Bihorul este unul din cele 18 judeţe ale ţării care are un Laborator de Igiena Radiaţiilor. Înfiinţat în anii '60, laboratorul a trecut recent printr-un proces de reabilitare integrală şi dotare cu aparatură. Valoarea investiţiilor realizate aici este de 100.000 de lei, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor prezentând ieri noul laborator al instituţiei.

Directorul executiv Marius Pîrcioagă apreciază laboratorul ca „o componentă importantă a DSP Bihor în monitorizarea stării de sănătate a populaţiei". Dotat cu aparatură specifică nouă, inclusiv cu echipament de protecţie în caz de incident nuclear, detectoare portabile de radiaţii sau a altor surse de contaminare, Laboratorul de Igiena Radiaţiilor are acreditate şapte tipuri de analize, este notificat pe apă potabilă la Ministerul Sănătăţii (poate monitoriza, controla şi preleva probe), fiind desemnat ca laborator de încercare. Fiind judeţ de graniţă, laboratorul a efectuat şi efectuează în continuare sute de analize pe an, la probele destinate exportului. De asemenea, Laboratorul are în supraveghere Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive de mică şi medie activitate şi Compania Naţională a Uraniului în zona Băiţa Plai. De asemenea, are sub observaţie forajele de apă geotermală, Bihorul fiind judeţul cu cele mai multe astfel de foraje din ţară exploatate(57), iar Băile Felix este a doua staţiune de agrement şi tratament după litoralul Mării Negre.
Activitatea curentă a Laboratorului cuprinde urmărirea radioactivităţii aerului, depunerile atmosferice, apele de suprafaţă, vegetaţie, apă potabilă, sol, produse alimentare precum şi controlul sanitar şi de radioprotecţie al unităţilor nucleare din teritoriu (unitatea PET-CT de la Centrul Pozitron Diagnostic Oradea, aparatele de radiografiat, computerele tomograf, cobaltoterapia etc.).
La renovarea din temelii din acest an s-a adăugat dotarea cu mobilier nou, echipamente de protecţie în caz de accident sau incident nuclear, stoc de substanţe de decontaminare şi sistem de alarmă.
În primul semestru al acestui an au fost eliberate 9 avize sanitare pentru construcţii, 85 autorizaţii sanitare, au fost eliberate 67 de buletine de verificare a aparatelor radiologice şi au fost efectuate 41 de controale. La acestea se mai adaugă peste 600 de analize şi probe efectuate pentru supravegherea radioactivităţii apei potabile şi a alimentului.
Laboratorul este condus de dr. Liana Gorcea, medic primar igienă, având în componenţă câte un fizician şi chimist principal, asistent principal igienă-sănătate publică, asistent principal laborator radio-chimie, şofer şi îngrijitoare de curăţenie.
Deoarece iradierea cea mai frecventă a populaţiei se petrece în timpul realizării radiografiilor sau a scanărilor CT, dr. Liana Gorcea recomandă ca pentru cazurile de monitorizare a stării de sănătate să nu se depăşească 5-6 radiografii pe an, iar după o investigaţie cu computerul tomograf să nu se mai facă nicio radiografie timp de doi ani. De asemenea, în cazul femeilor gravide orice fel de radiografie este interzisă, fiind interzisă de asemenea expunerea la radiaţii a copiilor. Desigur, situaţia se schimbă atunci când aceste proceduri sunt absolut necesare în cazul îmbolnăvirilor şi pentru stabilirea diagnosticului corect.