Cefa - Raclă cu moaştele mai multor Sfinţi, la Biserica ortodoxă
Părintele paroh Ioan Purtan, păstorul comunităţii ortodoxe din Cefa, ne-a spus că a bătut la multe uşi şi mult s-a rugat lui Dumnezeu ca aceste Sfinte Moaşte să ajungă şi la Biserica Ortodoxă. Numai o minune cerească poate explica mireasma sfântă pe are o răspândeşte această raclă. Seara, capacul ei se închide, iar dimineaţa sticla care protejează Sfintele Moaşte este plină de picături de mir din parfumul ceresc al sfinţilor şi al îngerilor lui Dumnezeu. Părintele spune că în racla frumos ornată sunt aşezate moaşte ale mai multor Sfinţi. I-a amintit, în primul rând, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Apostol Toma, Sf. Maria Magdalena. Racla mai păstrează şi moaşte ale Sf. Nectarie - vindecătorul de cancer, Sf. Pantelimon, Sf. Teodosie cel Mare, Sf. Muceniţă Paraschieva, Sf. Muc. Marina, Sf. Părinţi ucişi de perşi la Mănăstirea Gherasim din Iordan, Sf. Muc. Ecaterina Sinai, Sf. Maxim Grecul şi Sf. Muc. Trifon. De miercuri, 7 decembrie, în Biserica din Cefa vor fi aşezate la loc de cinste şi Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Părintele ortodox Ioan Purtan a subliniat, într-o scurtă predică, nenumăratele minuni trupeşti şi sufleteşti pe care le-a săvârşit Dumnezeu primind rugile fierbinţi ale credincioşilor care au cerut mijlocirea sfinţilor. Preotul îndeamnă pe bihorenii care vin la Biserica ortodoxă din Cefa să se roage neîncetat şi cu încredere lui Dumnezeu şi, prin cereri de mijlocire adresate acestor sfinţi care stau în faţa tronului Celui Preaînalt, să-i poarte în rugăciuni fierbinţi pe toţi păcătoşii, ereticii, necredincioşii, bolnavii sufleteşte şi trupeşte, implorând astfel Milostivirea Divină pentru a le vindeca în primul rând suflete şi inimile împietrite şi bolnave. Racla cu Sfintele Moaşte se va afla în Biserica ortodoxă Cefa până Duminică, 11 decembrie (inclusiv), şi poate fi vizitată zilnic, până pe la ora 19.00. În fiecare zi au loc slujbe începând cu ora 9.00, iar seara se vor rosti acatiste în cinstea sfinţilor a căror moaşte odihnesc în raclă, precum şi scurte cuvântări despre viaţa acestora, pentru a ne fi de model şi a ne întări credinţa. Vineri, 9 decembrie, de la ora 16.00, se va sluji Sfânta Taină a Maslului în prezenţa mai multor preoţi.
Ioana BĂDICEANU
cred ca daca se aduna toate moastele la sfinti intr-un loc am costata ca sfintii astia ereu cat o balena uriasa !!!!