Stolojan s-a retras. Ce mai contează de ce? A fost diversiunea lui Băsescu ori a apărut o fisură între cei doi? Probabil că nu vom şti în grabă varianta reală. Până atunci avem parte de explicaţii penibile, după cum ne spune cel retras, şi anume că vrea să lase locul celor tineri. Aşa, în mod subit. Ca să nu mai vorbim de faptul că revine suspiciunea de boală. L-a extenuat iar campania. Păi şi-n 2004 părea pe ducă şi uite-l ce bine i-a mers în ăştia patru ani, cică i-a crescut profitul în afaceri, a devenit europarlamentar, ba de prin bârfe se aude că s-a dedat şi la crailâcuri. Astăzi vară sărea ca delfinul pe valuri şi ne arăta muşchii de viitor prim-ministru.

Oricum, surpriza retragerii a fost pentru presă, nu şi pentru doctorii din laboratoarele puterii. Însă, uite aşa, a ieşit Boc din pălărie. Probabil că Stolojan era iepurele. Dacă-l punea de la-nceput pe lacheul său, Băsescu risca să pericliteze naşterea monstruoasei coaliţii. Aşa a recurs la un tertip, din arsenalu-i bine cunoscut. Ce să-nţelegem de aici? Că Boc îi convine lui Băsescu, pentru că nu e şantajabil decât de către el, nu şi de PSD, precum Stolojan? Dacă e aşa, atunci Stolojan reprezenta, din punctul de vedere al şantajabilităţii, mai bine coaliţia.
Despre Emil Boc doar atât: din orice ipostază, dar cu atât mai mult din cea de prim-ministru, reprezintă o mană cerească pentru pamfletari. Patronul acestei ţări este Traian Băsescu. El face echipa. Spre deosebire de Gigi Becali, care nu are un Boc al său la Steaua, Băsescu nu va schimba antrenorul aşa repede. Din punctul acesta de vedere, Becali este junior pe lângă Băsescu. Ţara asta s-a privatizat din punct de vedere economic după 1990, s-au vândut pe nimic întreprinderile de stat. Politic, ţara a început să fie şi ea privatizată de un sistem care şi-a continuat viaţa şi după 1990. Dar cel care a reuşit să o privatizeze de tot, cel care a făcut din România un SRL, este nimeni altul decât Traian Băsescu, primul patron al ţării. Uite aşa, în plin secol XXI şi-n plină democraţie, poţi să devii un dictator camuflat, fără să naşti revoltă. Jucându-te cu legea fundamentală a ţării, Constituţia, poţi deveni Dumnezeul tuturor. Neavând concurenţă, pentru că toate partidele promovează lachei, Băsescu a profitat de acest vid de virilitate politică şi a dat atacul. Degeaba există baroni locali, maşinării de partid, până la urmă, toţi au venit cu jalba-n proţap de prin toată ţara să negocieze-n genunchi în faţa lui Vodă. De aici e clar un lucru, România nu e făcută pentru democraţie reală. Să fim serioşi! Mai putem revizui Constituţia de încă zece ori, că nici dracul n-o va respecta. România e ţara stăpânului şi a slugilor.
În condiţiile acestea, îţi vine să te uiţi spre elite, spre intelectuali, pentru că nu-i aşa, intelectualul este mereu în opoziţie, iubeşte libertatea. Poveşti pentru liceeni adormiţi. Ai noştri iubesc libertatea, doar atunci când nu-i iubeşte tiranul pe ei. În momentul în care intră-n graţiile tiranului, nu mai iubesc libertatea, ci doar pe tiran.

Intelectualii lui Băsescu l-au urât pe Ceauşescu şi dictatura lui. S-au dat cu fundul de pământ, după 1990 încoace, clamând că România nu este o ţară liberă. S-au potolit după 2004. Noul stăpân promitea mai mult decât orice libertate. Atât durează nevoia de libertate, până-şi găseşte fiecare câte-un stăpân. Atâta latră şi muşcă câinele până-şi găseşte lanţul vreunui stăpân şi-n gură, un ciolan de ros. Aşa şi cu intelectualii, mari democraţi, revoltaţi şi antitotalitari, acum au ajuns în lanţul stăpânului, iar de lătrat nu mai latră, pentru că s-ar putea să le scape osul din gură...