Moto: În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să Livadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L- a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. (Luca 19, 1 10)

Ierihonul, considerat aici ca fiind the oldest city in the world (cel mai vechi oraș din lume), a primit binecuvântarea unei ploi torențiale în după-amiaza zilei de 9 noiembrie 2022, după botezul pelerinilor bihoreni în râul Iordan, pelerini pe care i-aș împărți în trei categorii: ucenicii, cei mai mulți și care  văd Israelul pentru prima oară, calfele, cei care sunt aici a doua sau a treia oară, precum preotul Violin Mureșan, familiile Gaboraș Jan și Nicoleta, Nuțiu Nicolae și Cornelia, doamnele Silvia Lung, Mina Popa, Maria Blidar, Florentina Bota, dl. Gheorghe Flore, și maeștrii, cei care au fost de cel puțin trei ori în Țara Sfântă, precum preotul Pintea Cosmin, de 11 ori, doamna sa, Pintea Ramona, de 8 ori, iar Marele Maestru este, neîndoios, părintele Pașca Ciprian, care a fost de 42 de ori în pelerinaje deosebite prin aceste locuri, fiecare pelerinaj având povestea și întâmplările lui. Un mare duhovnic spunea că începem viața noastră cu frenezie cu anii dăruiți, în care orice zi este un dar de la bunul Dumnezeu, continuăm cu maturitatea cu anii miluiți, în care ne bucurăm de marea milă a Domnului și încheiem viața cu anii chinuiți ai bătrâneții, care să ne dezvețe de patima de a trăi. În mod corespunzător, pelerinii bihoreni sunt tineri, persoane mature și oameni deja în vârstă, dar, indiferent de câtă vechime religioasă avem în Israel, ne unește pe toți bucuria tainică și indescriptibilă a pelerinajului, a împărtășirii, a trăirii în comun a unor experiențe creștinești binefăcătoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup.

Ierihonul oferă o climă caldă față de cea din Ierusalim pe timpul iernii, astfel că viața a înflorit aici din cele mai vechi timpuri. Irod cel Mare a construit aici palate unde să se retragă pe timpul iernii, astfel că Ierihonul era considerat o a doua capitală a Țării Sfinte. În traducere, Ierihon înseamnă  orașul palmierilor sau al parfumurilor, aici fiind raiul palmierilor, dar și al parfumurilor de la soiurile de trandafiri, iar o plantă uscată care se regenerează miraculos în apă poartă numele chiar de trandafir de Ierihon.

Cu toate acestea, Ierihonul nu a intrat în marea tradiție și istorie biblică cu vreun palmier falnic sau înmiresmat trandafir, ci cu un… simplu sicomor. După ce Mântuitorul tămăduiește un orb (Luca, 18,35-43) și după ce rostește pilda vameșului și a fariseului, urmează parcă în chip firesc sublima întâlnire a lui Iisus cu Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon. În corespondența sa, Benjamin Franklin, ambasador al tinerelor state americane răsculate împotriva Marii Britanii și inventator al paratrăsnetului, scria că în această lume nimic nu e sigur în afară de moarte și impozite. Cârmuitorii lumii au obligat pe supușii lor la plata de impozite și dări, la biruri de tot felul, până la fumăritul medieval, ori burlăcăritul (taxa pe burlăcie) din epoca lui Ceaușescu. Nici romanii, stăpânii Siriei, Iudeii și Palestinei nu s-au lăsat mai prejos. Se plăteau în antichitate impozite pentru uleiul de gătit în Egipt, pentru sare în China, pentru producția de ulei de măsline în Grecia. Cel mai vechi impozit roman se numea portoria, o taxă percepută pentru importuri și exporturi.

Ierihonul era un oraș bun de vămuit, fiind așezat la răscrucea unor drumuri comerciale pe ruta est-vest și nord-sud, iar vameșii adunau printre alte impozite și biruri stabilite de Roma și o taxă pe cap de locuitor (per capita). Vameșul (în latină, publicanus, la plural, publicanii) era acea persoană cu dare de mână care își permitea să ia în arendă dările pe care trebuiau să le plătească supușii Imperiului Roman. Pentru a putea plăti în continuare oneroasa funcție, vameșii Imperiului, între care și vameșii iudei, pe lângă cuantumul stabilit cu strictețe de Roma, adăugau și ei o sumă pe care și-o însușeau, fără teama de a fi pedepsiți. Din această cauză, vameșii erau cei mai urâți și disprețuiți oameni din Țara Sfântă și nu numai de aici.

Când Mântuitorul a intrat în orașul Ierihon, El a fost asaltat de o mare mulțime de oameni, însetați de Cuvântul Lui, dar și de mulți bolnavi care își căutau cu disperare vindecarea. Vameșul Zaheu (în ebraică Zakkay, cel curat, cel pur) s-a îndreptat și el spre epicentrul marii mulțimi de oameni să-L vadă pe Iisus, dar nu a reușit să-L vadă, fiind mic de statură. Înțelegem că era mic de statură și în ceea ce privește crdincioșia sa, care fie că-i lipsea, fie că era foarte palidă, nefiind prea dus la biserică (templu), preocupat fiind doar de  încasarea birurilor și punerea deoparte a profitului propriu, el fiind mai marele tuturor vameșilor. Observăm că lumea din ierihon nu-i face loc, nu se dă respectuoasă la o parte pentru a-i îngădui acestui staroste al orașului să ajungă în preajma Mântuitorului. Atunci, vameșul, fulgerat de o inspirație divină, iese din mulțimea care nu l-a agreat deloc și se suie cu mare greutate într-un sicomor. Ne închipuim că nu a urcat prea ușor, nefiind prea tânăr, ca  băieții care au urcat și ei în sicomori ori prin palmierii din preajma lui Iisus, tabloul fiind asemănător cu acela din zilele noastre în care unii adolescenți urcă prin plopi ori alți copaci să vadă vreun meci sau vreun alt eveniment  important.

Suntem cu toții emoționați când părinții ne conduc la biserica Dudul lui  Zaheu. Denumirea o găsesc însă nepotrivită, pentru că în curtea bisericii nu găsim un dud, un fregar cum am spune noi, bihorenii, ci un sicomor, care a răsărit din rădăcinile vechiului sicomor milenar, contemporan cu Zaheu. Pelerinul din Bordeaux (333- 334 d.Hr) scria despre existența acestui sicomor, iar Antoninus din Piacenza (în jur de 570 d. Hr.) menționa că a găsit sicomorul având uscată partea de sus, iar egumenul rus Daniel (1106- 1107) relata că din vechiul sicomor vestit a răsădit o mlădiță din care a crescut un nou sicomor lângă rădăcinile celui vechi.

Acum, în luna de grație noiembrie 2022, mlădița a devenit un sicomor uriaș, care este fotografiat fără încetare de turiști și pelerini. Rădăcinile uscate ale sicomorului lui Zaheu sunt alături și sunt protejate într-un fel de capsulă uriașă de formă pătrată de intemperii. Lângă rădăcinile de culoare albă parcă lustruite se văd icoane cu scena vameșului inspirat de Duhul Sfânt să aburce în sicomor ca să-L vadă pe neobișnuitul oaspete din orașul care trebuia să dea în toți anii dajdii funcționarului cocoțat în acea zi în sicomor spre marea uimire a concetățenilor săi. Părintele Pașca ne informează că pe locul casei lui Zaheu unde a fost convertit acesta și întreaga lui casă s-a construit o biserică coptă ortodoxă. Ce a urmat cocoțării vameșului în sicomor cunoaștem din Noul Testament. Mântuitorul i-a spus cățărătorului, mai mare peste toți vameșii din Ierihon, să coboare pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta.

Bucuros peste măsură că este luat în seamă în fața unei mulțimi care nu se prăpădea de dragul lui și care cârtea prin fariseii ce acuzau pe Iisus că  mănâncă la un loc cu vameșii cei păcătoși, Zaheu coboară din sicomor și ospătează cu dragoste pe Mântuitor și pe ucenicii săi și, cuprins de remușcările păcatelor și nimicnicia funcției sale publice, face o declarație surprinzătoare: Iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

De la acest episod biblic și care face Ierihonul nemuritor, Zaheu a devenit simbolul bogatului nedrept și împilator și care devine pocăit, alături de alte exemple mișcătoare de pocăință, precum regele Manase al iudeilor din Vechiul Testament, fiul risipitor, reintors la tatăl său pământean, dar și la Cel ceresc, regele David pocăindu-se în Psalmul 50, tâlharul Dismas (gr. apus sau moarte), cel care se pocăiește și se mântuie pe cruce, femeia  canaaneancă de la fântână, femeia cu scurgere de sânge, femeia desfrânată, femeia adulteră salvată de la lapidare de Iisus, Maria Egipteanca de mai târziu etc. 

Tradiția biblică arată că Zaheu a mers mai departe cu credința sa și l-a însoțit pe Sfântul Petru în peregrinările sale. Primul dintre apostoli l-a numit pe Zaheu episcop al Cezareii Palestinei și el se numără printre cei 70 de  apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prăznuirea Sfântului Zaheu este pe data de 20 aprilie, iar în biserică, în duminica unde se face vorbire despre destinul lui Zaheu, preoții invocă necesitatea de a ne descătușa de păcate, înainte de a începe marele post al Paștelui, asemenea vameșului Zaheu.

Biserica unde ne-am închinat și care a fost ridicată spre a cinsti pe acest sfânt are ocrotitor pe sfântul prooroc Elisei, cel care a îndulcit izvorul cu apă din Ierihon, lăcaș situat la circa 20 de metri de baldachinul cu pereți de sticlă unde se pot vedea încă urmele rădăcinilor sicomorului mântuitor, iar deasupra ușii, pe pisania scrisă în grecește, se menționează anul 1973, anul în care s-a sfințit această biserică, unde se slujește tot în grecește. (Va urma)