Un pelerinaj în Țara Sfântă (XXII) - Pe Drumul Golgotei
Moto: Iar arhiereii și bătrânii au înduplecat mulțimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-l piardă. Iar guvernatorul, răspunzând, le-a zis: Pe care din cei doi vreți voi să vi-l liberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba! Și Pilat le-a zis: Dar ce să fac eu cu Iisus căruia i se spune Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit! Pilat a zis din nou: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau, zicând: Să fie răstignit! (Evanghelia după Matei, 27: 20)
A patra zi, vineri, 11 noiembrie 2022
Aflăm în această dimineață de la părinții noștri îndrumători că azi, vineri, 11 noiembrie 2022 este cea mai însemnată zi a pelerinajului nostru religios din țara Sfântă. Vom urca cu toții pe Drumul Golgotei și ne vom închina la Biserica Sfântului Mormânt. Se lasă o deplină tăcere respectuoasă. Simt o emoție puternică la auzul acestei vești și observ și pe alți pelerini că sunt la fel de mișcați, mai ales cei care sunt pentru prima oară în Țara Sfântă, aidoma mie. După micul dejun luat în grabă la hotelul din Betllem, am urcat în autocar, ne-am montat căștile audio în urechi și ne-am îndreptat spre Ierusalim pe aceeași șosea aglomerată și în auzul claxoanelor de tot felul, de la cel mai mic autoturism până la ditamai autocarele pline de pelerini. Șoferul a găsit cu greu loc de parcare în Ierusalim și am coborât repede ca el să poată pleca. Suntem conduși de preoții noștri spre poarta Sfântului Ștefan, pentru că de aici începe Drumul Golgotei, Drumul Crucii, Via Dolorosa (în limba latină, calea durerii, calea plângerii), procesiunile pe acest Drum al Crucii fiind introduse prima oară de călugării franciscani în secolul al XIV-lea. Am intrat pe sub poarta întâiului mucenic Ștefan, poarta care marchează începutul celei mai cunoscute căi din istoria religioasă a lumii creștine. Imediat, pe dreapta, se găsește o capelă ridicată pe locul unde s-a născut și a copilărit Maica Domnului, biserica fiind închinată Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare Maria. Pe timpul cavalerilor cruciați în jurul anilor 1140, aici s-a ridicat o biserică de mari dimensiuni pe ruinele unui vechi lăcaș bizantin, distrus de perși în anul fatidic 614. Lăcașul bizantin se întindea și peste o parte din scăldătoarea Vitezda. Atât biserica Sfânta Ana, cât și scăldătoarea cea renumită, unde Iisus a vindecat un olog, se află în apropierea ruinelor fortăreței Antonia, ridicată de Irod cel Mare în cinstea împăratului Marcus Antonius. În fața locului numit preatorium, unde era sediul și scaunul de judecată al pretorului Romei, se află azi o școală musulmană și în apropiere preoții ne arată unde s-au înălțat altădată casele arhiereilor Anna și Caiafa, într-o zonă situată acum la circa 300 metri sud-vest de colțul Muntelui Templului.
Pătrundem cu toții în preatorium, locul unde a fost adus Iisus spre a fi audiat de Pilat din Pont, guvernatorul provinciei Iudeea (26-36 d.Hr.). La început, Mântuitorul este adus în fața consiliului Tenplului din partea de sus a Ierusalimului. Inițial, marii preoți nu au găsit nici un motiv pentru a-L acuza, dar când Iisus a spus că poate dărâma Templul și l-ar putea reconstrui în trei zile (El se referea la moartea și Învierea Sa) și când a răspuns că El este Mesia, atunci arhiereii Anna și Caiafa l-au acuzat de blasfemie, dar și de instigare a poporului iudeu la răscoală în contra Romei, spre a stârni mânia guvernatorului Pilat. Anna chiar îl lovește pe Iisus Hristos cu palma peste obraz cu acuza că ar fi vorbit sfidător stăpânului său (Ioan, 18:22). Neavând jus gladii, adică drept de condamnare la moarte a lui Iisus, mai marii Templului îl duc la pretorul Pontius Pilatus spre a fi audiat de acesta în praetorium. Apostolul Petru, unul din cei mai dârzi apostoli, încearcă să îl urmeze pe Învățătorul său la anchetă. Este recunoscut însă de câțiva oameni în curtea praetoriumului, după accentul său galilean, că este unul dintre discipolii lui Iisus și îi cer și lui socoteală. Cuprins de frică, Petru nu recunoaște că este unul dintre apostolii lui Iisus. Și nu o dată, ci de trei ori îl reneagă pe Mântuitor, apoi aude cântatul cocoșului și Petru își aduce aminte că Iisus i-a spus înainte vreme că, încă înainte de cântatul cocoșului, el se va fi lepădat de El de trei și începe să plângă cu mult amar (Matei, 26, 71-75). Tot în ziua fatidică de vineri, Iuda, vânzătorul lui Iisus, cuprins de remușcări, va aduce la slujitorii Templului cei treizeci de arginți ai vânzării lui Iisus, dar arhiereii și bătrânii refuză să primească banii la început. Iuda se spânzură, iar căpeteniile religioase culeg banii aruncați prin templu de trădător și cumpără un loc din Valea Hinomului care se numea Hacheldamah (Țarina Sângelui sau Țarina Olarului), un loc destinat spre a fi îngropate trupurile străinilor, loc ce se poate vedea și azi sub Muntele Sionului.
Suntem cu toții cu căștile în urechi spre a-l asculta pe părintele nostru Ciprian, lângă multe alte grupuri de pelerini din toată lumea, care se perindă pe lângă noi, dar grație căștilor putem să ascultăm fără probleme, cu toată vânzoleala din jur. Părintele Pașca ne relatează că, la început, Irod spune mai marilor Templului: Nu găsesc în el nicio vină (Ioan, 18,38, Luca, 23,4). Când Pilat din Pont află că acuzatul este galilean, omul Romei îl trimite pe Iisus la Irod Agripa, guvernatorul Galileii, ucigașul lui Ioan Botezătorul, dar acesta, neprimind nici un răspuns din partea lui Iisus, acuzatul este retrimis la Pilat din Pont. Pretorul este vădit incomodat de stăruința mai marilor poporului iudeu de a-l osândi pe Iisus și atunci recurge la o stratagemă. În ajun de Paște, exista tradiția ca autoritățile Romei să elibereze un condamnat la moarte și Pilat crede că a găsit soluția de a-L salva pe Iisus. Guvernatorul Iudeii aduce în mod teatral pe scena praetoriumului atât pe Iisus Hristos, cât și pe un tâlhar renumit, pe nume Baraba și îndeamnă poporul și pe mai marii templului să aleagă între Iisus și Baraba.
Dar ce rău a făcut Iisus?
Spre totala uimire a lui Pilat din Pont, arhiereii și mare parte din mulțimea adunată, instigată de cărturari și bătrânii Templului, cer eliberarea tâlharului Baraba, nu a nevinovatului Iisus! Pilat întreabă mulțimea: Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n-am găsit la El nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, îl voi elibera! Pilat este neplăcut surprins că un tâlhar îl sfidează și că are nesperata ocazie să scape și să continue cu crimele sale, iar în locul lui să fie osândit un inocent. Și recurge la o altă metodă spre a domoli furia mai marilor sinagogii și cărturarilor iudei: spre a le oferi satisfacție, dă ordin soldaților săi să fie biciuit acuzatul Iisus Hristos, și nu cu simple vergi, ci cu un fel de bici teribil, numit în acea vreme de către romani horribile flagellum (biciul cel groaznic), un bici cu trei rânduri de curele terminate la capete cu mărgele de os sau de plumb. Iisus a fost dezbrăcat și legat de un stâlp spre a fi biciuit cu sălbăticie. Pilat aplica norma romană a judecății denumită non bis in idem (să nu pedepsești de două ori pentru aceeași faptă). Adică, voia să-l biciuiască pe Iisus, dar nu să-L trimită la moarte! Însă mulțimea de iudei din praetorium, acea gălăgioasă mulțime, acea hidră cu multe capete, cum ar zice Costache Negruzzi al nostru în nuvela Alexandru Lăpușneanul, nu s-a lăsat impresionată de pedeapsa aplicată lui Iisus. Orbită de ură și de răzbunare, instigată de arhierei, plebea și pleava iudee a strigat: AIRE TUTON APOLISON, IMIN VARAVVAN, STAVRON, STAVROSON!, adică, Moarte Aceluia! Eliberează-ne pe Varava. Răstignește-L, răstignește-L pe Acela!, apud Viața lui Iisus Hristos, de F.W. Farrar, editura Pelerinul român, Oradea, 2013, p. 708). Procesul lui Iisus a fost, este și continuă să fie unul din cele mai fierbinți subiecte ale lumii din cauza enormelor erori judiciare comise. În primul rând, arestarea unui iudeu, deci și a lui Iisus în timpul nopții era complet interzisă de legile acelei vremi. Arestarea din grădina Ghetsimani s-a realizat nu de către soldații Romei, așa cum în mod eronat apare în unele scrieri sau picturi, ci de gardienii Templului la porunca arhiereilor. Apoi, nu a existat un mandat de arestare în forma scrisă din partea autoritaților religioase ale Templului din Ierusalim. Și, totuși, s-a recurs, in extremis, la această masură în timpul nopții pentru că în timpul zilei, conducătorii religioși s-ar fi confruntat cu reacția tuturor apostolilor și a oamenilor vindecați de către Iisus și a celor care au auzit despre minunile înfăptuite în Israel. Recunoașterea feței lui Iisus în timpul nopții ar fi fost aproape imposibilă fără semnul de indicare expresă dat prin sărutul iudaic al lui Iuda Iscarioteanul. Alte erori țin de timpul consacrat judecății și de calitatea acuzatorilor. Legea iudaică interzicea Sinedriului să judece pe timpul nopții, iar Anna nu mai era mare preot (pontifex maximus) de vreo 15 ani, chiar dacă își păstrase o oarecare autoritate asupra preoților. S-a încălcat procedura judiciară și în ce privește intervalul de timp între prima și cea de-a doua audiere a suspectului, un interval care trebuia să fie de cel puțin o zi. Or, în cazul lui Iisus, acesta a fost audiat și cercetat fără nici o pauză temporală. Apoi, legea iudaică prevedea că, în cazul judecării unui suspect, acuzat de grave infracțiuni, susceptibile cu pedeapsa unei condamnări la moarte, judecarea acuzatului trebuia să se desfășoare ziua la lumina zilei și în public, unde acuzatul avea posibilitatea să aibă apărători și martori. Neasigurarea unui apărător, fie el și din oficiu, rapiditatea atroce a acuzării, lovirea necugetată a acuzatului Iisus de către Anna reprezintă niște abuzuri incalificabile cu ideea de drept din Talmudul iudaic. De asemenea, atitudinea marilor preoți trebuia să fie chiar favorabilă acuzatului în situația în care acuzațiile aduse nu erau recunoscute de cel învinuit sau demonstrate fără nici un dubiu. Apoi, o altă eroare judiciară constă în aceea că, potrivit legilor de atunci, pentru acuza de blasfemie, Iisus ar fi trebuit să fie lapidat și nu răstignit pe cruce. Iisus îl impresionează foarte mult pe Pilat care îi devine întrucâtva apărător neașteptat. Pretorul experimentat de la multele cazuri grele pe care le-a avut în calitate de magistrat și guvernator, nu dorește moartea lui Iisus, pentru că nu îi găsește absolut nici o vină. În disperare de cauză, mai marii Templului acuză pe Iisus că s-ar fi pretins un fel de rege al Israelului. Dar Iisus făcea referire la regatul nețărmurit al Cerului, nu la măruntul regat al Iudeii. Dar acest lucru nu a fost înțeles nici de marii preoți și nici de Pilat din Pont. Acuza că Iisus ar vrea să fie rege al Iudeii era un atentat la siguranța Romei și mai marii Templului și-au atins ținta. Acuza nedreaptă a fost picătura care a umplut paharul răbdării lui Pilat, care, excedat déjà de ineditul caz și temându-se că, dacă nu va lua măsuri foarte drastice, va fi pârât de rabinii templului de crima de laese majestatis la bătrânul și răutăciosul împărat Tiberius, care se lăfăia pe atunci în minunata insulă Capri de lângă Neapole. Pretorul Iudeii, îngrijorat de posibilitatea de a fi destituit de împărat, a cedat, în cele din urmă, nu înainte de a-și fi spălat mâinile într-un lighean cu apă, spunând de față cu toată lumea: Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului Acesta!
În exces de zel, mai marii templului și-au asumat responsabilitatea uriașă a condamnării lui Iisus la moarte, strigând să cadă sângele asupra lor, dacă Iisus este nevinovat. Pilat din Pont, surprins de înverșunarea teribilă, aproape irațională a mai marilor templului și a unei mari părți din mulțimea din praetorium, a exclamat: Ibis ad crucem! (Să să fie dus la cruce, să fie crucificat). Ce a urmat se știe.
Iuda Iscariotenul, vânzătorul lui Iisus, s-a sinucis, cuprins de remușcări, Caiafa a fost destituit din funcție în anul următor, Irod, tetrarhul Galileii, a murit în exil, sărăcie și rușine, Pilat din Pont a fost înlăturat de la conducerea provinciei Iudeea, a luat calea exilului și s-a sinucis, lăsând în urmă un renume blestemat, casa arhiereului Anna, cel care L-a pălmuit pe Iisus, a fost dărâmată după o generație de o mulțime furioasă, care a târât pe fiul său pe ulițe și l-a ucis, supraviețuitorii lui Iisus și copiii acestora au asistat neputincioși la asedierea și arderea templului și a întregului Ierusalim de către armatele romane. Fiii iudeilor care l-au răstignit pe Iisus sau au strigat Răstigniți-L! au sfârșit prin a fi, la rândul lor, răstigniți cu zecile de mii, crucificările fiind atât de multe în timpul și după războiul iudaic, încât soldaților romani le lipsea lemnul necesar pentru atât de multe cruci, astfel încât au fost nevoiți să inventeze noi mijloace de a executa pedeapsa capitală. De atunci a rămas vorba că iudeii din timpul lui Iisus au dat treizeci de arginți pentru sângele Mântuitorului nostru, dar ei au ajuns să fie vânduți, câte treizeci la un loc, pentru o simplă monedă de argint. Ei au luat asupra lor povara vinei sângelui vărsat, dar apoi au fost risipiți prin lumea întreagă, au fost adunați la un loc de către naziști numai spre a fi distruși în holocaustul lagărelor de concentrare, dar care au renăscut ca pasărea Phoenix din propria cenușă, după al Doilea Război Mondial, prin crearea unui stat puternic, modern, democratic, un semn că Dumnezeu nu a uitat imensele lor suferințe. Ținem aici să amintim de un avertisment al părintelui Eugen Tănăsescu privind tratarea unilaterală și periculoasă a vestitului proces al lui Iisus printr-o neavenită exacerbare a unor fenomene de antisemitism: „Nu trebuie acuzat, însă, un popor întreg pentru greșelile conducătorilor din antichitate, care au dus la condamnarea nedreaptă a Mântuitorului. Creștinismul, să nu uităm, nu este antisemit.”
Stăm cu toții neclintiți și parcă neputincioși pe pavajul unde Iisus a fost judecat pe nedrept, umilit, bătut, ridiculizat, încoronat în chip de batjocură cu o coroană de spini fără ca cineva să-L fi apărat atunci de răutatea arhiereilor Templului, a mulțimii uituce și nerecunoscătoare și a străinilor indiferenți și cruzi, și sorbim cuvintele emoționante ale preoților, rostite după două mii de ani despre nedreapta și amarnica anchetare a Mântuitorului în cea mai mare tăcere și în cel mai deplin respect. Aici, în acest preatorium, a fost judecat Dumnezeu de către oameni. Un loc unic în lume care trebuie văzut și unde trebuie să ne cerem iertare pe tot parcursul vieții noastre. Și dintr-o dată îmi aduc aminte aici, în acest loc al judecății lui Iisus, de teribilul avertisment: Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați veți fi judecați și cu ce măsură măsurați vi se va măsura (Evanghelia după Matei, 7: 1-2). (va urma)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.