"Şi iată că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind,
a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei" Mt. 28/2

După învingerea cu succes a unor încercări majore din viaţa noastră sau după traversarea unor perioade mai grele, spunem adeseori: "Mi s-a luat o piatră de pe suflet". Şi acest lucru este adevărat, ţinând cont de faptul că încercarea, dificultatea acesteia ne stau în cale ca o piatră, ne întunecă gândurile, sentimentele, lăsându-ne fără perspectivă, fără speranţă. Într-o asemenea situaţie, omul este dominat de frică, nu vede dincolo de piatră, nu vede decât stânca grea, care-i îngrădeşte spaţiul de viaţă. Pierde sensul, rostul, iar capacitatea sa de discernământ devine nesigură, ba chiar îşi vede propria viaţă ca fiind un şir de evenimente fără sens, se retrage în turnul său de fildeş, deplângându-şi propria soartă, căzând în resemnare.

Aşa era şi starea de spirit a discipolilor lui Isus, după evenimentele petrecute în Vinerea Mare. Erau cuprinşi de teamă, resemnare, nu vedeau altceva decât stânca uriaşă care închidea mormântul. Nu aveau nicio speranţă, nu îşi aminteau de promisiunea Sa, conform căreia în ziua a treia va învia din morţi. Considerau că timpul petrecut ca discipoli ai lui Isus a fost timp pierdut, jertfa lor de trup şi suflet a fost fără sens. Considerau că totul s-a sfârşit, totul a fost de prisos şi acest sentiment al deşertăciunii, al zădărniciei şi al scopului ratat este teribil.

Acest lucru nu s-a schimbat nici în secolul al XXI-lea. Noi, discipolii de astăzi ai lui Isus, procedăm la fel, ca şi învăţăceii după moartea lui Isus, când ne confruntăm cu o situaţie care pare de neînvins, când, din cauza diferitelor crize, viaţa cotidiană devine tot mai grea. Din istoria Învierii ştim însă că adevărata minune se petrece tocmai în asemenea situaţii. Îngerul Domnului coboară din ceruri, rostogoleşte piatra de pe mormânt şi se aşează pe aceasta, deschizând o nouă cale, noi posibilităţi, noi perspective. Odată cu rostogolirea pietrei, alungă şi întunericul cămării care, până acum, era fără viaţă, aducând lumina şi căldura soarelui dătător de viaţă, aducând învierea, un nou început.

În numele Bisericii Evanghelice-Lutherane şi al comunităţii din Oradea, pe această cale, doresc să urez tuturor credincioşilor un Paşte fericit şi să se împlinească în viaţa noastră realitatea pe care au trăit-o femeile la mormântul gol: "Ceea ce este imposibil omului, este posibil lui Dumnezeu".