În cadrul Fundaţiei pentru Scleroză Multiplă (SM) Bihor există un centru de zi specializat, acesta fiind singurul de acest gen adresat persoanelor afectate de scleroză multiplă din România cu o vechime de 15 ani în domeniu. Spre exemplu, Fundaţia SM Bihor este fondatorul mişcării naţionale SSMR, oferind resurse logistice, materiale şi intelectuale în procesul de dezvoltare a federaţiei. 

În zilele de marţi si joi, când nu există servicii de asistenţă directă la Centru de Zi, se fac vizite la domiciliu cu precădere la persoanele cu SM care din diferite motive nu frecventează Centrul de Zi. „Cu această ocazie, pe lângă acordarea de ajutoare materiale oferite de organizaţia noastră, mai sunt furnizate serviciile de kinetoterapie, informare şi consiliere socio-medicală. Kinetoterapia specializată este asigurată de către un personal calificat. Aceasta este una dintre principalele activităţi ale centrului de zi, participând toţi beneficiarii centrului de zi în vederea conservării restantului funcţional, şi chiar îmbunătăţirea mobilităţii, aplicând un program de  kinetoterapie specific sclerozei multiple, o boală cu efecte atât de diferite de la o persoană la alta. În cadrul serviciului de kinetoterapie se evaluează  nevoile fiecărui beneficiar", ne-a spus părintele Laurenţiu Lazăr, preşedintele Fundaţiei de Scleroză Multiplă Bihor. Conform spuselor preşedintelui fundaţiei, socializarea este deosebit de importantă şi necesară pentru păstrarea unui tonus psihic ridicat şi conservarea restantului funcţional, dobândirea de noi abilităţi, promovarea şi dezvoltarea capacităţii de autogospodărire. Totodată, evenimentele sociale sunt organizate cu periodicitate, aceasta fiind o tradiţie importantă a centrului de zi. În cadrul activităţii de terapie ocupaţională se acţionează pe trei domenii generale, şi anume:  formarea deprinderilor de viaţă cotidiană - autoîngrijire (spălat, îmbrăcat, mâncat, gătit, curăţenie); cultivarea capacităţilor şi aptitudinilor pentru muncă (scris, citit, cumpărături);  educarea abilităţilor pentru diverse jocuri şi pentru petrecerea timpului liber. De aceste facilităţi beneficiază în prezent 110 persoane afectate de scleroză multiplă.

Lucrări pe bani europeni la Centrul de zi 

Municipiul Oradea a început în primul trimestru al anului trecut implementarea proiectului european „Reabilitare, modernizare, extindere centru de zi pentru persoane cu scleroză multiplă din Municipiul Oradea". Proiectul în valoare de 3.054.811,12 lei, din care valoarea asistenţei nerambursabile este de 2.402.359,26 lei, a intrat din a doua jumătate a lunii iulie anul trecut în faza execuţiei de lucrări. „În primul trimestru al implementării efective a lucrărilor de construcţie, parametrii calitativi şi cantitativi au fost respectaţi de către antreprenor, constatându-se reale progrese faţă de graficul iniţial al lucrărilor de construcţii", menţionează Marius Moş, manager proiect. Obiectivul general al acestui proiect îl reprezintă crearea premiselor necesare pentru asigurarea populaţiei cu servicii esenţiale, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale, prin îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor de sănătate, de educaţie, sociale şi pentru siguranţă publică în situaţii de urgenţă. Lucrările vor fi finalizate în vara acestui an.