Adesea se încearcă acreditarea ideii conform căreia momentul 1918 este deja unul perimat în istoria Europei Centrale şi că desăvârşirea statelor naţionale în această parte de lume nu ar fi fost tocmai cea mai ispirată idee.

Cei care vorbesc în aceşti termeni nu cunosc deloc istoria, sunt extrem de înfierbântaţi de noile ideologii cosmopolito-internaţionalisto-dezagregante ale prezentului şi mai ales se află în afara timpului istoric. De regulă sunt cei care astăzi descoperă şi îngurgitează cu voluptate idei pe care le preiau de-a gata şi le propagă cu zel mai departe, prezentându-le precum ar fi porunci biblice sau adevăruri absolute. Cum a fost posibilă Declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, semnată la Oradea la 12 octombrie 1918 ne explică văşcăuanul Nicolae Coroiu, un contemporan al evenimentelor. Textul este mai mult decât lămuritor pentru cei care cred că 1918 nu a fost o idee inspirată. Dar să-l lăsăm să povestească:

„După ce am terminat Şcoala Superioară de Comerţ de la Braşov am venit la Vaşcău şi am intrat ca practicant la Casa de Păstrare (Bancă zisă La Mandel). Acolo am  stat circa 3 luni. Dr. Mandel, avocat, mi-a dat 6 galbeni şi 10 coroane, din care 3 bucăţi i-am dat notariului de atunci (1913) pentru a-mi da ceva ca să pot trece în România. Notez că înainte am încercat că intru la o Bancă din Beiuş, NépBank, unde tata avea vreo 10.000 coroane datorie, ca să-l ajut, dar dl. Györy Geza, şeful ocolului silvic, care era pe atunci cel mai tare din zonă (zis şi Domnocu), mi-a spus că nu se poate, deoarece eu am făcut şcoala la Braşov la români (el era şovinist maghiar, iar eu român). La aceasta eu i-am răspuns imediat: „Nu-i nimic, voi trece eu hotarul în România". El nu a crezut, dar eu am făcut. Înainte de asta eu învăţasem pe meseriaşii din Vaşcău jocul Căluşarul şi Bătuta, aducând din Braşov costume naţionale româneşti foarte frumoase pentru ca să jucăm la concertul aranjat de Crăciun 1913. La Crăciun am jucat sârba cu fata acestui domn Domnosu. Cu toate că aceasta spunea că nu ştie să joace, totuşi a jucat româneşte. Notez un episod de la acest concert. Prim pretorul a vrut să dea ordin la jandarmi să mă aresteze pe mine, care eram nu numai şeful dansatorilor, dar aveam pe picioare opinci cu moletiere susţinute cu panglici tricolore româneşti. Şeful judecător din Beiuş, dr. Mihali, care a fost cu prim pretorele coleg de şcoală, i-a spus că dacă o face îi crapă capul cu bila de biliard. În aceste condiţii, acesta nu m-a mai arestat. Petrecerea de Crăciun 1913 a fost una ca în poveşti. La vreo lună după ce am dat la notar cei 3 galbeni, tata mi-a adus de la pretură acel act cu care am putut să trec în România. Înainte de plecare i-am spus tatălui meu că aici are să fie în curând România. Tatăl meu, care era un om foarte cuminte şi bun român, mi-a răspuns: „E uşor să spui, dar mai greu este să se facă". Singura dată l-am văzut plângând pe tatăl meu când am plecat la gară, în 12 februarie 1914, la ora 4 dimineaţa. M-a condus până la poartă. De atunci nu l-am mai văzut, căci a murit în luna ianuarie a anului 1917. După doi ani, în 1919, am venit acasă ca sublocotenent ca să-i spun tatii că s-a împlinit vorba mea, dar era deja mort. Păcat. Am plecat la Bucureşti cu trei galbeni în buzunar, din care unul l-am dat la gară. Tata spunea că eu îi voi cere bani dacă plec, pentru că nu-mi vor ajunge banii. "Tată, i-am răspuns, dacă voi cere bani, te rog să nu-mi trimiţi, dar nu voi cere orice ar fi!". După o vreme am reuşit să primesc serviciu. Câştigam 120 lei pe lună, din care cu 16 lei plăteam masa la amiază lunar. Dimineaţa şi seara mă costa iar cam atât".

 Cele câteva idei enunţate de Nicolae Coroiu descriu perfect ambianţa extrem de „confortabilă" în care evolua societatea românească transilvăneană în preajma Primului Război Mondial. Practic, nimic nu-i putea întoarce din drum pe românii din acest spaţiu în acel moment. Cei care aduc în discuţie logica evenimentelor din 1918 în istoria românilor şi nu numai ar face bine să mai citească literatură de specialitate înainte de a formula opinii pueril-sofisticate despre mersul istoriei.