Deznodământ neprevăzut pentru anul electoral 2008: după un mandat extrem de tensionat, caracterizat printr-o permanentă înfruntare între tabăra prezidenţială şi restul lumii, după două importante şi disputate campanii electorale pentru alegerile locale şi cele parlamentare, după împărţirea ce părea definitivă în tabere bine delimitate în funcţie de simpatia sau antipatia faţă de Traian Băsescu - ei, bine, după toate acestea şi multe altele, finalul lui 2008 le-a adus românilor o mare şi neaşteptată coaliţie de guvernare taman între adversarii ireconciliabili de până mai ieri.


Întrucât alianţa PD-L-PSD este, înainte de orice, opera preşedintelui Băsescu, naşterea şi evoluţia sau involuţia ei trebuie analizate prin prisma planurilor şefului statului. Şi, oricât ar fi el de imprevizibil, ştim cu certitudine un lucru, având în vedere prestaţia sa de patru ani încoace: vrea cu orice preţ încă un mandat la Cotroceni şi, pe cât posibil, unul în care să aibă cât mai multă putere. Mai întâi a încercat o guvernare alături de liberali. Când a realizat că ei refuză să joace aşa cum le cântă de la Cotroceni, a forţat, cu ajutorul pionului „dragă Stolo", scindarea PNL. Izolat pe scena politică, a reuşit să adune în jurul său o mână de gureşi ‘telectuali, iluzionându-se cu suportul pretinsei societăţi civile. În disperare de cauză, partidul său s-a aliat, azi-vară, cu PNG, în Consiliul General al Bucureştilor, iar în toamnă, cu PRM, în Parlament. Erau primele semne ale unei flexibilităţi peste limitele imaginate de talibanii portocalii. A urmat „cireaşa de pe tort", Traian Băsescu mai făcând o dată nemaifăcutul. Vehiculul ales pentru aducerea PD-L la guvernare a fost, nici mai mult, nici mai puţin decât rivalul istoric. Ţepele din Piaţa Victoriei, audierile la DNA, lupta anti-corupţie, condamnarea comunismului şi, la pachet, a descendenţilor săi - toate au devenit amintire peste noapte.
Îşi va sacrifica, însă, Traian Băsescu şansele în viitoarele alegeri prezidenţiale doar pentru ca oamenii lui să se bucure de avantajele puterii? În anul electoral ce vine şi care se anunţă a sta sub semnul crizei ce se va resimţi din plin şi în România? Alegerile europarlamentare din iunie 2009 vor fi un prim test al efectelor acestei coaliţii aparent împotriva naturii şi ale unei prime jumătăţi de an de guvernare. Avantajul lui Băsescu este, deocamdată, lipsa unei alternative. Precedentul pierderii imprevizibile a Primăriei Capitalei, în 2008, este, însă, un semnal de alarmă. Iar Bucureştii pot fi o trambulină la fel de bună şi pentru un personaj, de asemenea charismatic şi popular, ca Sorin Oprescu, după cum au fost şi pentru Traian Băsescu.
Oprescu are marele avantaj că poate capta atât voturile liberalilor, cât şi ale pesediştilor şi pedeliştilor nemulţumiţi de traiectoria celor două formaţiuni, dar şi din cele ale dezamăgiţilor de politica partidelor în ansamblu, pe care i-ar putea determina să prefere un vot-sancţiune decât absenţa de la urne. Aşadar, dacă Oprescu va decide să intre în cursă, Traian Băsescu nu va fi deloc lipsit de emoţii pentru prezidenţiale. Omniprezenţa sa gălăgioasă, în toţi aceşti ani, i-a asigurat, e adevărat, o popularitate ridicată. Dar e foarte posibil ca de acum să se întoarcă împotriva sa, uzându-i imaginea, mai ales dacă propriile fapte ajung să-i contrazică, tot mai des şi mai categoric, vorbele.

Una din caracteristicile stilului băsescian este pasul înainte pe care-i place să-l facă, lăsându-i pe toţi încremeniţi de uimire. Aşa că, în anul electoral şi-al crizei, e de aşteptat să avem de-a face cu alte surprize menite să-i asigure realegerea şi consolidarea puterii. Un lucru, însă, nu trebuie omis din această ecuaţie: s-ar putea ca, sătul de atâtea surprize din partea politicienilor, electoratul românesc să devină, la rândul său, imprevizibil.