Organigrama Consiliului Judeţean Bihor, redusă la jumătate - Structuri parazitare, rase
Propunerea lui Ilie Bolojan de reducere a organigramei Consiliului Judeţean Bihor a fost aprobată prin voturile consilierilor liberali, în timp ce social-democraţii şi aleşii UDMR au votat împotrivă. Opoziţia a cerut amânarea proiectului şi a cerut o evaluare mai serioasă a activităţii celor care lucrează în aparatul propriu al CJ.
Potrivit proiectului propus de noua conducere a Consiliului Judeţean Bihor, organigrama instituţiei ar urma să se reducă la 97 de posturi, din 194 cât erau prevăzute în vechea organigramă. Din aceste 194 de posturi sunt ocupate 174. Primul care a cerut amânarea votului a fost liderul grupului UDMR, Borsi Lorant. Acesta a întrebat care sunt criteriile pe baza cărora s-a decis ce posturi sunt desfiinţate şi i-a cerut preşedintelui CJ, Ilie Bolojan, să explice cum se raportează el la declaraţia premierului Ludovic Orban potrivit căreia Guvernul PNL apără locurile de muncă în timpul pandemiei, nu le desfiinţează. Consilierul PSD Felix Cozma, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, a afirmat că o analiză serioasă a situaţiei angajaţilor CJ Bihor nu putea fi făcută într-un timp atât de scurt şi a cerut amânarea votului pe acest proiect până la o şedinţă viitoare pentru a vedea dacă e oportună concedierea atâtor persoane. „Am avizat, când am fost la ANFP reorganizări de organigrame, dar niciodată într-un procent atât de mare”, a afirmat Cozma. Liderul grupului PSD, Ioan Mang, fost vicepreşedinte al CJ Bihor, a avertizat că dacă restructurările vizate de noua conducere va duce la procese intentate de angajaţii vizaţi de reorganizare, la fel cum s-a întâmplat şi când Bolojan a redus organigrama Primăriei Oradea în primul său mandat de primar. „La Primăria Oradea, cei care au avut curajul şi au mers în instanţă au câştigat, iar noi le-am plătit despăgubirile, nu primarul. Mai amânaţi acest material, pentru a se face analize concrete. Aşa cum e acum, decizia are un singur scop: să crească imaginea cuiva, care vine cu barda şi reduce posturile”, a afirmat Mang. El a insistat că administraţia judeţeană bihoreană are cel mai redus aparat propriu din ţară, având angajaţi mai puţini chiar decât CJ Sălaj. El a acuzat noua conducere că taie posturi acum, iar anul viitor îşi va aduce proprii oameni.
Argumentele lui Bolojan
„Aţi candidat la locale, iar bihorenii v-au dat notă”, a replicat noul preşedinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan. În privinţa protejării locurilor de muncă, Bolojan a declarat: „Locurile de muncă trebuie apărate, dar ale celor care muncesc. Aşa se distrug locurile de muncă din privat. Aceşti bani în loc să se ducă pe investiţii, sunt tocaţi de oameni care nu-şi justifică locul de muncă”. El a mai afirmat că, pe lângă structura din subordinea directă a conducerii CJ, „s-au creat structuri de tip satelit”, plătite direct sau indirect de CJ Bihor. El a dat mai multe exemple - Direcţia Social Comunitară, cu 6 angajaţi, Parcuri Industriale - 8 angajaţi, Fundaţia Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar - 9 angajaţi, ADI Ecolect - 9 angajaţi, AMD Bihor - 16 angajaţi, ADI Ecoland - 16 angajaţi, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară - 12 angajaţi. În total, 76 de persoane angajate în aceste structuri.
„Apropo de oamenii unora sau altora. De exemplu, Fundaţia Euroregiunea Bihor Hajdu Bihar. Poate îi întrebaţi pe cei de acolo cu ce se ocupă, ce fac?”, a afirmat Bolojan, adăugând că Bogdan Hossu (PSD) şi Peto Dalma Csilla (UDMR) conduc această structură, fiind plătiţi cu salarii de 9.401 lei pe lună, respectiv 7.692 lei pe lună. „Vă rog să-i întrebaţi de curiozitate cu ce se ocupă? Cei care aţi fost la conducere, mergeţi şi întrebaţi-i: ce faceţi în aceste zile?”, a afirmat Bolojan, adăugând că, în total, salariile celor care lucrează la Fundaţia Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar ajung la aproximativ 10.000 euro pe lună.
„Cu toată empatia pentru cei care vor fi disponibilizaţi, trebuiau să se gândească ani de zile, când n-au făcut ceea ce trebuie, că va veni o zi când nu se va putea continua aşa”, a afirmat preşedintele CJ. El le-a răspuns celor din opoziţie că au fost făcute evaluări. Astfel, la Serviciul Juridic sunt opt angajaţi, care au în lucru 220 de dosare. Spre comparaţie, în Primăria Oradea sunt 15 jurişti cu 3.000 de dosare. La DGASPC – 8 jurişti cu 200 de dosare tipice de adopţii, la Achiziţii – şapte angajaţi, care au în lucru şase proceduri, în timp ce la Primăria Oradea sunt tot şapte angajaţi, dar au 21 de proceduri în derulare. Eficienţă redusă este şi în la Urbanism, susţine Bolojan.
„Se emite un certificat de urbanism la două zile, în timp ce la Primăria Oradea se emit trei pe zi. La autorizaţii de construcţie, CJ emite una la şapte zile, iar la Primăria Oradea, una pe zi”, a menţionat Bolojan. Totodată, el le-a explicat consilierilor din opoziţie că CJ are structuri care nu mai au obiectul muncii – cum ar fi structura care se ocupa de arii protejate, iar la proiecte europene „o devălmăşie mai mare n-am văzut”. Bolojan a amintit şi de Agenţia pentru Managementul Destinaţiei, cu 16 angajaţi, care face cam acelaşi lucru cu Centrul pentru Informare Turistică. În privinţa acuzaţiilor lui Mang potrivit cărora reduce organigrama pentru ca ulterior să-şi angajeze proprii oameni, Bolojan a afirmat că „Organigrama CJ nu va fi modificată în sensul creşterii ei”, ci doar dacă vor trebui angajaţi specialişti în anumite domenii, cum ar fi ingineri pentru proiectul drumului expres Oradea-Arad. „Îmi asum răspunderea că această evaluare a fost făcută în mod corect. Dacă sunt mai multe persoane pe un post, vor da concurs. Cu această reorganizare, vă asigur că CJ va funcţiona mai bine decât până acum. Timpul va dovedi cine face treabă bună. Dacă nu vom face treabă bună, vom fi sancţionaţi (la votare - n.r.), aşa cum aţi fost şi dumneavoastră”, le-a mai transmis Bolojan opozanţilor.
Tot ieri, consilierii judeţeni şi-au dat acordul pentru desfiinţarea Direcţiei Social Comunitare Bihor. Liderul grupului UDMR a făcut apel la „simţul civic” al colegilor să nu fie votat acest proiect, susţinând că direcţia vizată să fie desfiinţată a finanţat proiecte ale ONG-urilor. „Veţi rupe orice legătură cu societatea civilă clasică”, a afirmat Borsi Lorant. Ilie Bolojan i-a replicat spunând că fondul de salarii al acestei direcţii a fost mai mare decât suma totală acordată pentru finanţarea proiectelor. Totodată, el a precizat că desfiinţarea direcţiei nu are legătură cu finanţarea ONG-urilor.
Curvele au experienta, pocaitii aviz de cult iar PNL-istii voturi. Șmang e ok? Oricum a jucat cu PNL-ul. Curva batrana cu pielea tabacita.
Scrisoarea III de Mihai Eminescu fragment ,,Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură, Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii, Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii! Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni! Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,...