Legea stabileşte ca şi modalitate de stingere a oricărei obligaţii, plata. Această noţiune fiind definită în cadrul art. 1469 alin. 2 Cod civil, unde se stabileşte de către legiuitor faptul că „plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei".

Ipoteza ideală vizează situaţia în care între un creditor şi un debitor există un singur raport juridic obligaţional, mai precis debitorul are o singură datorie faţă de creditor. Totuşi această ipoteză, după cum am evidenţiat anterior, este una ideală, în practică de foarte multe ori între un creditor şi un debitor există mai multe raporturi juridice obligaţionale, în sensul că un debitor are mai multe datorii faţă de un creditor, iar aceste datorii sunt exigibile (scadente) la termene diferite. Până aici nu există probleme de natură juridică, debitorul are obligaţia de a achita datoriile pe care le are faţă de creditor la termenele fixate, problemele de natură juridică apar în momentul în care debitorul face o plată către creditor dar această plată nu acoperă întreaga datorie. În această ultimă ipoteză se pune problema imputaţiei plăţii efectuate, mai precis modalitatea în care se vor stinge datoriile existente şi în mod special, ne interesează, care sunt regulile stabilite de către legiuitor aplicabile în caz de imputaţia plăţii.Important de evidenţiat faptul că soluţia cu privire la această problemă se află în cadrul Codului civil de la articolul 1506 până la articolul 1509 inculsiv. Ca şi regulă de pornire în soluţionarea acestei probleme, legiuitorul evidenţiază faptul că, imputaţia plăţii se va face după cum au hotărât părţile, astfel se dă valenţă juridică înţelegerii existente între părţi şi numai în măsura în care nu există un acord între părţi devin aplicabile principiile stabilite de către legiuitor. În lipsa acordului, imputaţia este făcută de debitor cu respectarea unor limite fixate de către legiuitor, mai precis plata se va imputa în primul rând asupra cheltuielilor aferente obligaţiei care urmează să fie stinsă, apoi asupra dobânzilor acestei datorii şi doar la sfârşit asupra capitalului datorat. De asemenea debitorul nu poate să impute plata, fără consimţământul creditorului, asupra unei datorii care nu este scadentă, excepţie făcând situaţia în care s-a stabilit că debitorul poate să facă plata anticipat, adică anterior ajungerii la scadenţă a obligaţiei. Un alt principiu care trebuie să fie avut în vedere şi care are aplicabilitate în ipoteza în care plata se va face prin virament bancar, este cel conform căruia debitorul va trebui să menţioneze pe ordinul de plată datoria pe care înţelege să o stingă prin plata. Important de precizat faptul că imputaţia făcută de către debitor cu respectarea regulilor stabilite la articolul 1507 din cadrul Codului civil, reguli care au fost evidenţiate mai sus, este valabilă, iar creditorul nu poate să o conteste.

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741