Institutul pentru Politici Publice (IPP) a prezentat în această săpătămână cel mai recent raport de monitorizare a activităţii parlamentarilor, raportul vizând sesiunea septembrie - decembrie 2012. Potrivit acestuia, apropierea campaniei electorale a determinat o creştere a ratei de prezenţă a parlamentarilor la votul final, mai ales la nivelul Senatului. În ceea ce-i priveşte pe aleşii bihorenilor, deputaţii se numără printre codaşi în ceea ce priveşte prezenţa la votul final, cu un procent de 62,9%, situaţia fiind mai bună în cazul celor patru senatori - 89,5% prezenţă.

"Apropierea campaniei electorale începe să modifice comportamentul la vot al parlamentarilor, cel mai recent raport de monitorizare al Institutului pentru Politici Publice (IPP) asupra sesiunii septembrie - decembrie 2011 arătând o creştere a ratei prezenţei mai ales la nivelul Senatului. Sunt însă parlamentari care nu au participat la nicio sesiune de vot final electronic din plen. Din păcate, sunt şi parlamentari care fraudează votul final din plen, votând atât cu propria cartelă, cât şi cu a altor colegi. Pentru a stopa acest fenomen îngrijorător, IPP a propus preşedinţilor de partide susţinerea unui proiect de lege deja redactat de Institut, prin care parlamentarii care votează pentru sine şi pentru alţi colegi să fie asimilaţi cetăţenilor care votează de mai multe ori în alegeri, urmând să fie pedepsiţi  penal pentru astfel de fapte", se arată în comunicatul de presă al IPP. În cadrul raportului se mai precizează că numărul iniţiativelor legislative depuse de parlamentari este şi el în creştere în perspectiva alegerilor parlamentare prevăzute pentru toamna acestui an, din păcate nu şi calitatea/eficienţa acestora, iniţiativele Guvernului fiind mai bine documentate şi, ca atare, mai degrabă votate prin comparaţie cu ale aleşilor. IPP menţionează în raportul prezentat în această săptămână că mandatul deputatului bihorean Lakatos Peter (UDMR) se numără printre cele trei rămase vacante în sesiunea septembrie - decembrie 2011. Reamintim că în luna octombrie, deputatul din Colegiul 2 şi-a dat demisia din Parlament preferând funcţia de consilier la Curtea de Conturi. De asemenea, în raport se precizează că deputatul Ştefan Seremi (liderul PDL Bihor) nu a reuşi nici în această sesiune parlamentară să ia cuvântul în plen, figurând printre puţinii aleşi care au vorbit în faţa colegilor lor doar la depunerea jurământului. În ceea ce priveşte prezenţa la votul în plenul Camerei a deputaţilor din fiecare judeţ, IPP a remarcat faptul că parlamentarii bihoreni ocupă abia locul 39, cu o prezenţă de 62,9%. Astfel, cel mai bine situată este deputata PSD Sonia Drăghici - locul 57 cu o prezenţă de 95%, urmată, în ordine, de Ştefan Seremi - locul 86 cu o prezenţă de 92%, Lucia Varga (PNL) - locul 123 cu 86%, Octavian Bot (PNL) - locul 194 cu 75%, Peto Csilla (UDMR) - locul 212 cu 72%, Ioan Sorin Roman (PSD) - locul 247 cu 64%, Nicolae Jolţa (PNL, între timp ajuns la PDL) - locul 295 cu 49%, respectiv Derzsi Akos - locul 305 cu 44%. Situaţia este mai bună în ceea ce-i priveşte pe senatorii bihoreni, cei patru aleşi ocupând locul 10 în clasamentul pe judeţe. Senatorul PDL Petru Filip are o prezenţă de 99% la voturile finale din plenul Senatului, urmat fiiind de Cseke Attila (UDMR) - 96%, Ioan Mang (PSD) - 90% şi Cornel Popa (PNL) - 73%.