După cazurile de gripă porcină din 2010, în judeţul Bihor a fost înregistrat, în noaptea de marţi spre miercuri, un nou deces cauzat de virusul AH1N1. Victima, o femeie de 57 de ani, a contractat virusul în Ungaria, moartea survenind pe fondul unei pneumonii care i-a scăzut capacitatea de apărare a organismului.  

Femeia a fost internată miercuri, 5 februarie, la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal din Oradea. Conform unor surse medicale, aceasta ar fi contractat virusul în luna ianuarie, când a făcut o deplasare în Ungaria, acolo unde au fost înregistrate mai multe cazuri de acest fel. Victima a fost internată cu dureri puternice de cap şi de muşchi, febră, tuse şi dureri articulare. Starea ei a fost agravată şi de o pneumonie, care avea simptome asemănătoare. Pentru a şti sigur cu ce se confruntă, medicii de la Municipal au trimis probe de sânge la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, care a confirmat gripa porcină. Drept urmare, bihoreanca a fost izolată, dar starea ei s-a agravat şi în noaptea de marţi spre miercuri, femeia a decedat. Purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, Dorel Ţîrţ, a spus că "toate informaţiile legate de caz vor fi publicate mâine, pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică", refuzând să dea mai multe detalii. Dacă la nivel naţional este al treilea deces pe 2014 din cauza gripei porcine, în Bihor nu a mai fost înregistrat un astfel de caz din 2010. Anul trecut au existat doar 4 cazuri care au pus instituţiile judeţene în alertă, dar care, ulterior, s-au dovedit a fi cazuri obişnuite de gripă. Gripa de tip A (H1N1) numită și gripa porcină, a izbucnit în Mexic în 2009 și a evoluat ca o pandemie, răspândindu-se în întreaga lume. Deși a fost o boală gripală ușoară și cu mortalitate relativ scăzută, într-un singur an a provocat peste 17.000 de decese în toată lumea. Boala se manifestă prin febră moderată, durere musculară și afectarea organelor respiratorii superioare (naso-faringelui), mai rar cu exprimări gastro-enterice, cu rare tendințe de complicații. Moartea survine de obicei prin insuficiență respiratorie acută, în special la persoanele cu un sistem imunitar slab, stresate sau cu rezistența slăbită succesiv ca urmare a unor boli cronice.