Continuăm seria interviului cu pr. dr. VASILE MIHOC, profesor de studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu.

- Aş vrea să ne oprim puţin şi asupra persoanei Sfântului Apostol Pavel. În „Comentariul la Habacuc" se vorbeşte de preotul nelegiuit. Unii critici, plecând de la un text în care se afirmă că "preotul nelegiuit" apare ca persecutor al "Învăţătorului Dreptăţii", l-au identificat pe acesta cu Sfântul Pavel care a persecutat la început creştinismul. În această identificare au plecat mai ales de la cuvintele din Faptele Apostolilor: "Saule, Saule de ce Mă prigoneşti?" Ce părere aveţi despre această identificare a Apostolului Pavel cu "Preotul Nelegiuit"?
- Această identificare nu are niciun temei. Sfântul Pavel în primul rând nu era preot şi nici nu putea fi preot. Preoţii la evrei erau din familia lui Aaron, adică din seminţia lui Levi, ori Sfântul Pavel era din seminţia lui Veniamin, el nu putea fi preot iudaic. A învăţat o şcoală rabinică, dar nu putea fi preot. Pe de altă parte, „preotul nelegiuit" e clar că e Ionatan însuşi, Ionatan care cumula funcţia de etnarh (rege) cu cea de preot, cumul care îi deranja extrem pe esenieni. De aceea ei vor fi mai târziu susţinătorii familiei irodiene, Irod fiind cel ce a luat locul familiei hasmoniene. Ultimul hasmoneu a fost Hircan al II-lea, cel care a fost înlăturat de parţi şi în locul lui a venit Irod, care era dintr-o familie edomită, deci nici măcar nu era evreu. Esenienii au primit cu mare bucurie stăpânirea lui Irod. Ei considerau practic că Irod a eliminat de la conducere o familie infamă. Deci „preotul nelegiuit" este Ionatan care cumula funcţia de preot şi etnarh. Referitor la Sfântul Pavel, aş vrea să mai adaug că şi în scrierile pauline se văd unele idei care prezintă o paralelă cu învăţăturile de la Qumran. De pildă în II Corinteni se vorbeşte de Veliar. Este o denumire pe care n-o găsim nicăieri în altă parte în Noul Testament, dar pe care o aflăm la Qumran în scrierile eseniene. Apoi, un oarecare dualism apare ici şi acolo în epistolele pauline. E clar că Sf. Pavel n-a fost qumranit. El a ţinut de iudaismul oficial, iar esenianismul reprezenta o sectă. Saul din Tars a fost un zelos iudeu, un fariseu, deci nu e un esenian. El va fi cunoscut doctrina sectei, dar, dacă a cunoscut-o, e sigur că nu acceptat-o integral, dar unele mici influenţe se resimt şi la el, cum se simţeau în lumea iudaică peste tot. Elementele sunt foarte puţine la Sf. Pavel şi poate că mai degrabă reprezintă elemente care intraseră în tezaurul comun al iudaismului epocii, deci nu provin neapărat direct de la Qumran.
- La Sfântul Ioan Evanghelistul găsim antitezele: lumină-întuneric, adevăr-minciună, viaţă-moarte, pe care le întâlnim şi în comunitatea de la Qumran. Putem afirma cu certitudine că Sfântul Ioan a suferit o influenţă qumranită?
- Cum am mai spus, niciun iudeu nu putea ignora existenţa acestei comunităţi. Era o comunitate importantă, mare, ştia deci că există acolo. Aluzii în Noul Testament se pare că există cu privire la această comunitate şi la esenieni. Constantin Daniel, un important cercetător român în această privinţă, a identificat cam peste tot în Noul Testament mici aluzii la esenieni, dar că Sfântul Ioan a suferit direct o influenţă qumranistă e mai puţin probabil. Şi în cazul lui Ioan se pare că acel dualism ţinea de o teologie care devenise oarecum generală în iudaismul epocii, poate şi sub influenţa eseniană.
- Vă rog să vă referiţi în continuare la importanţa pe care o reprezintă manuscrisele de la Qumran pentru creştinism.
- Importanţa este pe o singură latură sau dimensiune, şi anume, aceste manuscrise ne spun multe lucruri despre iudaismul epocii în care a trăit Iisus Hristos şi în care au trăit şi au activat Sfinţii Apostoli. Deci, ştim mai multe despre epoca Noului Testament, despre iudaismul epocii Noului Testament şi mai ales despre atmosfera culturală şi religioasă a epocii. Acest lucru este foarte important. Informaţii istorice sunt puţine în manuscrisele de la Qumran pentru că sunt scrieri cu caracter religios, dar despre mediul religios ne spun foarte multe. Noi cunoaştem mult mai bine mai ales o perioadă obscură, anume secolul I î. Hr.. Până la descoperirea de la Qumran, secolul I î.Hr. reprezenta oarecum o pată albă în istoria iudaismului. Manuscrisele de la Qumran umplu într-o oarecare măsură acest gol.
- Din câte am înţeles, manuscrisele de la Qumran sunt ţinute într-o oarecare umbră, foarte mulţi specialişti neavând acces să le cerceteze. Foarte mulţi cercetători sunt revoltaţi pentru acest lucru. De ce credeţi că se urmăreşte cu orice preţ să se ţină un văl peste aceste manuscrise şi cine sunt cei interesaţi să le ţină în umbră?
- Aceasta este o problemă de prioritate între specialişti. Ele au ajuns în proprietatea unor instituţii. Când s-au descoperit manuscrisele de la Qumran şi au început ele să se facă cunoscute, era o situaţie de război în Ţara Sfântă. Era aşa numitul război de independenţă dintre arabi şi evrei. Este o întreagă aventură cum au fost trecute aceste manuscrise din oraşul (cartierul) vechi al Ierusalismului, în oraşul nou, unde era savantul evreu Sukenik, primul care a recunoscut valoarea manuscriselor. Este o întreagă aventură pe care nu o pot prezenta aici. După tratative secrete, aceste manuscrise au ajuns în S.U.A. , chipurile în proprietatea americanilor, dar, de fapt, arabii nu ştiau că în spatele afacerii erau evreii şi au pus mâna ei pe ele. Deci, americanii ofereau numai o acoperire nici nu oficială, Statul american neştiind ce se întâmplă. În fine aşa au ajuns în S.U.A. şi apoi în Israel. O parte dintre ele sunt în proprietatea Statului Israel şi sunt adăpostite în cadrul Muzeului Naţional Evreiesc, în secţiunea acestui muzeu care se numeşte : „The Shrive of the Book" (Sanctuarul Cărţii), care e construit special pentru aceste manuscrise şi în exterior se vede ca un capac de oală de lut, ca acelea cu care erau acoperite manuscrisele, iar altul ca un bloc negru de marmură neagră simbolizând „războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului. Acolo sunt păstrate aceste manuscrise în nişte condiţii ideale de temperatură, de presiune etc. Alte manuscrise sunt până acum în S.U.A. Deci, cei care le posedă îşi arogă pe drept şi onoarea de a le edita primii şi onoarea acestora o conferă instituţiile care posedă manuscrisele. Practic, ele sunt mai toate publicate. Nu sunt publicate mici fragmente, pentru că sunt zeci de mii de fragmente, unele sunt doar de câţiva cm² , sau mai puţin chiar. De asemenea, trebuie umblat cu ele cu foarte multă grijă pentru a nu se distruge, aşa că lucrarea de editare merge în continuare. S-au publicat rând pe rând până acum mai toate. În orice caz, s-au publicat de la bun început toate cele care erau cât mai întregi cu putinţă. (va urma)