Generalul francez a sosit în Regatul României, în octombrie 1916, în fruntea unui corp de ofițeri, medici și surori de caritate francezi, trimiși de guvernul și Marele Stat Major al Armatei Franceze pentru a sprijini statul și Armata Română în lupta împotriva trupelor Puterilor Centrale. Acestea atacaseră România din toate părțile, în timp ce aliatul nostru din răsărit, Rusia Țaristă, nu-și respecta angajamentele militare.

După retragerea Casei Regale, a Parlamentului și Guvernului, a instituțiilor publice din București la Iași, misiunea franceză a avut un rol important în reorganizarea și înarmarea Armatei Române, în rezistența acesteia la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Cunoscând direct și apreciind eforturile României depuse pentru respectarea angajamentelor politico-militare din august 1916 față de aliații din Antanta, H. M. Berthelot a devenit un adevărat prieten al românilor, apărându-le cauza istorică de unire într-un stat național.

După reintrarea României în Marele Război la 10 noiembrie 1918, remobilizarea Armatei Române și capitularea pe rând a statelor componente ale Puterilor Centrale, Regatul României își vede treptat împlinirea visului de Unire. Din primăvară până în toamna anului 1918 la nucleul statului român modern al Regatului României se alătură Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. Hotărârile românilor majoritari în aceste provincii, luate în adevărate adunări democratice plebiscitare, trebuiau apărate în teritoriu împotriva adversarilor. Este vorba de Rusia bolșevică, Ucraina naționalistă, mai apoi bolșevică, Ungaria republicană, mai apoi bolșevică. Cu alte cuvinte, vechile imperii, care au ținut sub exploatare mari părți ale poporului și pământului românesc, încercau, sub masca unor noi ideologii, să-și păstreze controlul politic asupra unor spații geografice pierdute în 1918 prin voința românilor majoritari. Profitând de haosul general creat de cei patru ani de război în Austro-Ungaria și Rusia, de foametea și epidemiile care au cuprins locuitorii acestor două state multinaționale în destrămare, se elogiau „republica” și „ideile de stânga bolșevice”, pe care le contrapuneau „regatului moșierilor și burghezilor români” ce conduceau lupta de unire a românilor într-un singur stat. Propaganda lansată de la Petersburg și Budapesta nu a marcat mentalul românilor, rămânând aproape fără ecou. Gesturile de frondă față de lupta de unitate națională, declanșate de câteva mici grupuri de soldați și activiști socialiști de stânga bolșevizați, din: flota românească de pe Dunăre, București (greva din 13 decembrie 1918, unde în primul rând se remarca tânăra Hanna Robinsohn, viitoare Ana Pauker), Auerbach și Kronștein din Cernăuții Bucovinei, Avramescu și Crețulescu din jurul ziarelor budapestane „Steagul roșu” și „Foaia țăranului” nu au marcat mentalul românilor. Ecoul acțiunilor acestora a fost minim.

După 1 Decembrie 1918, Banatul, Crișana și Maramureșul au avut, până în primăvara - vara anului 1919, un destin politic tragic. Deși comunitățile românilor, organizate în consilii naționale și gărzi militare locale și comitatense (județene) au participat prin vot la Hotărârea de la Alba Iulia, după 1 decembrie s-au văzut în situația de-a suporta prigoana maghiară (în Crișana, Sălaj și Maramureș), respectiv sârbească în Banat. Vechile structuri administrative și militare au declanșat o acțiune sistematică de exterminare fizică împotriva elitei românești, care se pusese în fruntea națiunii și participase la Adunarea Națională de la Alba Iulia. Preoți, învățători, notari, avocați, țărani mai înstăriți au fost prigoniți, chiar omorâți în chinuri groaznice. Armata Română care intrase în Transilvania în ofensiva împotriva armatei germane în retragere și celei maghiare, care se dedau la atrocități împotriva românilor, se afla blocată pe linia de demarcație Sighet – Baia Mare – Jibou - Ciucea - Zam pe Mureș, hotărâtă de Conferința de pace de la Paris care debutase în ianuarie 1919.

Știrile despre atrocitățile armatei maghiare în comitatele Arad, Bihor, Sălaj, Sătmar, care „completau” comportamentul armatei sârbe în Banat, ajung la București și Paris. În aceste condiții, între 25 decembrie 1918 - 5 ianuarie 1919, generalul Berthelot face un turneu „de informare” sau „de pacificare” pe următorul itinerar: Orșova - Mehadia - Domașnea - Caransebeș - Lugoj - Timișoara (26 decembrie) - Deta - Vârșeț - Panciova - Belgrad (27 decembrie, unde se întâlnește cu regele Alexandru al Serbiei) - Szeged - Arad (29 decembrie) - Oradea (29 decembrie) - Debrecen - Carei - Satu Mare - Baia Mare - Dej - Bistrița (30 decembrie) - Dej - Gherla - Cluj (31 decembrie) - Aiud - Alba Iulia - Teiuș - Sebeș Alba (1 ianuarie 1919) - Sibiu (1 ianuarie) - Săliștea Sibiului (2 ianuarie) - Sibiu - Mediaș - Sighișoara - Brașov - București (5 ianuarie). Deplasându-se cu un tren special, generalul francez ține să vadă cu propriii ochi și să asculte cu propriile urechi situația atât din zonele românești terorizate de sârbi și unguri, cât și din zona deja controlată de administrația română, la est de ultima linie demarcațională Sighet - Baia Mare - Jibou - Ciucea - Zam pe Mureș.

La Belgrad discută cu oficialitățile sârbe pretențiile acestora de-a anexa întregul Banat până la Mureș, despre teroarea pe care o exercitau contra românilor. La Arad trăiește pe viu atacul gărzilor naționale maghiare asupra celor peste 2.000 de români, veniți din întregul comitat, pentru a-l saluta pe „pacificatorul” francez. În drumul său de la Hotelul „Crucea Albă” spre gara orașului, vede cum românii sunt împușcați, iar cei care se refugiază pe faleza Mureșului erau vânați de soldații sârbi care ocupau Cetatea Aradului de pe malul stâng al râului.

Între decembrie 1918 - aprilie 1919, Oradea și Bihorul deveniseră centrul de organizare și rezistență a vechilor structuri administrative, politice și militare maghiare, până în martie 1919 de „coloratură republicană”, apoi „bolșevică”. Acestea se sprijineau pe Episcopia romano-catolică locală, condusă cu multă abilitate de episcopul Szecsenyi, grupul de ziariști în frunte cu Kun Bela, profesorul Agoston Peter de la Facultatea de Drept, prefect de Bihor, apoi secretar de stat în guvernul de la Budapesta, Regimentul 4 Honvezi Oradea, condus de col. Kratochwill Karolyi. Propaganda maghiară se baza pe punerea față în față a ideilor republicane și sociale de stânga, pe care le proferau Karoly Mihaly și Kun Bela, cu „o Românie regalistă, a moșierilor și burghezilor”.

În egală măsură, Oradea și Bihorul sunt și un centru al rezistenței și afirmării românești. Acesta se baza pe activitatea politică a unor personalități ca vicarul ortodox Roman Ciorogariu, Episcopia Greco-Catolică, dr. Aurel Lazăr, Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, dr. Andrei Magieru, Gheorghe Tulbure, activitatea Băncii „Bihoreana” din Oradea, ziarul „Tribuna Bihorului”.

Vizita generalului Berthelot în Oradea, fie și numai pentru câteva ore, îi permite să înțeleagă agresivitatea oficialităților maghiare și calvarul prin care treceau românii.

În lunile următoare, rapoartele înaintate Conferinței de pace de la Paris, prin colonelul Trousseau (februarie 1919) și maiorul Dauphont (începutul lui martie 1919), anulează raportul tendențios al căpitanului englez Pomerol, care, găzduit de episcopul Szecseny, a dezinformat Parisul asupra realităților politice din Crișana. Ofițerii francezi amintiți, pe lângă discuțiile cu reprezentanții elitei maghiare, au avut decența în a consulta și partea românească. Aici un rol important l-a avut dr. Andrei Magieru, foarte bun cunoscător al limbii franceze.

Instaurarea regimului bolșevic la Budapesta, la 21 martie 1919, a fost o ultimă și disperată încercare a clasei politice maghiare de a păstra Ungaria în granițele sale feudale. A fost un gest politic depășit de principiile politice wilsoniene care se impuneau, o mostră clară de anacronism politic.

Decizia Conferinței de pace de la Paris de a aproba înaintarea Armatei Române pe noua linie demarcațională Sighet - Satu Mare - Carei - Oradea - Arad salvează Oradea și Bihorul, ca întreg vestul românesc, de neliniști și teroare.

Primirea triumfală a Armatei Române în Oradea la 20 aprilie 1919 de toți locuitorii ei, indiferent de etnie și religie, care garanta proprietatea privată și ordinea publică, era un gest elocvent pentru dorința de instaurare a normalității.

În derularea pozitivă a evenimentelor din Banat, Crișana și Maramureș, generalul H. M. Berthelot a avut un rol important. Rapoartele trimise de el la Paris au fost hotărâtoare.

De aceea, mâine, 29 decembrie, Instituția Prefectului organizează festivitatea dezvelirii unei plăci comemorative la Centenarul trecerii generalului Berthelot prin Oradea, pe sediul Gării Centrale, un omagiu pentru eforturile unei personalități de anvergură europeană care a înțeles dreptatea cauzei românești a vremii, militând pentru ea până la sfârșitul vieții.