Între două reportaje pentru EuroNews, jurnalista bihoreancă Simona Iacob şi-a făcut timp să scrie o carte. Stabilită de mai mulţi ani la Lyon (Franţa), Simona şi-a îndeplinit un alt vis mai vechi, acela de a deveni muzicoterapeut. Din informaţiile pe care le avem până în acest moment, este singurul muzicoterapeut român care a obţinut o diplomă universitară în străinătate.

Jurnalista originară din Aleşd a studiat la Universitatea "Rene Descartes" din Paris, iar la Universitatea din Lyon şi-a luat un master în antropologie, fiind licenţiată în ştiinţele educaţiei. Cartea „Relaxarea cu ajutorul muzicoterapiei" a fost scoasă la editura „Autograf", iar coperta a fost realizată de Oana, fiica de 14 ani a jurnalistei. Cartea tratează elaborat şi documentat efectele benefice ale muzicii pentru sănătate şi relaxare. După spusele autoarei, „poate ajuta pe oricine să-şi aleagă dintre melodiile care îi plac pe acelea care îi pot da o stare de calm şi să le aranjeze într-o ordine care să-i permită să se relaxeze." Redactată într-un stil simplu, fără termeni sau concepte complicate, cartea se adresează atât medicilor, psihologilor, kinetoterapeuţilor, dar şi celor care nu au studii în aceste domenii şi doresc să practice metodele psiho-muzicale de relaxare. În primele capitole ale cărţii sunt expuse câteva din teoriile de bază ale muzicoterapiei. Cititorul se înarmează cu instrumentele care îi vor permite ulterior să identifice în marea grădină a muzicii acele melodii care sunt propice pentru relaxare, care pot favoriza destinderea sau trezirea. Urmează apoi o prezentare a unor compozitori sau interpreţi, a unor stiluri şi genuri de muzică care pot fi utilizate într-una din fazele programului de relaxare. Paleta este foarte variată conţinând de la muzică instrumentală, clasică până la bucăţi muzicale din repertoriul new age. Un loc important a fost acordat prezentării muzicii tradiţionale a mai multor popoare, prezentare însoţită de o explicaţie succintă a filozofiei care stă în spatele acestor genuri.

În ultima parte a cărţii cititorul învaţă cum să identifice bucăţile muzicale de care are nevoie, cum să le asambleze şi cum să completeze banda muzicală cu exerciţii de destindere şi reorganizare mentală.