restul oraşelor şi municipiilor din Bihor, iar şedinţele de partid vor fi organizate, probabil, în judeţ. "Activitatea cu publicul nu o vom mai putea ţine în Oradea până nu ne vom găsi un nou sediu", a mai adăugat Bodea. Reamintim că în cazul celorlaţi patru parlamentari, Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Oradea a decis să le acorde spaţii în Pasajul Vulturul Negru, deasupra Fundaţiei franco-române, condiţiile fiind improprii desfăşurării activităţii parlamentare în acele locaţii. Mai mult, parlamentarii trebuiau să tranziteze birourile celorlalţi pentru a putea să ajungă la spaţiiile care le fuseseră destinate. După câteva săptămâni, reprezentanţii PMO şi-au amintit că mai dispun şi de alte spaţii libere care ar putea fi puse la dispoziţia reprezentanţilor Bihorului în Parlamentul României, astfel încât aceştia să poată desfăşura activitatea din teritoriu în condiţii normale.