* afirmă prof. dr. Aurel BABEŞ, director general al Spitalului Clinic Judeţean Oradea * - Domnule profesor, întrebările care urmează ne-au fost sugerate de o parte a cititorilor ziarului nostru care fie ei înşişi, fie aparţinătorii lor, au fost trataţi în Spitalul Clinic Judeţean şi au prins "pulsul vieţii" de aici. Prima acuză care vi se aduce este legată de apartenenţa la PSD, tocmai pentru a beneficia de postul cheie, acela de manager general. Cum comentaţi? - Într-adevăr, sunt membru PSD din anul 1993, dar director general al Spitalului, am fost numit doar în 27 februarie 2002, după 9 ani! Şi pot să spun, cu toată răspunderea, că am preluat Spitalul într-un dezastru financiar-contabil, datoria unităţii fiind, la acea dată, de peste 100 miliarde lei. În momentul de faţă, doar după doi ani şi jumătate de activitate, echipa noastră managerială a reuşit să reducă aceste arierate şi să avem doar 20 de miliarde lei datorie, ceea ce înseamnă consumul pe 2-3 săptămâni, în condiţiile în care noi producem circa 32 miliarde lei pe lună. Apoi, să nu uităm contractele de medicamente care se pot achita în 180 de zile. Noi nu avem datorii, aş zice, suntem la zi cu plăţile. - De ce, atunci, vi se impută că aţi avea un management prost? - Nu ştiu. Practic, cu aceiaşi bani (fondurile sunt la fel de ani de zile), echipa managerială de acum a reuşit să refacă circuitele medicale, să renoveze laboratoarele de analize, de anatomie patologică, de radiologie, tomografie, explorări cardiovasculare, blocurile chirurgicale, să instaleze aer condiţionat în toate blocurile operatorii şi în sălile (cabinetele) cu aparate performante ale căror norme tehnice de funcţionare prevăd acest lucru. Tot personalul este încadrat la maximum, li s-a dat 2 %, al 13-lea salariu, acum suntem la finalizare privind acordarea tichetelor de masă. Aş dori eu să văd un alt spital de talia noastră aflat în această situaţie! Vă spun eu deschis că nu există! - Vi se pune în cârcă faptul că, sub pălăria renovărilor, al reparaţiilor capitale şi modificărilor efectuate în spital, aţi favorizat, prioritar, Secţia de Cardiologie condusă de soţia dumneavoastră, termopanele fiind unul din "mofturile" plătite din fonduri? Este adevărat? - Clinica de Cardiologie este condusă de prof. dr. Aurel Lazăr, soţia mea, care este conferenţiar universitar, conduce Laboratorul de explorări cardiovasculare pe care l-a înfiinţat şi dotat prin efort propriu. Toate acele aparate, achiziţionate prin Ministerul Sănătăţii, este vorba despre aparate de un miliard de euro, obligatorii pentru a putea funcţiona la parametri normali au nevoie de amenajarea încăperilor cu uşi şi geamuri termopan, evitându-se praful şi menţinerea unor temperaturi constante. Este interzisă funcţionarea lor la peste 25?C, fiind necesare pauze după utilizarea aparatelor. Vă întreb: au existat asemenea aparate performante până în 2002? Nu. Cardiologia se rezuma la un stetoscop, tensiometru, nu este de mirare că renumitul chirurg cardiovascular, prof. dr. Radu Deac, în vizită în Bihor şi în spitalul nostru, a afirmat că nu ar dori să facă nici măcar un spasm miocardic în Oradea, în clinică neexistând posibilitatea salvării sale. Acum există două ecocardiografe, fiecare în valoare de 400.000 de euro, a căror funcţionare cere anumite condiţii, inclusiv de mânuire, iar soţia mea este primul medic din Oradea calificat în acest domeniu - ecocardiograf -, cu examen la Bucureşti. Că apoi, au mai urmat şi alţi medici, este adevărat, dar ea a fost deschizătoarea de drum. - Aţi fost acuzat de scrierea reţetelor chiar şi pentru diabeticii aflaţi în evidenţă, dar decedaţi, din dorinţa de a obţine fonduri mai mari la acest capitol al activităţii. Care este realitatea? - Auditurile DSP, ale CAS Bihor şi ale Curţii de Conturi au avut în obiectiv şi controlarea programelor naţionale. Spitalul Judeţean, sub semnătura mea, derulează trei programe: diabet, oncologie şi dializă. În cazul diabetului, reţetele se scriu şi se eliberează pe baza codului numeric personal (CNP, or morţii n-au CNP!). Reţetele cu CNP sunt prelucrate, iar lista nominală cu adresa diabeticului şi CNP ajunge la CAS în fiecare lună. Ce am face cu insulina care ne-ar rămâne? Cui i-am vinde-o? Care farmacie s-ar încărca cu asemenea sume, diabeticul primind-o gratuit? - Apropo de insulină, au fost situaţii când ea n-a existat în farmacii, vă mai amintiţi? - N-a existat aşa ceva de când mă ştiu eu. O singură dată, între 1977-78, a existat o criză, atunci când Ceauşescu a fost pus pe insulină. Dar criza s-a rezolvat şi nici în teritoriu nu s-a mai dus lipsă de insulină. Cred că nemulţumirile rezidă şi din faptul că Bihorul se situează pe locul II, după Bucureşti, ca număr de diabetici, medici diabetologi (18). Nici un centru universitar în afara Bucureştiului nu este de mărimea noastră. În judeţele vecine, la Satu Mare - sunt 2 diabetologi, la Arad - 2, în Sălaj - un singur diabetolog. Cine să depisteze diabeticii? Sigur, medicii de familie au aici un cuvânt greu de spus, ei fiind primii care vin în contact cu pacientul. Nu se mai face screening în diabet, ultimul cunoscut fiind cel din anii 1975-76, al dr. Pop Eugen, care dintr-o dată ne-a adus 5.000 de pacienţi noi cu diabet. Pe cele 9 locuri ale lui 2004, avem 1500 de cazuri noi şi 350 de decese. Acum, încep să decedeze pacienţii cu peste 30-40 de ani de diabet. Am cunoscut şi cazuri (un coleg de al nostru de la Salvare) în care bolnavii au decedat după 50 de ani cu diabet pe insulină, inima fiind cea care a cedat. De altfel, în Bihor, am preluat un număr mare de pacienţi de la vestiţii doctori Iuliu Popper şi Deutch, dar şi schemelor lor de tratament. Supoziţiei că am "fabrica" diabetici, chiar dacă pacientul este sănătos, este o mare inepţie! - Aţi prezentat într-o conferinţă lunară o situaţie de neconceput: furtul obiectelor noi instalate în unitate (ţevi, chiuvete, becuri, practic tot ce se puta rupe, smulge sau lua), promiţând că veţi reveni cu informaţii asupra măsurilor luate şi efectul acestora. Vă ascultăm. - În topul primelor unităţi "lezate" se află Ambulatoriul de specialitate (Policlinica din centru) de unde s-au smuls robineţi, chiuvetele imediat după montare, becuri etc., pe locul II situându-se Staţionarul I, la vestiare, acolo unde accesul este dublu (se poate intra şi din afara unităţii). Am luat măsuri de pază în plus. Aici însă este o problemă care ţine de conştiinţa civică a bunului public. Pentru că şi familiile hoţilor se îmbolnăvesc şi au nevoie de tratament. Cât priveşte reculul, deocamdată nu-l putem cuantifica, rezultatele nefiind cumulate. - Care este, în opinia şi practica dumneavoastră de manager al unui "mastodont" al Sănătăţii, părerea privind promovarea specialiştilor tineri, fără încrengături familiale sau de prietenie? - Simplu: pe baza competenţelor.Cât priveşte acuza referitoare la încadrarea fiului meu în spital, precizez că el este absolvent de UMF Bucureşti, cu specializare de cinci ani la Spitalul Universitar Bucureşti şi Spitalul "Fundeni", cu examen de rezidenţiat pe ţară. El putea să rămână în Bucureşti, la Fundeni, a preferat însă Oradea, unde-i este familia. Şi el şi soţia sa sunt medici primari, la ora actuală. Rostul unui manager este să facă un spital performant în care tinerii specialişti să-şi dea întreaga lor valoare. - Ce aţi întreprins pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare? - Exact toate aceste modificări de circuite de care vorbeam, reparaţii şi dotări care au fost efectuate după un plan bine construit, cerut de Inspecţia Sanitară de Stat. De fapt, aceasta a fost şi condiţia când am fost numit director general. Suntem în ultima fază de primire a autorizaţiei pentru Staţionarul I. Pentru Staţionarul II, o avem, condiţionată cu clauze. - Când veţi obţine statutul de Spital Clinic de Urgenţă? - Am făcut demersuri la minister pentru Spital Universitar de Urgenţă, răspunsul încă nu l-am primit, dar fiinţăm şi suntem plătiţi ca Spital Clinic de Urgenţă. Diferenţele dintre spital clinic şi universitar sunt foarte mici, singurul Spital Universitar de Urgenţă fiind cel din Bucureşti.