Moto: Unde este Cel ce S-a născut rege al Iudeilor? Că-n Răsărit văzutu-I-am steaua și am venit să I ne închinăm. (Evanghelia după Matei, 2:1)

Hotelul din Betleem în care adăstăm se numește Manger Square Hotel și numele lui nu provine de la verbul franțuzesc manger (a mânca), ci de la numele pieții și al străzii cu acest nume și care duce direct în centrul orașului. Perla cea mai de preț a Betleemului este, fără nici o îndoială, Biserica Nașterii Pruncului Iisus, deschisă zilnic din zori și până-n seară și nici nu ar putea fi altfel. Intrarea în biserică este foarte îngustă, abia se poate strecura un om mai împlinit înlăuntrul ei, o dovadă grăitoare în sens spiritual și religios că îngustă și anevoioasă este calea omului spre mântuire, dar și în sens pur material, pentru că în multe cazuri din vechime, invadatorii intrau cu caii în sfintele biserici, astfel că s-a recurs la închiderea intrărilor mari până la un spațiu redus prin care abia să se poată strecura un om și cu capul aplecat în semn de umilință. Dar nu a fost de la început așa. Biserica nașterii, sfințită în 31 mai 339, avea o intrare monumentală (propilee) compusă dintr-un atrium (pronaos), un naos împărțit în cinci nave lungi cu patru rânduri de coloane superbe în număr de 44, înalte de șase metri, de culoare roșie, în stil corintic susținând capiteluri de marmură albă împodobite cu acante, iar deasupra având sculptată o rozetă cu cruce grecească și un altar octogonal. În pronaos, părintele Pașca ne indică cel de-al șaselea stâlp dintr-un șir de coloane unde vedem cinci orificii în formă de cruce, orificii făcute de viespi mari care s-au ivit într-un moment de grea cumpănă pentru biserică și care au înțepat pe atacatorii basilicii nașterii. Pelerinii din secolele IV și V au descris în amănunt strălucirea mozaicurilor, frescelor și marmurei scumpe, folosite pentru împodobirea bisericii, chiar și pardoseala era acoperită cu mozaicuri având motive florale creștinesti, unele din acestea au fost desoperite în 1934 în timpul unor restaurări și pot fi văzute și azi, dar la un nivel inferior pardoselii actuale. Se spune că pardoseala de marmură a fost desprinsă de către musulmani și dusă în Domul Stâncii din Ierusalim, dar creștinii din Betleem au adus fiecare din propriile lor case bucăți de marmură refăcând în foarte scurt timp pardoseala bisericii. În biserica nașterii Pruncului Iisus intrăm rând pe rând, aplecându-ne capetele, supravegheați de preoții noștri care stau în stânga și în dreapta măruntei uși, numită și poarta umilinței. Înăuntru, aflăm în căștile cu care am fost înzestrați de către părintele Pașca episoade din istoricul acestei basilici  construită în anul 325 de către împăratul Costantin cel Mare, fundația ei fiind chiar peștera unde potrivit tradiției creștine s-a născut Pruncul Iisus. Lăcașul nașterii a fost pomenit în scrierile sfântului Iustin Martirul la un secol după răstignirea Mântuitorului. Admirăm, privind în sus, la indicația preotului, masivele grinzi de lemn din timpul renovării poruncite de împăratul Iustinian în secolul al VI-lea și fragmentele de mozaic care datează din această perioadă și care au fost cu grijă păstrate și conservate până azi.

 

Nu Mater Dolorosa (Mama Îndurerată), ci Mater Felix (Mama Fericită)

Înăuntrul basilicii avem ocazia minunată de a admira singura icoană din lume a Fecioarei Maria în care aceasta apare cu un chip fericit și luminos, pentru că aici a născut pe Pruncul ei, spre deosebire de alte icoane ale Maicii Domnului în care Ea are fața tristă, îndurerată după ce a văzut chinurile de pe cruce ale Fiului ei. Aflăm de la preoți că icoana se numește Betleemitisa sau Icoana care zâmbeşte. Ne închinăm cu venerație în fața acestei icoane unice așezată într-un baldachin situat chiar în dreapta treptelor care coboară  în peștera nașterii Pruncului Iisus. Se crede că icoana a fost pictată de  sfântul evanghelist Luca, având ferecătura din aur și argint, cu pietre prețioase dăruite de țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei în urma unei minuni și binefaceri avute pe când a vizitat ea Țara Sfântă, dăruind pentru icoană biuteriile sale personale, inclusiv rubinele și a hotărât ca pe viitor viitoarele țarine să nu mai poarte rubine, acestea fiind un privilegiu exclusiv al Maicii Domnului, considerată de ea ca fiind Stăpâna lumii întregi. Mai aflăm de la preoți că multe femei au rămas însărcinate după ce s-au închinat cu credință în fața Născătoarei de Dumnezeu din Betleem.

În fața icoanei Betleemitisa, așteptăm să iasă rânduri-rânduri de pelerini (din care mulți români) din peștera nașterii și apoi coborâm și noi în șir indian pe niște trepte în interiorul unei capele, cea a fostei peșteri de formă dreptunghiulară cu o lungime de 12 metri și o lățime de doar trei metri, cu ziduri pardosite cu marmură acoperite pe anumite porțiuni cu azbest  împotriva incendiilor, iar pe tavan zărim grinzi și legături din fier care ajută stânca să susțină greutatea bisericii de deasupra. Din tavan atârnă candele lucrate în argint și în partea de jos ele sunt împodobite cu ouă de struț, așa cum se pot vedea în unele mânăstiri din Muntele Athos, ouăle fiind inaccesile pentru șoarecii care urcă să bea din uleiul candelelor. În capela nașterii, auzim slujba în limba greacă și vedem că este încă destulă lume. Ni se face loc cumva și ne aliniem cu toții să îngenunchem repede sub altarul principal orthodox grec pentru a ne închina la steaua de argint fixată în marmură. Steaua indică locul nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și unde se află încrise circular cuvintele în limba latină: Hic de Vergine Maria Jesus Christus Natus Est. Îi mulțumesc în gând magistrului meu de limba latină Teodor Rif de la liceul din Beiuș că pot să traduc altor pelerini ce înseamnă această inscripție: „Aici s-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”. Inscripția este în latină și nu în greacă, pentru că în anul 1717 când a fost scrisă, catolicii stăpâneau această biserică. Steaua Nașterii Pruncului Iisus are patrusprezece colțuri pentru că în genealogia neamului iudeu sunt de trei ori câte patrusprezece generații: de la Avraam la David, de la David la strămutarea în Babilon și de la strămutarea din Babilon până la Iisus Hristos, după cum se arată în Evanghelia lui Matei (1: 17).

Deasupra magnificei stele ard zi și noapte cincisprezece candele, șase ale ortodocșilor greci, cinci ale armenilor și patru ale catolicilor. În partea opusă a peșterii lui Iisus se află Altarul Ieslei, locul unde Iisus a fost așezat imediat  după naștere și unde au venit păstorii și I S-au închinat: Și acesta va fi semnul: veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle (Luca 2:10-12).

Fericitul Ieronim relatează că împărăteasa Elena a găsit micul leagăn din lemn și l-a îmbrăcat în ferecătură de argint, iar în secolul al XII-lea atunci când catolicii au intrat în stăpânirea basilicii, aceștia au dus leagănul la Roma în biserica St. Maria Magiore, unde se găsește până în zilele noastre.

Un al treilea altar este închinat celor trei magi care au adus de departe daruri din aur, smirnă și tămâie Pruncului Iisus. Cuvântul magi vine din grecescul magoi, termen ce desemna pe preoții persani. Fie că au fost astrologi, ori regi orientali, semn că Pruncul Iisus s-a născut și spre mântuirea altor popoare, magii au fost călăuziți de o stea neobișnuită care strălucea și în timpul zilei deasupra Betleemului. La începutul secolului  XIV, astronomul Johannes Kepler a demonstrat că în anul 7 î.Hr. a avut loc o mare conjuncție cerească între planetele Jupiter și Uranus, cam în perioada în care s-a născut Iisus Hristos. În antichitate, apariția unor stele neobișuite este semnul nașterii unor mari personalități precum Iulius Caesar, Alexandru cel Mare, ori împăratul Augustus. Tot așa, steaua Betleemului a anunțat nașterea unui nou rege al iudeilor, dar și a Mântuitorului neamului omenesc, adeverind profeția străveche din Vechiul Testament: O stea răsare din Iacov, un toiag se ridică din Israel (Numeri 24:17). În  secolul IX d.Hr., magilor li s-au dat numele de Caspar, Melchior și Balthasar, derivate probabil din  binecuvântarea medievală a casei Christus Mansionem Benedicat (Hristos binecuvântează această casă).

Părinții ne spun că ortodocșii greci și armeni oficiază slujbe zilnice pe altarul nașterii Pruncului Iisus, iar catolicii pe altarul magilor, sfânta liturghie ortodoxă are loc dis-de-dimineață între orele 5 și jumătate și 7, iar vecernia între orele 14-16. După ortodocși, urmează armenii și catolicii, iar în biserica mare cu cele 44 de coloane se oficiază sfânta liturghie în toate duminicile și sărbătorile creștine între orele 8-11.

Lângă absida dreaptă se înalță niște trepte înalte ce duc spre o curte interioară, iar în partea dreaptă a acesteia se află o ușă zăbrelită ce duce la o altă peșteră, cea a Sfinților Prunci Martiri, cei dintâi mucenici ce și-au dat viața pentru Pruncul Iisus Hristos când Irod văzând că a fost amăgit de magi a ordonat uciderea tuturor pruncilor din Betllem și jur de la doi ani în jos (Matei 2: 16 -18).

Îmi dau abia aici seama în biserica nașterii din Betleem că nu tâlharul pocăit de pe cruce a fost cel dintâi martir care a murit pentru Iisus Hristos, ci pruncii uciși din Betleem și împrejurimi din porunca lui Irod, înspăimântat la auzul veștii că steaua este semnul nașterii unui nou rege peste Israel. În peșteră se păstrează o parte din moaștele nevinovaților prunci și ale unor călugări din Betleem, omorâți de perși în anul 614, un an negru, nefast, înspăimântător pentru bisericile din Țara Sfântă.

Ieșim străluminați de emoție din biserica nașterii pruncului Iisus. Simțim cumva că ne-am mai născut a doua oară. Afară, o vreme blândă ne mângâie și ne dă tuturor un sentiment de adâncă pace și mulțumire sufletească. Precum o floare minunată care înmiresmează aerul din jurul ei, tot așa  biserica nașterii Pruncului Iisus, dar și celelalte sfinte locuri din Israel răspândesc un fel de atmosferă înălțătoare, benefică, pozitivă în sufletele pelerinilor. Pe drumul de întoarcere aflăm că orașul bisericii nașterii lui Iisus  a fost menționat încă în Cartea Facerii când se face referire la Rahela, soția lui Iacov, fiul lui Avraam. În anul 1738 î.Hr., acest patriarh biblic, tatăl mai multor popoare se îndrepta din Mesopotamia spre Hebronul iudaic, dând naștere lui Veniamin, iar Rahela, nora patriarhului a fost îngropată lângă drumul ce duce la Efrata, adică la Betleem (Facerea, 35:16). Efrata este denumirea întregii regiuni de aici și înseamnă cea plină de rod, adică un teren fertil cu dealuri acoperite de vii și livezi de măslini, locuite inițial de iebusiți și hitiți. În anul 1350 î.Hr. numele sfântului orășel apare în renumitele Scrisori de la Tell al-Marna, epistole adresate de catre Abdu-Heba către faraonul Amenhotep al III-lea în scopul de a primi trupe egiptene cu care să recucerească Ierusalimul din mâinile israeliților.

Tot în Efrata cea fertilă se desfășoară povestea de dragoste între moabita Rut, nora lui Noemi pe când culegea spice pe terenurile lui Boaz. Acesta s-a îndrăgostit de frumoasa văduvă care nu și-a părăsit soacra Noemi la greu și Boaz a luat-o de soție, dând naștere apoi lui Obed, care l-a avut ca fiu pe Iesei, tatăl lui David, din al cărui neam S-a născut Iisus Hristos. Astfel că Iisus s-a născut și din neam străin (Rut fiind moabiteancă), indiciu că sublima Sa învățătură va fi pentru mântuirea tuturor popoarelor  lumii acesteia.

Străvechea profeție a lui Mica ori Miheia, conform căreia din Betleem va ieși conducătorul ce va paște poporul lui Israel a fost adeverită după 750 de ani în anul 6 î.Hr. când împăratul Augustus a semnat un decret prin care să se efectueze un recensământ general al cetățenilor și supușilor din tot Imperiul roman, din Britania și până în Iudeea. Astfel că Sfântă Fecioara Maria și soțul ei Dreptul Iosif s-au îndreptat din Nazaret spre Betleem, satul lui natal. Nemaifiind locuri de înnoptat în vreun han și venind durerile facerii, ei au înnoptat într-o peșteră preschimbată în adăpost de animale și în ieslea cu fân s-a născut domnul nostru Iisus Hristos.

Povestea fascinantă a Crăciunului mi-a fermecat toată copilăria petrecută în satul meu natal Șebiș de Beiuș. Și acum sunt alături de fiul meu Theodor și alți pelerini bihoreni chiar în orașul nașterii sublime Betleem, orășelul  despre care evanghelistul Luca credea că este centrul lumii. Crăciunul este una din cele mai mari sărbători creștine, împreună cu Paștele și Rusaliile. Îmi închipui câți pelerini din toată lumea și câți Moș Crăciun vor fi în acest an în Betleem de sărbătoarea de Crăciun. Această sărbătoare este minunată, fiind întruchipată în spațiul public și  de Moș Crăciun, cunoscutul bătrân cu barba albă, o combinație din mai multe culturi. Unul dintre personajele care au contribuit la această imagine a darnicului bătrânel este Belznickel, creat de graficianul american de origine germană Thomas Nast în anul 1881, cunoscut mai târziu sub numele de Santa Claus în SUA și în alte locuri de pe mapamond (apud Biblia, o istorie vizuală, Ed. Litera, 2008, București, p.400). Am citit multe cărți despre Țara Sfântă, am scris și scriu sonete religioase inspirate din Scriptură, dar nimic nu se compară cu experiența proprie, cu  atmosfera aproape palpabilă de sfințenie și har pe care o trăiești în tinutul scăldat de râul Iordanului, adeverind cunoscuta maximă a filosofiei empiricilor: Nihil est in intelectu, quod non prius fuerit in sensu (nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri). Personal, în toate locurile sfinte din Israel, am trăit pe viu acest principiu filosofic al lui John Locke ce rezumă o concepție senzualistă, dar profund omenească, la urma urmei, a minunatelor simțuri umane, cu care ne-a înzestrat bunul Dumnezeu, o concepție care combătea viguros teoria carteziană a ideilor înăscute. Un pelerinaj în Israel, în care să fii alături de cei din familie ori de prieteni  apropiați și bine organizat de preoți care să-ți vorbească mereu despre Țara Sfântă ne poate aduce mai aproape de Dumnezeu și cred că este un experiment benefic, înălțător pentru suflet și mult superior oricărei teorii. (Va urma)