Osteoporoza este o afecţiune a sistemului osos, caracterizată prin scăderea masei osoase, fără schimbarea raportului dintre conţinutul mineral şi matricea osoasă. Rezistenţa osoasă scăzută va determina, în final, creşterea susceptibilităţii pentru fracturi, mai ales la nivelul vertebrelor, radiusului, femurului proximal, a humerusului şi tibiei. În 1994, osteporoza a fost recunoscută de OMS ca şi boală, distingându-se trei forme, ţinând cont de intesitatea pierderii de masă osoasă: 1. Osteopenia - defineşte o scădere uşoară a masei osoase, BMD (densitatea minerală osoasă) fiind cu 1-2,5 DS (deviaţii standard) 2. Osteoporoza - în care BMD depăşeşte - 2,5 DS (se exprimă prin scorul -T) 3. Osteoporoza manifestă - când se asociază şi o fractură datorată fragilităţii osoase. Distingerea acestor trei forme are importanţă practică deosebită, deoarece în prima formă se impun numai măsuri preventive, în timp ce în faza de osteoporoză, tratamentul este absolut necesar pentru evitarea fracturilor, iar în cazul osteoporozei complicată cu fracturi, necesitatea tratamentului este şi mai evidentă. Această maladie este o suferinţă a societăţii moderne, deoarece pierderea osoasă legată de vârstă şi menopauză reprezintă un fenomen universal, iar creşterea speranţei de viaţă de la 25 la 30 de ani la populaţiile arheologice la aproximativ 80 de ani a determinat manifestarea majoră a bolii. Trebuie să ştim că osteoporoza, afecţiune metabolică a osului cu cea mai mare prevalenţă, afectează peste 200 milioane persoane, din care 80% sunt femei, fiind responsabilă de 1,5 milioane fracturi anual, ponderea cea mai mare aparţinând fracturilor vertebrale urmate de cele de col femural, care au o mortalitate de 25% în primele 6 luni şi dau un handicap motor permanent în 50% din cazuri. Apariţia durerii cronice la vârstnici este cel mai supărător simptom, fiind cauza majoră a scăderii calităţii vieţii. Durerea din fractura vertebrală acută este resimţită profund şi difuz la nivelul coloanei, este agravată de mişcare şi ameliorată în repaus. Consecinţa fracturilor vertebrale pe termen lung includ: cifoza, durere permanentă sâcâitoare, scădere marcată în înălţime. Modificările scheletice, cu grad ridicat de disgraţiozitate, la care se adaugă sindromul dureros permanent progresiv şi generalizat, au efecte nefaste asupra personalităţii, bolnavii devenind depresivi, pesimişti, irascibili, dependenţi de familie sau de cantităţi masive de analgezice. Putem afirma, prin urmare, că osteoporoza afectează negativ calitatea vieţii, deoarece această calitate a vieţii reprezintă un status generalizat de bine, din punct de vedere fizic, social şi psihologic, în timp ce în osteoporoză, datorită deficienţelor acumulate în starea fizică şi psihosocială, se ajunge la anxietate, depresie şi afectarea relaţiilor interpersonale. Prin urmare, este absolut necesară depistarea şi tratarea osteoporozei, nefiind niciodată prea târziu începerea tratamentului, beneficiind în momentul actual de opţiuni terapeutice diverse, care trebuie individualizate pentru a răspunde optim necesităţilor fiecărui pacient. Scopul detectării şi diagnosticării precoce a osteoporozei este identificarea cazurilor cu risc crescut de fractură şi luarea măsurilor adecvate, complexe şi medicamentoase. O metodă simplă, neinvazivă, pentru determinarea densităţii osoase este evaluarea ultrasonografică pe baza energiei undei de ultrasunet. În zilele de 3-4 iulie 2003, 7-8 august 2003, acest aparat se găseşte la Cabinetul de endocrinologie de pe strada Republicii, nr. 51, între orele 13-18.