În timpul pregătirii noastre din postul mare, ne-a preocupat mult misterul şi evenimentul pascal. Bazându-ne pe mărturiile Sfintei Scripturi, ne-am străduit să ne apropiem de gândirea lui Dumnezeu şi planurile sale referitoare la om şi la viitorul său, încercând, în acelaşi timp, să ascultăm cuvântul Său, care ne cheamă la o viaţă înnoită prin convertire şi calea pocăinţei. Într-o astfel de întâlnire cu Dumnezeu, ascultându-L şi urmându-L, am putut să ne pregătim pentru sărbătorirea sfântului Mister Pascal, pentru care întreaga lume creştină se pregăteşte cu bucurie şi speranţă. Evenimentul pascal înseamnă punctul de cotitură a vieţii noastre. Puterea şi dragostea lui Dumnezeu o dată pentru totdeauna a învins puterea răului, puterea morţii. Prin suferinţa şi moartea pe cruce a Fiului Său, Dumnezeu a vrut să se facă părtaş de chinurile şi suferinţele omeneşti, pentru ca să ne ridice din acestea şi să ne conducă în împărăţia veşnică, spre lumina care nu se stinge niciodată.

Din darul lui Dumnezeu episcopul Oradiei, preacucernicului cler de mir, preacuviosului cin monahal şi preaiubitorului de Hristos popor din Sfânta Episcopie Ortodoxă Română a Oradiei, har, binecuvântare şi pace de la Tatăl Atotţiitorul şi de la Fiul lui Dumnezeu Unul-născut, întru Duhul Sfânt, iar de la noi părintească îmbrăţişare în lumina Zilei Învierii.

Atunci când Sfântul Ioan Evanghelistul ne prezintă scena Învierii Domnului, printre primii martori îi vedem pe "Petru şi pe celălalt ucenic" (Io 20, 3). "Cei doi alergau împreună" (cf. Io 20, 4), deoarece Maria Magdalena le-a spus înspăimântată că "au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus" (cf. Io 20, 2). "Celălalt ucenic", fiind mai tânăr, alerga mai repede, "a sosit cel dintâi la mormânt" şi, "aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat", ci a aşteptat până când "a sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut" (cf. Io. 20, 6-8). Descrierea momentului este destul de amănunţită şi putea fi făcută doar de o persoană care a văzut şi a trăit acele momente. Deci, "celălalt ucenic pe care-l iubea Isus" (Io. 20, 2) este tocmai Sfântul Ioan Evanghelistul care, împreună cu Simon-Petru, după ce văd mormântul gol, cred în Înviere şi o propovăduiesc primii.

Mâine este Sâmbăta Mare, ultima zi înainte de sărbătoarea Învierii Domnului. Sâmbăta Paştelui este zi de odihnă.

Iisus a fost prins şi dus în faţa lui Pilat şi a arhiereilor Ana şi Caiafa. La evrei, era obiceiul ca de Paşti să fie eliberat vreun condamnat la moarte. Atunci, era întemniţat un tâlhar pe care-l chema Baraba.

Începând de astăzi, după Sfânta Liturghie, în jurul bisericilor începe să răsune toaca, care va înlocui glasul clopotelor până în Noaptea Învierii. Toaca este confecţionată dintr-o scândură lungă de lemn sau din metal şi se bate într-un anume ritm cu unul sau două ciocănele. Loviturile de ciocan amintesc de bătutul cuielor în mâinile şi picioarele lui Iisus Hristos la răstiginirea sa pe Muntele Golgota.

Se apropie sărbătoarea evreilor, Pesah. De aceea, încă de dimineaţă, Iisus îi trimite pe Petru şi pe Ioan să pregătească locul unde avea să mănânce Paştele.

Aşadar, marţi a fost ziua în care Iisus a ţinut ultima predică în faţa mulţimii. Miercurea ne apropie deja de Sfintele Paşti prin pildele păcătoasei şi cea a lui Iuda.

Sfintele Paşti şi Naşterea Domnului sunt cele două mari praznice împărăteşti sărbătorite în întreaga lume creştină. De la începuturile creştinismului însă, Paştile au fost serbate diferit atât în ce priveşte data, cât şi modul de celebrare. În primele secole creştinii din Asia Mică au celebrat evenimentul de două ori în acelaşi an: o dată Paştile Crucii (moartea lui Hristos) apoi Paştile Învierii, după două zile. Aceşti creştini sărbătoreau Paştile odată cu evreii, după calendarul iudaic pe 14 Nisan. Alţi creştini ţineau sărbătoarea întotdeauna duminica, în cadrul săptămânii azimilor iudaice. Cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Europa au comemorat moartea lui Hristos în vinerea cea mai apropiată după calendarul evreiesc de 14 Nisan, numită Paştile Crucii, iar Învierea, în duminica următoare după această dată.

Peste noapte, Iisus s-a odihnit printre prietenii Săi din Betania. În zorii zilei, se întoarce în Ierusalim, unde-L aştepta ura fariseilor, saducheilor şi cărturarilor.