Recenta prestaţie politică a mezinei familiei prezidenţiale se situează dincolo de orice ridicol posibil coborând politica românească la nivelul unui teatru de păpuşi stricate. Într-adevăr, ca o păpuşă stricată a vorbit Elena Băsescu, atât atunci când ne-a explicat cum stă treaba cu eşecurile şi cu "succesurile", cât şi în discursul ţinut studenţilor PD-L, în care a încercat să le vorbească acestora, dar nu prea i-a ieşit, despre Pactul Naţional pentru Educaţie.

Fiica cea mai mică a marinarului beat de putere mai avea puţin şi leşina în faţa tinerilor pedelişti, sub presiunea imposturii la care pare a fi supusă de un tată absurd. Toată prestaţia discursului său a relevat neputinţa şi incompatibilitatea sa cu rolul penibil pe care trebuia să-l joace. De fapt, Elena Băsescu calcă pe urmele activiştilor zeloşi ai partidului, care n-au nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce înseamnă politica adevărată. Lacheul Boc şi servitoarea de pişcoturi prezidenţiale, Elena Udrea, arată care este nivelul de exprimare al unui partid, care reprezintă mai degrabă sufrageria de la Cotroceni a lui Traian Băsescu. Şi dacă tot e la el acasă, partidul, de ce nu ar muta-o din baie, din faţa oglinjoarei cu rujuri, pe odrasla răzgâiată cu figura ei de Cleopatră precoce, ca să o aducă în sufragerie alături de slugile sale credincioase, Boc, Udrea şi Videanu. Acesta este candidatul care critica în 2004 clientelismul, nepotismul şi corupţia PSD-istă, marele cruciat al Dreptăţii şi al Adevărului, cel care a prostit o mulţime de români să repete cu ştampila în mână, ca în faţa unui guru, magicile iniţiale: D.A. A făcut parte din cinci guverne în care a fost Ministrul Transporturilor şi nu a făcut absolut nimic cu excepţia afacerii "Flota". A fost primar al Capitalei, unde iarăşi nu a făcut absolut nimic, decât să se certe cu consilierii şi cu primarii de sectoare. A ajuns Preşedinte al României, iar în cei patru ani de mandat de până acum a creat într-una scandaluri politice în lupta sa pentru o influenţă cât mai mare asupra executivului şi pentru a-şi proteja şi recompensa mafioţii din partid. Cu o mârlănie şi un tupeu grosier, rar întâlnite, a reuşit să-şi trădeze toţi binefăcători, de care s-a descotorosit imediat ce i-a stat în putinţă să parvină politic.
Cu toate acestea, marinarul jucător afirma la un moment dat că el reprezintă sinteza subconştientului colectiv al poporului român. Dar dacă în subconştientul nostru colectiv predomină tiparul acesta uman, atunci românii n-au decât să se simtă reprezentaţi în continuare de Traian Băsescu, care faţă de această ţară se comportă ca şi prietenul făţarnic pe care-l primeşti cu braţele deschise la tine-n casă şi care în final se dă la nevasta-ta.

În contextul acesta al pasivităţii votanţilor români, care nu dau nici o sancţiune politicienilor, ci doar îi schimbă pe unii cu alţii, Băsescu se va putea strecura ca şarpele în răzor din faţa judecăţii de apoi a poporului, care va rămâne ca de obicei cu ochii prostiţi în soare. În concluzie, Traian Băsescu şi fiica sa reprezintă două tipuri de "succesuri" datorate alegătorilor români, care vor rămâne mereu să culeagă eşecurile lor.