Tarifele de referință pentru RCA au crescut, conform raportului din februarie, cu o medie de circa 14% față de precedenta serie de calcul, din luna august 2022. În cazul șoferilor care conduc automobile înregistrate pe persoană fizică majorarea a fost spre 18%.

Conform unui calcul realizat de Studii Financiare, reiese care au fost prețurile efective de vânzare, în condițiile în care tariful de referință este doar un reper și nu reflectă situația din piață.

Tarifele de referință pentru cele mai relevante categorii de șoferi cu mașini pe persoană fizică, categorii care acoperă circa 90% din totalul șoferilor de automobile asigurați RCA, au crescut, în medie, cu 17,8%. Astăzi, vă prezentăm date care arată situația efectivă din piață, iar aceste date relevă că prețurile de vânzare sunt și cu 50% mai mici decât tariful de referință. Categoria la care diferențele sunt flagrante este cea a tinerilor cu vârsta sub 30 de ani, acolo unde aproape toate societățile cotează semnificativ sub referință.

În tabel sunt prețurile de vânzare aferente lunii ianuarie 2023, cu mențiunea că sunt selectate categoriile cele mai reprezentative pentru șoferii cu mașini pe persoană fizică.

„Am utilizat cele mai bune două oferte din piață, în condițiile în care se știe că prețul este singurul criteriu luat în calcul de șoferi când cumpără RCA, context în care sunt relevante doar primele oferte, după preț. Calculele sunt făcute pentru B0, prețul efectiv putând fi calculat în funcție de categoria de bonus sau malus la care se încadrează fiecare”, arată cei de la Studii Financiare.

Referindu-se la prețurile RCA, purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a declarat vineri că instituția ia în calcul o plafonare temporară.

„În vederea protecţiei consumatorilor, ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA”, a spus Daniel Apostol. Anterior, tot el avertizase jucătorii din piață să nu speculeze prețurile RCA.

„Este drept ca oamenii să fie îngrijorați cu privire la creșterea tarifelor RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenția tuturor companiilor de asigurări să nu speculeze piața, să nu impună tarife exagerate la RCA. Autoritatea subliniază că aceste tarife de referință sunt calculate independent pe baza daunalității înregistrate în ultimii 5 ani, iar ASF are atribuții legale doar în a le face publice. Este drept că se constată o majorare de tarife față de perioada anterioară, dar este greșit să ne raportăm doar la scumpirea exclusiv pe cel mai riscant segment al pieței, adică segmentul tinerilor sub 30 de ani care conduc autoturisme puternice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ASF.