Descoperirea terapiei cu oxigen îşi are originea în ideea genială a dr. bacteriolog american Rosenow (1924) de a folosi o soluţie de 1,5 la sută peroxid de hidrogen pentru a distruge in vitro un virus foarte puternic - streptococul neurotropic (care produce boli mentale). Pe baza potenţialului antiviral foarte puternic al peroxidului de hidrogen, dr. Rosenow a început studierea sistematică a folosirii lui pentru tratarea bolnavilor cu boli virale şi cu alte infecţii. Pe lângă terapia aceasta, a mai fost introdusă şi studiată, în acelaşi scop, şi terapia cu ozon. În prezent, se cunosc peste 30 de metode de oxiterapie ce folosesc peroxid de hidrogen şi ozon, administrate pe căi diferite, în soluţii şi concentraţii diferite. Oxiterapia poate trata cu succes un număr mare de boli, unele chiar foarte grave: hepatita, scleroza multiplă, boli de sânge (leucemie), bolnavi cu infecţii multiple, boli de plămâni, sinuzită, diabet, reumatism, artrita, artroză, ateroscleroză. Efectele pozitive observate la nivelul organismului au fost: purificarea căilor nazale, îndepărtarea stării de oboseală, dispariţia durerilor la rinichiul stâng, timp de odihnă mai scurt, limpezirea minţii.