În zilele de 19 - 23 martie 2012, în licee din Aleşd şi Beiuş se derulează un proiect de anvergură, destinat elevilor, sub genericul „Caravana Carierei", implementat de Blocul Naţional Sindical. Proiectul se adresează elevilor din ultimul an de liceu, având ca obiectiv iniţierea tinerilor în luarea deciziilor pentru a găsi drumul în viaţă.

Despre conţinutul şi modalităţile de implementare a proiectului, am obţinut informaţii de la managerul de proiect, Dumitru Costin, Preşedintele Blocului Naţional Sindical. Primul popas al caravanei în Bihor a fost la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman" din Aleşd, unde organizatorii au amplasat un cort în care s-au desfăşurat principalele activităţi. Timp de două zile, atât elevii din clasele terminale, dar şi cei din clasele IX - XI, au beneficiat de accesul la un pachet de servicii de orientare şi consiliere în carieră. Tinerii au primit informaţii orale, scrise şi digitale privind economia de piaţă, au învăţat să alcătuiască un CV pe baza autocunoaşterii, cum să se prezinte şi să facă faţă unui interviu. S-ar părea că în două zile numărul mare de informaţii n-au putut fi însuşite de elevi. Proiectul însă, ne-a asigurat Dumitru Costin, presupune continuarea legăturii dintre elevi şi organizatorii caravanei. Un serviciu specializat le asigură gratuit tinerilor module de educaţie la distanţă, acces la programe de formare profesională, consiliere psihologică, legislativă şi juridică, oferte de locuri de muncă etc. Elevii din anii terminali au răspuns apoi la un test alcătuit din 20 de întrebări tip grilă şi trei exerciţii practice va fi notat cu puncte şi evaluat separat de specialişti din Universităţile partenere. Media punctelor obţinute v-a constitui nota finală. Întrebările vizează modalităţile însuşite de elevi pentru a intra pe piaţa muncii şi a-i ajuta să urmeze cariera dorită. Pe baza notelor obţinute, primii 25 vor fi recompensaţi cu câte un netbook şi abonamente la internet pe un an de zile. Proiectul în valoare de 5 milioane de euro este cofinanţat din Fondul European, prin Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea resurselor Umane - 2007 - 2013. „Investeşte în Oameni". Parteneri sunt Universitatea Româno - Germană din Sibiu, SC. Tehnical Trening SRL.Bucureşti, Universitatea Bucureşti şi Mesogeiako Symvouleftiko Sistema din Grecia.