Ouranopolis, 13 - 14 noiembrie 2017, Hotelul Zeus, camera  106

Drumul din Salonic spre Ouranopolis a fost destul de dificil din cauza căderii întunericului şi a trâmbelor de ploaie care  parcă nu se mai sfârşeau. După o călătorie de peste două ore, ajungem în oraşul Ouranopolis, oraş al cerului, în limba greacă, dar acum, vădit, al unui cer vrăşmaş care îşi varsă urgia ploioasă peste pământ... 

Părintele Ambrozie coboară  primul să ne asigure cazarea. Aflăm că vom fi găzduiţi în hotelul Zeus, eu am nimerit camera 106. Urcăm toate bagajele pentru a vedea de ce să ne descotorisim pe mâine dimineaţă, dacă se iveşte posibilitatea de a pleca spre sfintele mânăstiri. Din cauza neputinţei de a merge pe marea furtunoasă, părintele Ambrosie ia foarte în serios varianta plecării noastre… pe uscat ! Cum? Va trebui să ne descurcăm cum putem până să ajungem la frontiera cu Republica Monastică a Sfântului Munte Athos, vom trece frontiera pe uscat şi cu diamonitirioanele (permisele de acces) în mâini, iar de acolo, anunţat în prealabil,  şoferul Vasile cu microbusul închiriat de noi, ne va duce spre mânăstiri…  O variantă inedită, dar  care nu ne surâde deloc…  Va trebui să părăsim autoturismele cu care am venit în apropiere de frontieră, ne vom duce o bună bucată de drum cu sarsanalele în spinare până la punctul de control,apoi de acolo, la microbus. Dar o s-o facem şi asta, la urma urmei, dacă furtuna (boufori) nu mai conteneşte pe mare! Suntem obosiţi cu toţii, abia aşteptăm să ne întindem pe paturi şi să adormim. Mâine va fi o zi grea! Va trebui să mergem cu toţii  per pedes apostolorum spre frontiera de uscat a Sfântului Munte, un lucru neobicinuit de majoritatea pelerinilor din zilele noastre. Dar altădată, călătorii străini şi pelerinii umblau pe jos de-a lungul şi de-a latul muntelui. Autorul englez Sir Patrick Leigh Fermor (1915- 2011), un apreciat călător a pornit la pas prin Europa din oraşul De Hoek din Olanda spre Constantinopol pe 8 decembrie 1933. Din Constantinopol a luat-o spre Grecia, unde a luat parte la Campania trupelor regaliste împotriva loviturii de stat din martie 1935. Aici o cunoaşte pe  românca Bălaşa Cantacuzino cu care a stat o vreme la Atena, apoi la Băleni, lângă Galaţi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a lupta contra nemţilor în Grecia continentală şi în Creta, fiind distins cu ordine de bravură  ale Imperiului britanic. În 2004, a primit titlul de Sir (Cavaler al Regatului Unit), atât pentru calităţile lui de luptător antifascist, cât şi pentru cărţile sale: The Traveller΄s Tree (1950),  A Time to Keep Silence (1957),  Mani. Travels in the Southern Peloponnese (1958), Roumeli. Travels in Northern Greece (1966). În 1977 şi 1986 a publicate primele două părţi ale călătoriei sale începute de la vârsta de 18 ani şi anume: A Time of Gifts. On Foot to Constantinople: From the Hook of Holland to the Middle Danube (Vremea darurilor. La pas spre Constantinopol: de la De Hoek din Olanda  la Dunărea de mijloc), Between the Woods and the Water.On Foot to Constantinople: The Middle Danube  to the Iron Gates (Între păduri şi ape. La pas spre Constantinopol: de la Dunărea de mijloc până la Porţile de Fier), apărute la  editura Humanitas, 2015. Cea de-a treia parte a călătoriei sale este copios descrisă în manuscrisul publicat abia postum: The Broken Road. From the Iron Gates to Mount Athos (Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos). Acest scriitor deosebit de apreciat  în lumea britanică şi în spaţiul vast de răspândire al limbii engleze a străbătut teritorii vaste despre care a lăsat mărturii vii care emoţionează şi azi. În toamna anului 1934 la mânăstirea Rila din Bulgaria el scrie: Probabil că prezenţa mea era un adevărat spectacol, căci aveam părul lung, neîngrijit şi îmbâcsit de praf, decolorat şi zburlit şi faţa arsă de soare, de culoarea lemnului de nuc; haine boţite, un rucsac şi un bastin unguresc sculptat, de asemenea-acum roşesc când aştern aceste lucruri pe hârtie, dar mă obligă sinceritatea - un brâu împletit, roşu cu galben, cumpărat din Transilvania, un hanger cu plăsele de oţel şi un calpac cafeniu de la târgul din Berkoviţa.

Mă consolez cu gândul că dacă  acest Sir a umblat atât de mult pe jos, va fi pentru mine o joacă să mă duc pe jos cu rucsacul plin în spate până la frontiera de uscat cu Sfântul Munte Athos. Totuşi, când făcea călătoria sa prin Europa,  Sir Patrick era un tinerel viguros, iar eu acum sunt un fel de veteran, lăsat de mult la vatră, dar care este silit să mai poarte încă o dată rucsacul pe spate ca într-un fel de mobilizare târzie, dar binevenită, menită să-mi asmută din nou toate simţurile, ca înaintea unui atac decisiv, pe viaţă şi pe moarte. Căci Impărăţia lui Dumnezeu nu poate fi câştigată fără luptă… Iar furtuna care a cuprins Grecia este o piatră de încercare pentru noi. Trebuie să ajungem cu orice preţ pe Sfântul Munte Athos chiar şi dacă furtuna zgâlţâie marea… Noi ne vom duce pe uscat…  Am auzit de la părintele îndrumător că frontiera dintre Grecia şi Sfântul Munte Athos este delimitată de un gard de sârmă unde din loc în loc pe panouri metalice este înscris cuvântul grecesc Άβατον, „Avaton”, desemnând interdicţia femeilor de a intra în sfântul Munte Athos.  „Avaton” înseamnă „neumblat”, iar cuvântul grecesc face referire expresă la interzicerea femeilor de a umbla pe istmul încredinţat Maicii Domnului, singura suverană a Muntelui cel Sfânt, prin acest cuvânt făcându-se referire la interdicţia absolută a femeilor de „a umbla” pe pământul Sfântului Munte Athos. Avatonul nu este doar art. 168 din Cartea Constituţională a Sf. Munte Athos din 1924, intrată în vigare în 1926 şi ratificată de catre Statul Elen prin decretul nr 10/ 26 septembrie 1926, ci şi un fel de graniţă naturală, psihologică, tradiţională, sihăstrească şi monahală, singura de acest gen din întreaga lume, frontieră ce a permis acestui Munte să rămână până în zilele noastre  nevizitat de femei.
O rânduială asemănătoare se mai păstrează şi în alte mânăstiri ortodoxe din lume precum: MânăHYPERLINK "https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-frasinei-68223.html"stirea Frasinei de la noi din România, Mânăstirea  SfâHYPERLINK "https://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-dousikou-sfantul-visarion-88461.html"ntul Visarion – Dosikou din  Grecia şi Mânăstirea Sfântul Sava cel SfinţHYPERLINK "https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-sava-sfintit/manastirea-sfantul-sava-sfintit-67772.html"it din Israel. Înainte vreme şi vestitele mânăstiri de la Meteora (Mânăstirile din aer) aveau şi ele acest „avaton”, însă în anul 1948, acesta a fost anulat. Turismul devastator a nimicit orice urmă din vechea sfinţenie a locului, iar azi, mânăstirile de altădată au devenit muzee reci, lipsite de viaţă monahală, adevărate cimitire unde a fost îngropat sub presiunea vremii monahismul ortodox autentic. Spre a nu păţi la fel, după declararea Muntelui Athos drept loc sfânt al călugărilor, prin decretul împăratului Vasile I Macedoneanul. Pentru a-i pune la adăpost de unele pretenţii ale locuitorilor din Peninsula Chalcidică, acest basileu, printr-un decret emis în anul 885 a oprit trecerea ilegală peste Canalul Xerxes (canal săpat de perşi, dar nefinalizat), declarând în mod oficial Athosul ca „loc al călugărilor” şi i-a scutit de plata oricarui fel de taxe către Imperiul Bizantin. Această măsură a fost reconfirmata  mai apoi  de  basileul Leon al VI-lea Filozoful, în anul 911, dar  şi de împăratul bizantin  Roman I Lecapenul în anul 920. În urma acestor înlesniri imperiale, un mare număr de  călugări de pe întreg teritoriul bizantin a venit să vieţuiască până la sfârşitul vieţiilor în sfântul Munte Athos, aducând  aici acte, documente, moaşte, obiecte de artă precum şi numeroase icoane. Tot din această perioadă , monahii au început să înalţe şi primele lavre athonite.
Sfântul Ahtanasie Athonitul, în  impunerea stilului chinovial a decis oprirea călugărilor de a poseda averi personale, precum şi interzicerea deosebirii dintre călugării greci şi cei aparţinând altor popoare, supunerea tuturor unui conducător (protos), cu drepturi superioare faţă de cele ale stareţilor. Totodată el a confirmat oprirea intrării pe teritoriul Athosului a femeilor şi a hotărât organizarea comunităţii monahale în mod independent faţă de orice autoritate lumească.

(Va urma)