O minivacanță este binevenită atunci când poți să evadezi pentru un timp de locul unde robotești zilnic. Așa s-a întâmplat și cu semnatarul rândurilor de față când fiul meu mi-a rezervat surpriza unei excursii la Istanbul, fostul Constantinopol de altădată (supranumit a doua Romă) pe perioada 1 - 5 mai.

Am plecat spre Cluj-Napoca în 30 aprilie a.c., cu o zi înainte de decolare și ne-am cazat la o pensiune din apropierea aeroportului care poartă numele lui Avram Iancu, eroul național de la nașterea căruia se împlinesc anul acesta 200 de ani (1824 - 2024).  În dimineața plecării mi-am adus aminte însă de un episod amuzant din anii studenției când profesorul univ. dr. Ion Vartic de la facultatea de filologie, teatrolog, cronicar dramatic, conducătorul trupei de teatru studențesc Ars amatoria și regizorul unei comedii de mare succes după piesele Cântăreața cheală și Englezește fără profesor de Eugen Ionescu care umplea până la refuz casa de cultură a studenților din Cluj s-a gândit să joace o festă directorului Casei de cultură Laurențiu Hodorog, bihorean de origine, un om mic de statură, dar mare animator cultural și înfocat iubitor de folclor. Cu o voce schimbată, dar autoritară și imperioasă l-a sunat pe Hodorog și a pretins că este de la județeana de partid și l-a anunțat să pregătească echipa de dansuri populare Marțișorul a Casei de cultură a studenților și să se deplaseze urgent cu toți dansatorii și muzicanții la aeroport să-l întâmpine pe tovarășul Nicolae Ceaușescu care face o vizită inopinată la Cluj. Precipitat și obedient, directorul Hodorog nu a mai verificat informația din altă sursă, ci a alertat membrii echipei de dansuri să se echipeze repede și să se deplaseze la aeroport. Într-acolo s-a dus într-un suflet și șeful Casei de cultură, s-au strâns cu toții și au făcut o scurtă repetiție în așteptarea mărețului eveniment. Au stat acolo afară în frig de le dârdâiau măselele, până când domnul Hodorog lămurit de cei de a aeroport că nu va avea loc nici o vizită a lui Ceaușescu, a constatat furios că a fost tras pe sfoară, neștiind de cine anume decât mult mai târziu.

Pe vremea aceea, aeroportul era destul de modest, dar un coleg de facultate pe nume Suck Werner, de fel din Sânpetru German din județul Arad după examenul de drept constituțional din anul întâi cu teribilul profesor Ioan Deleanu din decembrie 1977 a luat cursa de avion de la Cluj spre Arad, spre a ajunge cât mai repede acasă, la sărbătorile de iarnă, pe atunci existau și astfel de curse aeriene scurte. Acum însă aeroportul din marea capitală a Ardealului găzduiește curse lungi și chiar foarte lungi și figurează pe tabelele multor capitale din întreaga lume ori orașe cu deosebit potențial turistic. După ce am ajuns cu autoturismul în parcarea de la aeroport și am plătit parcarea pentru câteva zile am fost îndrumați de către paznicul portar, unde să lăsăm autotuturismul care va fi în siguranță pe toată durata scurtei noastre vacanțe. Formalitățile de îmbarcare de la aeroport au durat în jur de o oră, dar, în sfârșit, un autobus ne duce spre locul de îmbarcare în aeronava tip Boeing 737-800 de mare capacitate pe care scrie Turkish Airlines (Liniile aeriene turcești). Am nimerit locul 22F care este chiar lângă  hublou. Încetul cu încetul, avionul se umple până la refuz, semn că minivacanța de 1 Mai a fost așteptată de multă lume dornică de călătorii. Este ora 9 și 19 minute, ni se vorbește în limba turcă și apoi în engleză, ne legăm centurile de siguranță, un stewart verifică acest lucru. În fața fiecărui pasager se poate vedea un ecran, unde pot fi vizionate filme sau se poate urmări ruta zborului de la Cluj-Napoca spre Istanbul, pe ecran scrie Please select a language (Vă rugăm alegeți o limbă) între limbile portugheză, chineză, japoneză, engleză, spaniolă și franceză. Aeronava prinde a se mișca la ora 9 și jumătate, ambalează progresiv motoarele, începe să ruleze din ce în ce mai repede pe pista de decolare și la ora 9.44 se ridică în aer spre ușurarea generală. Spre marele meu regret nu văd Clujul, orașul meu aproape divinizat, unde am fost rând pe rând, soldat și student autor dramatic cu piese reprezentate în timpul studenției, dansator în echipa de dansuri populare, doctorand și apoi doctor al UBB, jurnalist, și, în fine, scriitor cu majoritatea cărților publicate la editurile clujene Dacia, Eikon și  Școala Ardeleană. După câteva minute suntem serviți de către doi stewardezi tineri eleganți, îmbrăcați la costum, cravată și cămașă albă, politicoși și afabili, întrebând mereu în engleză ce doresc musafirii aerieni. Apoi aceiași stewardezi împingând alte cărucioare ne servesc grijulii micul dejun într-o capsulă de plastic ce conține un aperitiv cu două feluri de brânzeturi, sărată și dulce, verdețuri, șuncă, măsline, felii de castraveți verzi, un pachețel de unt, o chiflă, o prăjitură, gem de căpșuni, un calup de apă în plastic. În stânga scrie în limba turcă Afiyet olsun!, cu traducerea dedesubt în franceză Bon appétit! (Poftă bună!). Înăuntrul cutiei cu mâncare nu lipsesc nici furculița și cuțitașul de plastic cu șervețelul de rigoare, semn că turiștii sunt respectați pe liniile aeriene turcești. Prin hubloul rotund deslușesc crestele înzăpezite ale Carpaților noștri peste care trecem într-un zbor lin și rapid și la o altitudine de peste 10.000 metri. Am trecut apoi peste Dunăre, am străbătut îngustul teritoriu al Bulgariei și am trecut în partea europeană a Turciei, unde este situat aeroportul. Aterizăm la orele 11.00 fix, iar avionul, spre uimirea noastră străbate o cale lungă de mai mulți kilometri până la locul de debarcare. Am avut ocazia să văd imensitatea acestui aeroport, marea poartă aeriană a Turciei în locul unde se întâlnesc Europa, Asia și Africa, unde se află sute de avioane în jurul cărora mișunau mecanici de întreținere și mașini de mentenanță de tot felul. În sfârșit, avionul se oprește, pasagerii se ridică să-și ia în primire bagajele de mână și să se îndrepte spre ieșirea din aeronavă, situată în față. Când am ieșit din avion, ne-a surprins un vânt destul de aprig amestecat cu ploaie măruntă, astfel că ne îndreptăm repede spre sala de primire a aeroportului, o capodoperă de arhitectură modernă, cu acoperișuri în formă de domuri uriașe, mai mari sau mai mici, de parcă te-ai afla într-un soi de ciclopice moschei civile, cu nenumărate benzi rulante pentru transportul pasagerilor obosiți sau bolnavi, cu autocare pentru transportul pasagerilor cu handicap fizic ori foarte în vârstă. Am așteptat destul de mult în fața benzilor transportoare ale bagajelor, unde am urmărit cu atenție să ne recuperăm geamantanele. Apoi, ne-am strâns cu toții, eu, fiul și nora mea, cuscrii mei și fiul acestora precum și sora cuscrei mele, în total suntem șapte ghiauri orădeni care vrem să vedem ce a mai rămas din Constantinopol, dar și din Sublima Poartă, unde veneau domnii Țării Românești și ai Moldovei să primească firmanul de domnie. Pentru a păstra legătura între noi am înființat un grup denumit Turcaleții, unde să ne aducem ultimele vești și să comunicăm mereu, atât în Oradea, cât și aici în Istanbul. Am intrat cu toții într-un lift uriaș și am coborât la nivelul solului spre a fi preluați de către un maxi-taxi. În jurul nostru este o aglomerație fără margini, mereu sosesc în fața noastră taxiuri mai mari sau mai mici, care preiau repede pe pasagerii din aeroport. În sfârșit, sosește și taxiul nostru contractat cu multă vreme înainte, un maxi-taxi marca Mercedes cu nr. 34 FHZ 393, cu un șofer între două vârste și care ne salută politicos și încarcă cu meticulozitate geamantanele în portbagajul  încăpător. Drumul de la aeroport până în Istanbul este de vreo 45 de kilometri, taxa plătită de noi a fost de 70 de euro, de-a lungul autostrăzii se zăresc pâlcuri mari de salcâmi înfloriți. Totul a decurs perfect până la intrarea în marea urbe a Istanbulului, unde șoferul ne informează că drumurile de acces spre centru au fost blocate de poliție din cauza manifestațiilor de 1 Mai, ziua internațională a muncii. Pentru a evita un ambuteiaj neplăcut și enervant, istețul șofer de taxi a evitat la vreme intrarea în capcana ambuteiajului și a luat-o spre destinația noastră pe căi ocolite, strecurându-se cu agilitate printre autoturisme și camioane, evitând la limită să lovească oglinzile retrovizoare ale unor autoturisme parcate pe străzi. După atâtea ocoluri, șoferul ne spune că nu ne mai poate duce exact în fața hotelului nostru, dar că ne lasă la o distanță de circa 500-600 de metri de acesta. Acceptăm cu bucurie și șoferul turc oprește pe bulevardul Kennedy, coboară geamantanele pe care le luăm în primire. Pentru silința și politețea lui, primește din partea noastră un bacșiș (cuvânt de origine turcă) bunicel. Theodor, fiul meu, consultând pe telefonul mobil locația hotelului și anume Küçük Ayasofya, Aksakal Sokağı No:3, 34122 Fatih/İstanbul, Turcia, ne indică direcția de înaintare. Trecem o stradă pe care nu se mai circulă din cauza restricțiilor impuse de poliție, dincolo se vede apa albastră, seducătoare a Cornului de Aur, dar noi nu mergem de-a lungul falezei, ci începem să urcăm, pieptiș, târând geamantanele după noi. Împăratul Constantin cel Mare care a mutat capitala imperiului roman aici, a căutat tot un loc cu șapte coline, ca și Roma, iar noi simțim acum pe pielea noastră acest lucru, urcând  din greu una din aceste coline. Fermecați de noutatea acestui oraș care ne inundă toate simțurile, nici nu ne-am dat seama când și cum am ajuns în fața  unei clădiri elegante, aflate la jumătatea drumului dintre malul mării și marea biserică Agia Sophia: este chiar hotelul „Erguvan”, un nume care se aseamănă izbitor cu cel al lui Erdogan, omul de stat care a preschimbat în luna iulie 2020 muzeul Agia Sophia într-o moschee, în ciuda dorinței marelui Mustafa Kemal Atatürk (tatăl turcilor) de a se păstra această mare biserică creștin ortodoxă în postura culturală de muzeu. Suntem întâmpinați la recepția hotelului de patron, un om încă tânăr care ne salută în englezește și ne dă fiecăruia cartela pentru a ne deschide camera. După un sfat scurt, ne-am hotărât cu toții ca după un duș scurt să ne îmbrăcăm repede și să mergem spre biserica Aghia Sophia. Urcăm de la hotel vreo două sute de metri și ajungem în locul inundat de turiști din toate părțile pământului, este locul unde altădată s-a înălțat Hipodromul antic, echivalentul bizantin al Colosseumului Romei, unde aveau loc întreceri de care de luptă, adunări și lupte de gladiatori. La capătul Hipodromului se află una din minunile acestei lumi: Agia Sophia ridicată de împăratul Iustinian și cu slujbe atât de impresionante încât a convins mai târziu pe cneazul Vladimir al rușilor să se creștineze în religia ortodoxă răsăriteană și nu în cea apuseană. Deși părintele turcilor Kemal Ataturk a decis în anul 1935 ca moscheea să devină muzeu pentru a fi vizitat de orice persoană interesată din lumea întreagă, în iulie 2020, președintele turc Recep Tayyp Erdogan a hotărât preschimbarea acestul muzeu în moschee, stârnind indignarea Greciei și a mai multor țări ortodoxe. Fără să-i pese, Erdogan a decis transformarea fostei biserici a Mântuitorului Hristos din ansamblul Mânăstirii din Chora care a fost muzeu de mai bine de 70 de ani, într-o moschee. Ministerul grec de Externe, numit acest fapt o provocare pentru comunitatea internațională, deoarece îi schimbă și insultă statutul de patrimoniu cultural mondial al UNESCO care aparține umanității. Păstrarea caracterului universal al monumentelor și aderarea la standardele internaționale pentru protecția moștenirii religioase și cultural este o obligație internațională clară care obligă toate statele, se arată  într-un comunicat al Ministerului de Externe elen.

Biserica bizantină a Mântuitorului  Hristos din ansamblul Mânăstirii din Chora a fost construită în secolul al VI-lea. În anul 1511, după cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, a devenit moschee. Din 1945 până în 2020 a fost muzeu. Fosta mânăstire adăpostește fresca Învierea lui Hristos, cunoscută creștinilor ortodocși din întreaga lume. În anul 2020, din ordinul președintelui Turciei, împreună cu Aghia Sophia a devenit din nou moschee.

Ce am pățit și noi când ne-a venit rândul vizitei la Aghia Sophia după o coadă lungă și obositoare, veți afla din rândurile care urmează.

(Va urma)