Gastroenterocolită în grădiniţe şi creşe din Bihor - Focare de boală
Trei focare de gastroenterocolită au fost identificate în ultimele zile în Bihor - în grădinițele 30 și Szent Laszlo din Oradea şi în creșa din Sântandrei. Conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, au fost confirmate etiologic mai multe cazuri de infecție cu norovirus.
Infecția cu norovirus este o boală infecto-contagioasă virală, extrem de contagioasă care provoacă gastroenterită acută.
Norovirusul sau „Virusul Norwalk” face parte din familia Caliciviridae având o diversitate deosebită din punct de vedere genetic și antigenic. Există 7 genogrupuri cunoscute de norovirus, genogrupurile I, II și IV fiind responsabile pentru marea majoritatea a cazurilor, la om.
Norovirusul este un agent patogen întâlnit frecvent în cazurile de enterocolită la copii. Cu toate acestea, sunt afectați și adulții, persoanele imunodeprimate, bolnavii cronici și persoanele vârstnice, reprezentând categorii cu risc ridicat de manifestări severe.
Transmiterea este foarte facilă: prin contaminarea fecal-orală, zone contaminate cu virus vin în contact cu gura; transmitere prin contact direct - de la persoană la persoană - este responsabilă pentru mai mult de 90% dintre focarele de norovirus. Transmitere indirectă – se realizează prin consumul de alimente/ apă infestate sau prin contact cu suprafețele contaminate (mobilier, diferite obiecte, jucării). Virusul se transmite ușor în colectivități și / sau aglomerări umane; în cursul evoluției focarelor de infecție cu norovirus modalitățile de transmitere sunt combinate.
Perioada de incubație (de la contactul cu virusul și până la apariția simptomelor) este relativ scurtă, de la câteva ore până la 12-48 ore, cu o medie de 33 ore.
Clinic, boala se caracterizează prin debut brusc cu greață, vărsături repetate, cu risc de deshidratare rapidă, diaree apoasă și abundentă, dureri abdominale difuze sau crampe, febră ușoară până la moderată, de obicei nu depășește decât excepțional 38 - 39°C, oboseală, lipsa poftei de mâncare, somnolență – pe fondul deshidratării și epuizării, alte simptome asociate, inconstant raportate: amețeli, dureri de cap, dureri musculare sau articulare.
Aproximativ o treime dintre infecții (5-30%) sunt asimptomatice. Infecția cu norovirus este de obicei de scurtă durată, cu simptome care apar brusc și de cele mai multe ori dispar de la sine în 1-3 zile, afecțiunea fiind autolimitată fără a necesita tratament medical specific, cu excepția menținerii unei hidratări adecvate și eventual a terapiei simptomatice.
La copilul mic sau în situația în care simptomele persistă mai mult de câteva zile, cu febră înaltă și semne de deshidratare severă (urinarea redusă, buze uscate, somnolență accentuată, pliu abdominal lent), este necesară prezentarea la medic pentru evaluare și tratament adecvat.
Prezentarea la medic este de asemenea recomandată și în situația apariției de cazuri trenante cu manifestări severe la adulții din grupele la risc. Infecția cu norovirus este foarte contagioasă, o cantitate mică de virus putând duce la infecție. De aceea, este important să se ia măsuri riguroase de igienă personală și să se evite contactul cu persoanele infectate pentru a preveni răspândirea infecției.
Cum vă puteți proteja
În colectivitate, vor fi implementate următoarele măsuri de prevenire și control: supravegherea și monitorizarea colectivităților, efectuarea triajului epidemiologic, igiena corectă a mâinilor: spălarea mâinilor cu apă și săpun cu respectarea tehnicii corecte, copiii de vârstă preșcolară trebuie supravegheați să se spele pe mâini corect, uscarea mâinilor cu folosirea unui prosop de hârtie de unică folosință sau prosop individual, atunci când nu este posibilă spălarea mâinilor, utilizarea produselor pe bază de alcool (70% alcool) pentru dezinfectare - timp de contact de 30 de secunde, respectarea de către copii și personal a momentelor optime pentru a se spăla pe mâini; de
ex. după utilizarea toaletei, înainte și după prepararea, manipularea și mâncatul alimentelor, după joacă, după contactul cu potențiale suprafețe și articole contaminate, după suflarea nasului, tuse sau strănut și înainte de îmbrăcarea și după dezbrăcarea echipamentului individual de protecție etc.
Foarte importantă este și igienizarea corespunzătoare a spațiilor: aerisirea adecvată, curățenia și dezinfecția corectă a spațiilor; se vor utiliza pentru dezinfectare produse biocide autorizate cu efect virucid ridicat, intensificarea programului de curățare pentru fiecare zonă. Toaletele, accesoriile de baie și alte suprafețe frecvent utilizate (inclusiv mese, jucării) se recomandă a fi curățate zilnic. Se mai recomandă schimbarea lenjeriei de pat, acolo unde e cazul, spălarea și dezinfecția corespunzătoare a acesteia; utilizarea de lavete, bureți de curățare, mopuri separate pentru fiecare zonă; aruncarea zilnică a gunoiului; în situația în care este necesară curățarea lichidului de vărsătură este recomandată utilizarea de mănuși și a măștii faciale de protecție pentru a preveni infectarea prin intermediul aerosolilor eliberați în timpul vărsăturii. Cazurile simptomatice trebuie izolate și îndrumate către medicii de familie.
„În contextul constituirii unui focar (3 cazuri într-o colectivitate) Direcția de Sănătate Publică Bihor intervine pentru a evita extinderea focarului”, se afirmă într-un comunicat semnat de directoarea executivă dr. Daniela Rahotă.
V.I.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.