În fiecare toamnă ne aducem aminte de dovleac, pentru că este sezonul în care se culeg aceste legume.

Principala substanţă nutritivă pe care organismul uman o extrage şi o foloseşte din dovleac este betacarotenul sau vitamina A. O porţie de dovleac copt, de exemplu, are un conţinut extrem de ridicat de betacaroten, un antioxidant esenţial pentru menţinerea sănătăţii sistemului nervos şi pentru dezvoltarea celulelor pielii. Se poate spune chiar că, din punct de vedere nutriţional, dovleacul este similar cu morcovul. Cel de-al doilea ingredient nutritiv pe care îl conţine dovleacul este potasiul, compus chimic necesar pentru producţia de energie şi pentru funcţionarea sistemului nervos. În plus, dovleacul conţine fier şi magneziu în cantităţi care nu sunt deloc de neglijat, fiind, totodată, şi o sursă valoroasă de fibre, necesare digestiei. Prin consumul de dovleac în diverse mâncăruri, tractul digestiv se menţine sănătos, iar organismul este protejat de acţiunea radicalilor liberi, a antioxidanţilor şi prin beneficiile aduse de vitamina A. În mod tradiţional, dovleacul este un ingredient delicios pentru plăcinte, checuri, prăjituri şi pâine. Dovleacul poate fi preparat pe abur sau fiert în mod tradiţional, însă la fel de bine poate fi copt, el reprezentând un desert delicios, dacă este îndulcit, sau o garnitură excepţională, dacă este condimentat cu diverse mirodenii. Dovleacul se congelează foarte uşor şi sigur, fără a-şi pierde calităţile nutritive.