Noua lege a malpraxisului este proastă şi nu ajută pe nimeni! Coaliţie între forţele medicale din Bihor
În apropierea mult trâmbiţatei greve a medicilor din România, cei 19 medici de la Colegiul Medicilor (CM) Bihor s-au întâlnit miercuri la Oradea pentru a discuta poziţia lor în noul context şi pentru a analiza noua lege a malpraxisului care se află în dezbatere. După câteva ore de discuţii, aceştia au decis să se unească cu toate celelalte asociaţii de profil din judeţ, atât pentru a contesta noua lege a malpraxisului, cât şi pentru a organiza viitoarea grevă.
Colegiul Medicilor din Bihor s-a reunit miercuri în şedinţa trimestrială pentru a prezenta raportul de activitate al organizaţiei şi pentru a discuta subiectele arzătoare ale acestei perioade. După ce medicul şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, dr. Gabriel Mihalache, a făcut un scurt bilanţ al activităţii Colegiului, medicii au luat în discuţie noua lege a malpraxisului care se află în dezbatere publică. "Legea nu a ţinut cont aproape deloc de propunerile noastre cu privire la malpraxis. Cea mai mare nemulţumire este legată de asigurarea medicală. Conform noii legi, o companie care sigură medicul în caz de malpraxis nu plăteşte mai mult de 60.000 de euro pentru un astfel de caz, ceea ce este foarte puţin. Gândiţi-vă doar la cazul anestezistului Vladimir Topală şi al ginecologului Radu Scridon, de la Spitalul Municipal Beiuş, care au fost obligaţi să plătească despăgubiri de câteva sute de mii de euro. La o mie de cazuri soluţionate corect, orice medic poate să aibă şi o greşeală, iar în acest context, acel om ar putea ajunge în puşcărie pentru că, la salariul pe care îl are, nu ar avea de unde să plătească despăgubiri atât de mari. Legea trebuie modificată pentru că în această formă nu ajută pe nimeni", a explicat, pentru Crişana, preşedintele CM Bihor, Carmen Pantiş.
Front comun pentru interesele medicilor
Pentru că în sistemul medical românesc doar 8% sunt medici, reprezentanţii CM au pus la punct o strategie care să fie în folosul tuturor. "Am decis să purtăm discuţii cu reprezentanţii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, cu Sanitas, cu Camera Federativă a Medicilor, cu Colegiul Medicilor Dentişti, cu Colegiul Farmaciştilor şi Colegiul Biochimiştilor, Biologilor, Chimiştilor şi Fizicienilor pentru a ne apăra împreună interesele. Vrem ca vocea noastră să fie auzită atât în ceea ce priveşte modificările legii malpraxisului, cât şi în ceea ce priveşte reforma în sănătate. Trebuie să facem ceva pentru că la Colegiul Medicilor din România sunt înregistraţi 39.984 de medici, iar peste hotare lucrează mai mult de 20.000 de medici români", a spus dr. Carmen Pantiş.
Guvernul promite soluţii
Greva care ameninţă sistemul medical a pornit de la fapul că medicilor li s-a promis că salariile rezidenţilor vor creşte prin transformarea acestora în bursă, lucru care nu s-a întâmplat. "La banii pe care îi iau aceşti medici, este normal să plece din România. Dorim o finanţare mai corectă a sistemului de sănătate, adică 6% din PIB. Anul acesta am primit cu 18% mai puţini bani decât în 2012, ceea ce nu este normal. Importantă ar mai fi şi respectarea orelor de muncă, la 12 ore pe noapte să primim 24 de ore liber", a mai spus Carmen Pantiş. La nivel naţional, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a stabilit ca în septembrie să se desfăşoare în toată ţara marşuri de protest, în octombrie să fie organizată o grevă, urmând ca în noiembrie, dacă situaţia nu se va rezolva, profesioniştii din sistem să demisioneze în bloc. Guvernul speră însă să nu se ajungă la soluţii radicale. Premierul Victor Ponta a declarat că solicitările medicilor sunt legitime şi că Guvernul încearcă să găsească soluţii pentru a evita un potenţial haos în sistemul medical.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.