Trei cabinete de medicină de familie din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, printre care și cel din Nucet, județul Bihor, au fost dotate cu aparatură medicală de ultimă generație, în cadrul celei de-a doua ediții a programului „Primul pas spre sănătate”, derulat de Salvați Copiii România și finanțat de Fundația OMV Petrom.

 

Proiectul are ca scop reducerea ratei mortalității infantile, un capitol la care România continuă să înregistreze cele mai ridicate valori din Europa.

În județul Bihor, cabinetul din Nucet a primit echipamente esențiale pentru diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea sănătății mamei și copilului: ecograf portabil, electrocardiograf, defibrilator, cântar pentru nou-născuți, masă ginecologică, trusă completă pentru mică chirurgie și altele.

„Când ai aparatura potrivită, parcă respiri altfel – știi că poți ajuta mai bine. Un tensiometru precis, un ecograf bun, o trusă completă... nu sunt un moft, ci o necesitate. Fiecare dotare înseamnă mai multă siguranță pentru pacient și mai mult curaj pentru medic. La sat, orice echipament nou e ca o gură de aer proaspăt într-o luptă zilnică”, a spus dr. Georgeta Oros, medic de familie în Nucet.

Prin aceste dotări, aproximativ 300 de mame și femei însărcinate din zonele rurale beneficiază de servicii medicale primare mai bune, iar peste 450 de copii sub trei ani au acum acces la servicii de sănătate timpurie chiar în comunitățile lor.

„Pentru prima dată, am văzut bebelușul meu înainte să-l țin în brațe. A fost ceva ce n-o să uit niciodată… imaginea aia mică pe ecran și bătăile inimii. Până acum trebuia să mergem departe, și nu mereu aveam cum. Acum, îl pot urmări aici, aproape de casă, cu doamna doctor care mă cunoaște. Parcă și sarcina e mai ușoară când știi că nu ești singură”, a povestit o viitoare mamă din Nucet.

Programul „Primul pas spre sănătate” are o acoperire națională și beneficiază de o finanțare de 1,5 milioane de euro din partea Fundației OMV Petrom. Până în prezent, 100 de cabinete de medicină de familie din România au fost dotate cu echipamente moderne, pentru a reduce presiunea pe spitalele județene și a facilita accesul la consultații pre și postnatale în mediul rural.