Supraviețuitori ai bombardamentului atomic, oficiali japonezi și diplomați străini au asistat joi dimineață la Hiroshima, alături de alte zeci de mii de persoane, la comemorarea a 70 de ani de la primul atac nuclear din istorie, în ultimele zile ale celui de-la Doilea Război Mondial.

 Clopotul Păcii, tras de o tânără și un elev, a bătut la ora locală 08.15 (23.15 GMT), momentul exact în care, în urmă cu 70 de ani, bomba atomică aruncată de avionul american Enola Gay a explodat la Hiroshima, omorând pe loc zeci de mii de oameni. Până la sfârșitul anului 1945, circa 140.000 de persoane, inclusiv zeci de mii de coreeni și alți străini, au murit din cauza bombardamentului și a consecințelor sale.

Bomba atomică aruncată de aviația americană asupra Hiroshimei la 6 august 1945 a fost urmată de un atac similar împotriva orașului Nagasaki, în care au murit pe loc 40.000 de oameni. În urma celor două atacuri devastatoare, Japonia a capitulat, Al Doilea Război Mondial luând sfârșit în mod oficial la 15 august.

La ceremonia desfășurată joi în Parcul Memorial al Păcii au luat parte în jur de 50.000 de persoane, printre care șeful guvernului japonez, Shinzo Abe, ambasadorul american la Tokyo, Caroline Kennedy, subsecretarul de stat al SUA pentru controlul armamentelor și securitate internațională, Rose Gottemoeller — oficialul cu rangul cel mai înalt trimis vreodată de Washington la ceremoniile de la Hiroshima—, și reprezentați a circa 100 de state.

În discursul său, primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, a cerut eliminarea armelor nucleare și crearea unui sistem de securitate care să nu se bazeze pe forța militară. Numeroși participanți la ceremonie și-au reînnoit, la rândul lor, apelurile la pace.

„În calitate de singura țară lovită de arma atomică (...) avem misiunea de a crea o lume fără arme nucleare”, a declarat premierul Abe, afirmând că Japonia va prezenta, la viitoarea Adunare Generală a ONU, o nouă rezoluție vizând eliminarea acestor arme.

 

Răni deschise şi după şapte decenii

 

După ceremonie, lideri ai asociaților de supraviețuitori (hibakusha) s-au întâlnit cu Shinzo Abe, căruia i-au cerut să retragă noua legislație care permite, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, trimiterea de trupe combatante japoneze în zone de conflict din afara țării. Aceasta implică o reinterpretare a Constituției pacifiste a Japoniei, redactată în timpul ocupației americane de după război.

Comemorarea de joi a avut loc, de altfel, pe fondul unei dezbateri foarte aprinse în Japonia cu privire la participarea țării la conflicte pe teritoriul altor state, sondajele arătând o opoziție puternică din partea majorității populației.

„Aceste legi vor aduce națiunii noastre tragedia războiului încă o dată. Ele trebuie retrase”, a atras atenția Yukio Yoshioka, în vârstă de 86 de ani, în cadrul întâlnirii cu premierul Shinzo Abe.

Mii de supraviețuitori sunt încă tratați de Crucea Roșie japoneză din cauza efectelor pe termen lung asupra sănătății, aproape două treimi dintre decese fiind provocate de cancere.

„Chiar și după atât de multe decenii, continuăm să vedem impactul catastrofal asupra sănătății al utilizării armelor nucleare asupra acestor două orașe”, a subliniat președintele Crucii Roșii Internaționale, Peter Maurer, cerând statelor să renunțe total la arsenalele lor nucleare.

 Programul Manhattan

Bomba care a schimbat lumea

 

La scurt timp după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, un grup de fizicieni atomiști din Europa au propus guvernului Statelor Unite inițierea unui program care să conducă la fabricarea unei noi arme, o bombă atomică, cu o putere de distrugere imensă.

 

În total, în acest proiect ultrasecret (proiectul Manhattan) au fost angrenate peste 130 de mii de persoane, iar costurile s-au ridicat la peste 2 miliarde de dolari. Fizicienii au asigurat responsabilii militari spre sfârșitul anului 1943 că realizarea unei bombe atomice este sigură.

Forțele aeriene au început pregătirile pentru acest nou tip de bombardament, la comanda unității responsabile de îndeplinirea acestei misiuni fiind numit unul dintre cei mai experimentați piloți de bombardament din forțele aeriene americane (USAAF), colonelul Paul W. Tibbets Jr.

Colonelul Tibbets Jr. și-a selectat echipajele, formând în decembrie 1944, Grupul mixt 509. Cele 15 echipaje selectate au început antrenamentele speciale (proiectul „Silver Plate”') pe bombardiere B-29 modificate: zboruri lungi, la altitudini înalte, de peste 9.000 de metri, manevre bruște de dezangajare, lansări ale unor dispozitive speciale de peste 4 tone.

La 26 aprilie 1945, colonelul Tibbets Jr. a declarat grupul pregătit pentru acest tip de misiuni, cele 15 aparate fiind dislocate pe micul aerodrom de pe insula Tinian, la circa 2.000 km de Tokyo.

La 6 august 1945, avionul B-29 manevrat de Tibbets, botezat „'Enola Gay”, lansa la ora locală 8 și 15 minute, deasupra orașului Hiroshima, prima bombă atomică, „'Little Boy”'. Orașul a fost distrus în totalitate de explozia care a echivalat cu 20 de mii de tone de TNT și care a provocat moartea pe loc sau în urma radiațiilor a 140.000 de oameni.

Trei zile mai târziu, la 9 august, un alt B-29, „Bock's Car”', pilotat de maiorul Sweeney, lansa la ora locală 11.02, bomba „Fat Boy”, acesta fiind cel de-al doilea atac asupra unui oraș nipon, respectiv Nagasaki. Alte 70.000 de persoane au murit în explozia atomică de la Nagasaki.

Aceste atacuri au grăbit capitularea Japoniei (15 august 1945) și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, armistițiul fiind semnat la 2 septembrie 1945, pe puntea navei americane USS Missouri.

 

Genbaku Dome – Memorialul Păcii

O clădire simbol a umanităţii

 

Memorialul Păcii de la Hiroshima sau Domul Bombei Atomice (Genbaku Dome) reprezintă unica structură rămasă în picioare, în zona distrusă de bombardamentul atomic din august 1945.

 

Clădirea a intrat într-un proces de conservare odată cu reconstrucția orașului. În 1966, Consiliul local a adoptat o rezoluție prin care clădirea urma să fie păstrată în aceeași stare pentru totdeauna, potrivit http://whc.unesco.org/, fiind un puternic simbol al celei mai distructive forțe create de om și reprezentând, totodată, speranța pentru pacea mondială, dar și pentru eliminarea armelor nucleare. Adunarea Prefecturii din Hiroshima a hotărât în 1910, construirea unei săli de expoziții în vederea promovării producției industriale din regiune. Construcția a început în 1914 urmând planurile arhitectului ceh Jan Letzel, și s-a încheiat în 1915. În 1933 numele i-a fost schimbat în Sala promovării industriale a Prefecturii Hiroshima, după cum menționează același site.

Memorialul Păcii de la Hiroshima se află amplasat, în prezent, în Parcul Memorial al Păcii, care a fost realizat între 1950-1964. Tot aici se află și Muzeul Memorial al Păcii deschis în 1955. Totul se întinde pe o suprafață de 42.7 hectare.

În fiecare an, la 6 august, este organizată o ceremonie în Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima, unde sunt comemorate victimele bombelor atomice.

Domul Bombei Atomice din Hiroshima a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1996.