Evaluarea procesului legislativ din România în perioada 2000-2004 este dificil de realizat. Pe de o parte, au fost adoptate legile necesare pentru integrarea României în NATO şi cele impuse de dezideratul aderării la Uniunea Europeană, s-au făcut progrese în plan juridic privind lupta împotriva corupţiei şi crearea cadrului legislativ adecvat procesului de reformă, pe de altă parte specialiştii contestă anumite acte normative sau acuză încă, la 15 ani de la Revoluţia din decembrie, lipsa unor reglementări clare în anumite domenii. La aceasta se adaugă şi faptul că efectele unor acte normative se produc în timp, fiind dificil de prevăzut impactul lor. Cu toate acestea, pentru perioada avută în vedere, este evidentă o activitate normativă laborioasă şi intensă. În legislatura decembrie 2000-decembrie 2004, Camera Deputaţilor a adoptat 3.807 acte legislative în timp ce, în aceeaşi perioadă, au fost dezbătute şi adoptate de Senat 2.493 de proiecte de lege şi propuneri legislative. Plenul deputaţilor s-a pronunţat asupra a 18 moţiuni simple, care au fost respinse. Executivul a continuat, în ultimii patru ani, să bombardeze Legislativul cu Ordonanţe de urgenţă, transformând astfel Camera şi Senatul într-o maşină de vot pentru adoptarea iniţiativelor guvernamentale. Maşina de vot a funcţionat la turaţie maximă În perioada 2001 - octombrie 2004 au fost adoptate de Parlament şi promulgate de Preşedintele României 2506 de legi. Astfel, 796 de legi au fost adoptate în anul 2001, 683 în anul 2002, 609 în anul 2003 şi 418, în anul 2004. Din cele 2506 de legi adoptate de Parlament şi promulgate de Preşedintele României în perioada 2001-2004, nu mai puţin de 1013 proiecte de lege au fost date pentru aprobarea unor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului (este adevărat că, dintre acestea, 443 priveau ordonanţe iniţiate în perioada 1996 - 2000). La acestea se adaugă alte 561 de proiecte de lege pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza unor legi de abilitare. Comparativ, numai 262 de proiecte legislative au avut la origine propuneri iniţiate de parlamentari. Prezentăm în cele ce urmează principalele realizări în plan legislativ: Revizuirea Constituţiei Modificările aduse Constituiei se referă la prelungirea mandatului preşedintelui României, de la 4 la 5 ani, la garantarea proprietăţii private, nu doar ocrotirea ei, la faptul că arestarea preventivă şi percheziţia nu vor putea fi decise decât de judecător şi nu de procuror, ca şi la competenţe diferite ale celor două Camere ale Parlamentului. Potrivit noii Constituţii, cetăţenii străini şi apatrizii vor avea posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României la UE. De asemenea, noua Constituţie mai cuprinde o serie de prevederi legate de aderarea la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. Aderarea la tratatele constitutive ale UE se va face prin lege adoptată de Parlament în şedinţă comună, cu o majoritate de două treimi, la fel şi aderarea la NATO. Ca urmare a aderării la UE, prevederile din tratat şi din reglementările derivate, care au caracter obligatoriu, vor avea prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Noua Constituţie nu mai stipulează caracterul obligatoriu al serviciului militar, acest aspect urmând să fie stabilit printr-o lege organică, dar stabileşte vârsta de încorporare între 20 şi 35 de ani. Persoanele care vor candida pentru funcţiile de senator şi deputat vor trebui să aibă vârsta minimă de 33 de ani şi, respectiv, 23 de ani, iar pentru postul de preşedinte al României vârsta minimă este de 35 de ani. Legea fundamentală a fost apreciată şi pe plan extern. Astfel, Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, afirma în 2003 că aceasta, în noua formă, ?este un succes pentru România?. Adoptarea Codului Muncii Noul Cod al Muncii a intrat în vigoare la 1 martie 2003. La vremea respectivă, guvernanţii au caracterizat textul noului act normativ privind relaţiile de muncă drept unul "modern, european, un text de justiţie socială". Dar dezbaterile pe marginea acestui act normativ au stârnit numeroase controverse, discuţiile privind forma finală a noului Cod al Muncii fiind finalizate după aproape cinci ani. La sfârşitul acestora, Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului privind acest act normativ. Chiar dacă au avut un punct de vedere comun, atunci când şi-au dat acordul privind forma finală a textului de lege, partenerii sociali au lăsat să se înţeleagă însă că, în ciuda discuţiilor finalizate, textul "ar putea avea unele scăpări". Codul al Muncii a impus dispariţia cărţilor de muncă (începând cu 1 ianuarie 2004), acestea fiind înlocuite de registre întocmite de angajatori, care vor cuprinde contractele individuale de muncă. De asemenea, noul act normativ desfinţează contractele individuale de muncă pe perioadă determinată, acestea putând fi încheiate numai în condiţii speciale impuse de lege. Astfel de contracte pot fi încheiate în cazul în care un salariat este înlocuit de un altul, pe o perioadă determinată, sau în cazul în care sunt necesare lucrări urgente, în cazuri excepţionale. De asemenea, Codul Muncii obligă angajatorii să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, precum şi să plătească daune în cazul întârzierilor sau neplăţii salariului. În plus, în cazul concedierilor individuale pentru motive economice, angajatorilor le revine obligaţia de a propune salariaţilor programe de formare profesională şi redistribuirea acestora, în vreme ce în cazul concedierilor colective pentru motive economice, angajatorii trebuie să întocmească în prealabil un proiect de concediere colectivă care să fie transmis sindicatelor sau reprezentanţilor salariaţilor consulte sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor. Pe de altă parte, concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate sau pentru necorespundere profesională poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a unei cercetări prealabile. În situaţia în care salariatul nu corespunde profesional postului în care a fost încadrat, angajatorul are obligaţia de a propune alte locuri de muncă vacante în unitate, iar dacă nu dispune de un astfel de loc, va solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă. Adoptarea noului Cod Penal Noul Cod penal (care va intra în vigoare în iunie 2005) redefineşte conceptul de infracţiune şi clasifică faptele prevăzute de legea penală în crime şi delicte, în funcţie de gravitatea diferită pe care o prezintă infracţiunile. Noul Cod penal cuprinde noi dispoziţii referitoare la minori, în special cu privire la măsurile sancţionatorii neprivative de libertate. Prin urmare se prevede, introducerea unei noi măsuri educative, ?libertatea sub supraveghere severă?. Sunt introduse noi tipuri de infracţiuni, cum ar fi: delicte contra exercitării drepturilor politice şi cetăţeneşti; delicte contra datelor şi sistemelor informatice; crime şi delicte contra economiei, industriei şi comerţului etc. În strânsă legătură cu dispoziţiile cuprinse în noul Cod penal, a fost elaborat proiectul Legii privind executarea pedepselor, proiect care a fost adoptat în şedinţa Guvernului din 14 mai 2004 şi transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare. Prin noul Cod penal, care va intra în vigoare în 29 iunie 2005, legislaţia penală a fost adusă în conformitate cu prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Oomului (CEDO) şi a libertăţilor fundamentale, modificările apreciate de Consiliul Europei. De asemenea, noul Cod penal ţine cont de jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg în materia infracţiunii de calomnie, faptă ce se pedepseşte cu zile-amendă, fiind înlăturată pedeapsa închisorii aplicabilă potrivit prevederilor actuale. Adoptarea Noului Cod fiscal Noul Cod fiscal care asigură un cadru unitar, stabil şi coerent al reglementărilor fiscale, a fost adoptat şi va intră în vigoare la 1 ianuarie 2005. După perfecţionările aduse în intervalul 2001 - 2003 legislaţiei privind principalele impozite (impozit pe venitul global, impozit pe profit, TVA, accize, taxe vamale etc.), începând cu 1 ianuarie 2004, România are un Cod fiscal care asigură un cadru unitar, stabil şi coerent al reglementărilor fiscale. Această reglementare juridică de fond asigură un cadru fiscal modern şi stabil, stimulativ pentru investitori şi oameni de afaceri şi acordă facilităţi care vin în sprijinul cetăţenilor, însemnând practic o reducere a impozitelor şi taxelor plătite de contribuabili. Caracterul unitar şi stabil al Codului Fiscal este dat de faptul că toate legile speciale privind impozitele directe, impozitele indirecte şi impozitele nerezidenţilor au fost introduse în Codul fiscal. Prevederile Codului fiscal sunt formulate într-o manieră clară şi concisă astfel încât să asigure creşterea gradului de înţelegere şi conformare a contribuabililor. Prin adoptarea Codului Fiscal, România a implementat în legislaţia fiscală naţională principii recunoscute pe plan european şi internaţional, cum ar fi: neutralitatea măsurilor fiscale, certitudinea impunerii, echitatea fiscală şi eficienţa impunerii. Odată cu adoptarea acestuia, orice modificare sau completare a reglementărilor fiscale vor putea fi promovate numai prin măsuri de modificare şi completare a legii de adoptare a Codului fiscal. Cu toate acestea, au existat voci care au incriminat anumite aspecte cuprinse în acest act normative. După apariţia legii, critici acerbe au apărut mai ales din rândul investitorilor străini, care au afirmat că activitatea companiilor va fi mult îngreunată. Aprobarea proiectul noului Cod Civil Proiectul Codului Civil, care a fost aprobat de către Guvern în februarie 2004 şi se află în dezbaterea Parlamentului, conţine reglementări în privinţa persoanelor, familiei, bunurilor, succesiunilor şi liberalităţilor, obligaţiilor şi prescripţiei extinctive, decăderii şi calculului termenelor. Între noutăţile aduse de proiectul legislativ se regăseşte - la capitolul "Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor" - reglementarea privitoare la regimul matrimonial convenţional care constă în încheierea unei convenţii matrimoniale, înainte de căsătorie, prin act autentic notarial, cu consimţământul personal al ambilor soţi. Potrivit legii, alături de regimul comunităţii legale, regimurile matrimoniale convenţionale pentru care soţii pot opta sunt regimul separaţiei de bunuri şi cel al comunităţii convenţionale. Oricare ar fi regimul convenţional ales, este obligatorie încheirea unei convenţii matrimoniale care, pentru a fi opozabilă terţilor, se înscrie într-un registru special, ţinut de judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul soţilor. Convenţia matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, responabilităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale. Proiectul mai stipulează faptul că regimul separaţiei de bunuri este caracterizat prin faptul că fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv atât al bunurilor sale prezente, cât şi al celor pe care le dobândeşte singur după încheierea căsătoriei, la adoptarea acestui regim soţii fiind obligaţi să întocmească un inventar al bunurilor mobile ce aparţin fiecăruia dintre ei la data începerii căsătoriei. Bunurile dobândite în timpul comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt bunuri comune şi sunt supuse regimului separaţiei de bunuri. Regimul matrimonial, legal sau convenţional, încetează prin anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei, iar în timpul căsătoriei poate fi schimbat cu un alt regim matrimonial prin act autentic notarial. Un alt element de noutate constă în faptul că se recunoaşte dreptul minorului, indiferent de sex, de a se căsători la împlinirea vârstei de 17 ani, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, spre deosebire de reglementarea actuală care acordă acest drept numai minorei de 16 ani. Prevederea legată la procrearea asistată medical este de asemenea nouă, stabilindu-se principii generale privind regimul filiaţiei în situaţia procreării asistate medical cu terţ donator - caz în care nu se stabileşte nici o legătură de filiaţie între copil şi donator-, răspunderea tatălui copilului, confidenţialitatea informaţiilor, interdicţia procreării şi gestaţiei pentru altul - precizându-se expres nulitatea oricărei convenţii care are drept scop procrearea sau purtarea sarcinii pentru o altă persoană.